Politica Comercială a României în Contextul Aderării la Uniunea Europeană

CAPITOLUL I: DEFINIREA CONCEPTULUI DE POLITICĂ COMERCIALĂ, A OBIECTIVELOR, FUNCŢIILOR ŞI INSTRUMENTELOR SALE.

Subcapitolul 1.1. Politica comercială – definiţie, obiective şi funcţii

„Politica comercială reprezintă o parte componentă a politicii economice a unui stat care vizează sfera relaţiilor economice externe ale acestuia.”

În sens mai larg, prin conceptul de politică comercială se poate înţelege totalitatea măsurilor adoptate de către stat cu caracter juridic, administrativ, bugetar, fiscal, financiar, bancar şi valutar în scopul reglementării activităţii de comerţ exterior, al promovării sau al restrângerii schimburilor comerciale externe şi al protejării economiilor naţionale faţă de concurenţa străină.

Analizând cele două concepte, cel de politică comercială şi cel de politică economică generală putem observa deopotrivă asemănări şi deosebiri. Principala asemănare dintre cele două se concretizează prin calitatea lor de atribute ale suveranităţii oricărui stat independent. În ceea ce priveşte deosebirile, politica economică generală se aplică teritoriului statului respectiv, în timp ce politica comercială se referă la relaţiile statului în cauză cu alte state, în acest sens conţinând anumite elemente de incertitudine dependente de aceste state. Pe de altă parte, politica comercială trebuie să aibă în vedere interesele statului partener şi să respecte regulile convenite între ţări prin încheierea de acorduri multilaterale, regionale sau bilaterale.

Având în vedere faptul că relaţiile economice externe au o influenţă notabilă asupra creşterii economice, principalul obiectiv pe termen lung pe care statele îl urmăresc prin intermediul măsurilor şi instrumentelor de politică comercială vizează stimularea dezvoltării economiei naţionale şi protejarea acesteia faţă de concurenţa străină. Pornind de la acest obiectiv principal putem observa că politica comercială trebuie să îndeplinească o serie de funcţii, printre care se află:

- promovarea relaţiilor economice externe şi anume stimularea exporturilor;

- protejarea economiei naţionale faţă de concurenţa străină – în special a unor sectoare considerate de interes strategic – înţelegând prin aceasta o reglementare şi un control al importurilor;

- realizarea şi menţinerea unui echilibru dinamic în balanţa comercială şi de plăţi concomitent cu sporirea rezervei valutare a statului.

În afara obiectivului pe termen lung, politica comercială are şi o serie de obiective pe termen mediu şi scurt în realizarea cărora statele pot folosi instrumentele şi măsurile de politică comercială.

Printre obiectivele pe termen mediu şi scurt ale politicii comerciale se află:

- producerea anumitor modificări în orientarea geografică a schimburilor comerciale (stimularea schimburilor comerciale cu anumite state sau regiuni şi restrângerea cu altele cu luarea în considerare a normelor internaţionale);

- restrângerea sau impulsionarea comerţului cu anumite produse sau grupe de produse;

- îmbunătăţirea raportului de schimb prin sporirea puterii de cumpărare a exporturilor;

- perfecţionarea structurii schimburilor comerciale externe.

Aceste obiective pe termen mediu şi scurt pot diferi atât între state cât şi între perioade în funcţie de anumite condiţii interne şi internaţionale.

Subcapitolul 1.2. Tipuri de politică comercială

În ceea ce priveşte tipurile de politică comercială, se poate distinge existenţa a trei categorii, printre care se află:

- autarhia;

- liberschimbismul;

- protecţionismul comercial.

Autarhia se defineşte ca o stare de izolare economică, de orientare către interior, avantajele ce decurg din relaţiile economice internaţionale fiind ignorate. Acest tip de politică comercială poate fi caracterizată atât printr-o tendinţă pregnantă de dezvoltare cu orice preţ a diferitelor ramuri economice, cât şi prin introducerea anumitor măsuri drastice menite să reducă sau chiar să stopeze importurile.

Liberschimbismul a fost promovat de către statele care au cunoscut primele procesul industrializării, fiindu-le avantajos comerţul fără obstacole în condiţiile în care acestea erau deţinătoarele unei poziţii concurenţiale pozitive comparativ cu celelalte state.

Protecţionismul comercial vizează adoptarea unor măsuri în scopul restricţionării accesului produselor străine pe piaţa naţională. Posibilele restricţii se pot referi la măsuri adoptate în scopul protecţiei mediului; pe motive de asigurarea securităţii naţionale, de sănătate şi morală publică; pe motive de deficit în balanţa de plăţi (sub forma suprataxelor de import); măsuri de apărare comercială (măsuri antidumping şi măsuri de salvgardare) şi măsuri ce vizează protejarea noilor industrii prin intermediul majorării taxelor vamale.

În perioada postbelică, în condiţiile în care interdependenţele economice internaţionale s-au adâncit, o reglementare a relaţiilor economice între state a devenit obiectivă, reglementare prin care s-a urmărit coordonarea modului de acţiune a statelor în domeniul politicii comerciale. Ca urmare, în afara unor reglementări a relaţiilor economice dintre state, în cadru bilateral, subregional sau regional, apare tendinţa de multilateralizare a relaţiilor economice dintre state prin intermediul unor acorduri ce au încercat să codifice anumite principii şi reguli, în ceea ce priveşte folosirea diferitelor instrumente si măsuri de politică comercială în relaţiile reciproce. În acest domeniu, pentru sistemul comercial mondial, o activitate specifică a dezvoltat Acordul General pentru Tarife şi Comerţ (GATT) care, de la 1 ianuarie 1995, a devenit Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC).