Rolul Organizațiilor Internaționale în Păstrarea Sistemului Mondial de Securitate

CAPITOLUL I

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

SECŢIUNEA I

COOPERAREA STATELOR ÎN CADRUL ORGANIZAŢIILOR INTERNAŢIONALE

1.1.1. NECESITATEA COOPERĂRII DINTRE STATE. PRIMELE FORME DE COOPERARE.

Necesitatea colaborării dintre state în diferite domenii – politic, economic, cultural, social, tehnic, cultural etc. – ale relaţiilor internaţionale a dus la crearea unui număr tot mai mare de organizaţii internaţionale interstatale

Organizaţiile internaţionale reprezintă forme de coordonare a colaborării internaţionale în diferite domenii, pentru care statele au creat un anumit cadru juridico-organizatoric (instituţional) prin adoptarea unui statut, elaborat de comun acord, în care se prevăd obiectul şi scopurile organizaţiei, organele şi atribuţiile lor, necesare realizării obiectivelor pentru care au fost constituite.

Organizaţiile internaţionale s-au dezvoltat îndeosebi după victoria revoluţiilor burgheze, ca urmare a instaurării şi a dezvoltării capitalismului. Creşterea forţelor de producţie, diviziunea internaţională a muncii, sporirea relaţiilor politice şi economice dintre state, cuceririle ştiinţei şi tehnicii sunt factori care au determinat apariţia şi dezvoltarea organizaţiilor internaţionale.

La începutul secolului al XIX-lea, forma organizatorică, cu caracter temporar a colaborării dintre state în domeniul politic o constituiau congresele şi conferinţele internaţionale, a căror pondere în relaţiile internaţionale a sporit continuu în cursul acelui secol.

Spre sfârşitul secolului al XIX-lea au fost înfiinţate uniunile administrative, organizaţii internaţionale permanente, cu un obiect limitat şi cu o strictă specializare, având ca scop să asigure protecţia unor interese cu caracter tehnic în diverse domenii

După primul război mondial a fost creată Liga Naţiunilor, prima organizaţie cu caracter general. În strânsă legătură cu Liga Naţiunilor au funcţionat şi o serie de organizaţii internaţionale, cu un caracter specializat în anumite probleme (de exemplu, Organizaţia Internaţională a Muncii – O.I.M.).

După cea de-a doua conflagraţie mondială, organizaţiile internaţionale au căpătat o amploare deosebită, marcându-se totodată, o nouă etapă în dezvoltarea lor.

Influenţa noilor forţe apărute pe arena internaţională poate fi observată atât în privinţa Organizaţiei Naţiunilor Unite (O.N.U.), organizaţie universală de state, înfiinţată după cel de-al doilea război mondial, cât şi în privinţa instituţiilor specializate, organizaţii având ca scop colaborarea dintre state, în domenii mai restrânse ale relaţiilor internaţionale (economic, social, cultural, tehnic etc.).

Chiar şi tinere state suverane din Africa au păşit şi ele la crearea unor organizaţii internaţionale pentru dezvoltarea unei strânse şi multilaterale colaborări între ele.

Sporirea numărului organizaţiilor internaţionale, ca şi amploarea şi varietatea domeniilor pe care le îmbrăţişează reprezintă o caracteristică esenţială a vieţii internaţionale contemporane.

Organizaţiile internaţionale ocupă un loc primordial printre formele de colaborare dintre state şi contribuie, totodată, pe diferite căi, la dezvoltarea dreptului internaţional contemporan şi a societăţii internaţionale care tinde spre globalizare.

1.1.2. ORGANIZAŢIILE INTERNAŢIONALE – SUBIECTE DERIVATE ALE DREPTULUI INTERNAŢIONAL.

Organizaţiile internaţionale reprezintă forme de asociere, create prin liberul acord de voinţă al statelor, având un scop bine determinat şi anume colaborarea interstatală în diferite domenii. Aceste organizaţii beneficiază de autonomie funcţională şi personalitate internaţională date de state prin statutul de înfiinţare ale acestora. Aşadar, personalitatea organizaţiilor internaţionale derivă din actul lor de constituire. Deoarece voinţa organizaţiilor internaţionale este exprimată în limitele stabilite de statele membre, ele sunt considerate subiecte derivate ale dreptului internaţional