Păstrarea patrimoniului cultural al Bucureștiului

Introducere

Bucureşti este capitala României, cel mai mare oraş şi principalul centru politic, administrativ, economic, financiar, bancar, educaţional, ştiinţific şi cultural din România.

Bucureşti este cel mai mare oraş, centru industrial şi comercial al ţării.Prima menţiune a localităţii apare în 1459. În 1859 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale şi mass-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă şi elita bucureşteană i-au adus porecla „Micul Paris”.

Substanţa medievală a Bucureştiului a fost de-a lungul timpului grav afectată de distrugeri şi incendii. În plus, oraşul a pierdut în mod tragic o serie de monumente, mai ales biserici, şi în decursul campaniei de urbanism iniţiate în secolul trecut de Nicolae Ceauşescu.

Secolele XVIII şi XIX constituie pentru arhitectura Bucureştiului perioada unei mari înfloriri. Din punct de vedere urbanistic Bucureştiul a cunoscut sub domnitorii fanarioţi, deci până în 1821, şi o puternică influenţă orientală, evidentă mai ales în amenajarea pieţelor după modelul constantinopolitan, a aşa-numitelor maidane, şi în arhitectura caselor particulare şi a celebrelor hanuri.

Patrimoniul industrial, ca parte a patrimoniului cultural, reprezintă un domeniu de interes de dată recentă în preocupările celor care gestionează politicile culturale în România. În patrimoniul industrial intră construcţii, furnale, utilaje, hale sau ateliere cu valoare istorică, tehnologică, socială, arhitecturală sau ştiinţifică. În perioada sistemului comunist, centrele industriale au fost confiscate şi exploatate de noul regim cu daune minime, pentru ca după 1989 situaţia să se schimbe radical, multe dintre acestea suferind distrugeri grave.

Protejarea patrimoniului cultural din România are la bază o concepţie lipsită de perspectivă, care nu ţine cont de viziunea actuală europeană şi internaţională, în care noţiunea de patrimoniu cultural este extinsă de la componentele izolate (monument, ansamblu, sit, parc natural, etc) la mediulistoric. În privinţa transpunerii legislative a acestei concepţii teoretice, tendinţa internaţională este aceea de extindere a noţiunii de patrimoniu cultural de la protejarea legală limitată a câtorva monumente la o conştientizare a potenţialului dimensiunii istorice a mediului în întregul său pentru a îmbogăţi vieţile oamenilor.

Principala problemă cu care se confruntă patrimoniul cultural bucureştean este dispariţia clădirilor cu valoare arhitecturală, culturală sau memorială, de multe ori în ciuda statutului de monument istoric al unora dintre acestea.

Informare

Bucureştiul a devenit centrul industrial principal al ţării prin apariţia zecilor de centre industriale: Uzinele Malaxa, Fabrica de Bere Rahova, Centrala Diesel-Electrică Filaret, Gara Filaret, Gara Obor, Vama Antrepozite, Moara lui Assan. Multe dintre acestea au fost proiectate de cunoscuţi arhitecţi străini şi români, astfel că valoarea construcţiilor era una destul de importantă, contribuind la imaginea şi faima „micului Paris”. Din cauza presiunilor economice şi a valorii terenurilor care au suprafeţe mari, au dispărut unele corpuri ale fostei Uzine de Gaz, Moara Ciurel, iar unele corpuri (neclasate) ale fabricii Glucoză sunt în curs de demolare. Situaţia economică a multora dintre societăţile ce deţin patrimoniu le determină pe acestea fie să abandoneze sau să vândă patrimoniul a cărui întreţinere este prea costisitoare, fie să-l „refunctionalizeze” cu investiţii distructive ieftine şi de slabă calitate, pentru a-l închiria. Din comoditate sau din lipsa unei strategii de perspectivă, sunt preferate construcţiile noi intervenţiilor mai pretenţioase pentru recuperare-restaurare, sunt casate şi distruse utilaje valoroase sub motivul retehnologizării. Aceste iniţiative sunt cu atât mai dăunătoare pentru marile ansambluri, împărţite prin privatizările grăbite de la începutul anilor ‘90 a căror coerenţă iniţială nu se va mai putea descifra, în curând.

Dintre fostele clădiri industriale din Bucureşti se păstrează diverse tipuri, de la Moara Assan la ansambluri imense cum sunt cele de la fostele uzine Malaxa, Gara Filaret şi Gara Obor, Foişorul de Foc, Vama Antrepozite, construită după un proiect al arhitectului Giulio Magni, care a fost recent achiziţionată şi va fi transformată de proprietari în birouri şi spaţii cu destinaţie culturală, Uzina Electrică Filaret, aflată lângă Parcul Carol, Turnul de apă, singura structură rămasă din fosta fabrică de tutun Belvedere, lângă Gara Basarab. Interesant este faptul că sistemul comunist, după naţionalizările din anii ‘50, a produs mult mai puţine daune patrimoniului industrial decât cele care au avut loc după 1989, când acestea au fost fie privatizate, fie restituite foştilor proprietari.