Dependența europei de gazul rusesc

1. Securitatea energetica

Securitatea energetică, alături de securitatea alimentară, securitatea financiară, securitatea comercială etc., face parte dintr-un concept mai larg al problematicii securităţii naţionale şi individuale, şi anume, securitatea economică Atingerea unui anumit nivel de securitate depinde de capacitatea statuluide a agrega resursele la nivel intern şi de a câştiga sau a-şi menţine accesul la resursele economice externe.

Fără îndoială că orice întrerupere mai îndelungată a alimentării cu energie dăunează semnificativ asupra creşterii economice, stabilităţii politice şi prosperităţii cetăţenilor unei naţiuni. prin urmare, securitatea energetică vizează, în principal, următoarele dimensiuni: asigurarea unor surse (locuri) alternative de aprovizionare, identificarea unor rute energetice alternative de transport, securizarea surselor şi rutelor existente şi creşterea ponderii energiilor alternative în consumul intern. Însă, realităţile epocii actuale au demonstrate că marii consumatori ar trebui să renunţe la utopia independenţei energetice şi să accepte interdependenţa energetică.

Din punct de vedere geopolitic, securitatea energetica are în vedere: acţiuni concertate de securizare a comerţului internaţional cu mărfuri energetice, adoptarea unui cadru legal global în domeniul serviciilor energetice transnaţionale, precum Energy Charta Treaty din 1994; tendinţa de renaţionalizare a depozitelor, infrastructurii şi corporaţiilor energetice; necesitatea unor concepte strategice şi abordări de ansamblu.

O alta dimensiune incepe să devină o componentă independentă a securităţii energetice, si anume, cea militara. Ea se manifestă pe plan intern în politicile de apărare ale celor mai importanţi actori ai pieţei energetice, care urmăresc, în ultimă instanţă, folosirea mijloacelor militare pentru menţinerea poziţiilor avantajoase. În cadrul programelor lor militare, SUA îşi propun crearea capabilităţilor de proiecţie a forţei la nivel global, Rusia îşi perfecţionează arsenalul nuclear ca garanţie a inviolabilităţii teritoriului, statele din Orientul Mijlociu şi Venezuela sunt cele care achiziţionează cele mai mari cantităţi de armament, Iranul îşi susţine controversatul program nuclear, China şi India dezvoltă programe militare cu efecte imprevizibile într-un viitor apropiat etc.

Desigur că securitatea energetică nu este ameninţată doar de terorism, tulburări politice, conflicte armate, piraterie, ci este vulnerabilă şi la uragane, inundaţii, cutremure sau la distrugeri provocate de „mâna omului”. De exemplu, o explozie produsă pe un câmp petrolifer din China va determina guvernul chinez să cumpere mai mult petrol, ceea ce va duce la creşterea preţului internaţional al petrolului şi, implicit, al benzinei în SUA. In concluzie se poate afirma ca securitatea energetică este pusă în pericol de şase mari provocări ale secolului al XXI-lea:

- scurtcircuitări ale fluxurilor de aprovizionare;

- natura finită a resurselor energetice;

- folosirea energiei ca instrument de presiune;

- utilizarea veniturilor din energie pentru susţinerea regimurilor nedemocratice;

- transformările globale ale climei;

- costurile mari ale energiei pentru ţările în dezvoltare.

Prin urmare, securitatea energetică trebuie să ţină cont de provocările pe care le aduce cu sine procesul de globalizare, orice disfuncţionalitate sau vulnerabilitate dintr-o parte a mapamondului (a unei surse energetice) afectând consumatorii din întreaga lume.

1.1 Folosirea resurselor energetice ca instrument de presiune

Utilizarea „armei energetice” în relaţiile internaţionale reprezintă o formă de şantaj, o acţiune ce o putem încadra în categoria tehnicilor acoperite sau discrete, care vizează realizarea unor obiective politice, economice, militare etc. Acest instrument este folosit pentru a slăbi puterea militară, economică sau politică a unei naţiuni prin subminarea moralului, loialităţii sau încrederii cetăţenilor. Prin urmare, credem că „arma energetică” este un instrument suplimentar al presiunilor politice exercitate de state/comunitatea internaţională asupra unei ţări care se face vinovată de abateri grave de la normele internaţionale.