Despre Kitch

(…) odata cu intrarea in scena a avangardei, a aparut Occidentul industrial un al doilea fenomen cultural nou, cel caruia germanii i-au dat numele minunat de kitsch (…) Kitsch-ul inseamna experienta de imprumut si senzatii contrafacute. Kitsch-ul se schimba in functie de stil, dar ramane intotdeauna acelasi. Kitsch-ul pretinde ca nu le cere clientilor sai nimic in afara de bani – nici macar timp.

Clement Greenberg – Avangarda si kitsch-ul (1930)

Una dintre cauzele principale care a generat si a determinat o restructurare sociala generala si a tuturor raporturilor sociale o constituie largirea si generalizarea productiei industriale. Consecinta fireasca, imediata, cu o larga raza de actiune, a fost cerinta imperioasa si stringenta a fortelor de munca. Dupa epuizarea rezervelor inca existente in cadrul orasului, se recurge la recrutarea acestor forte de la tara. Este motivul declansarii si sustinerii largului cuprinzatorului proces de urbanizare a maselor taranesti. Este inceputul invaziei taranilor in orase mai apropiate sau mai indepartate dintr-o tara, apoi al “invaziei” peste hotare, in alte tari. Un numar insemnat de oameni se despart de forma lor veche de viata si incep un nou mod de existenta.

In limba franceza termenul de “kitsch” era destul de putin cunoscut pana in anul 1980, el era folosit numai accidental, in literature estetica. Concept universal, uzual, important, el se refera, in primul rand , la epoca genezei sale estetice, la un stil – al lipsei de stil – la o functie – aceea a confortului, adaugata ulterior la functiile traditionale, precum si la mentalitatea, datorita progresului, ca “nimic nu-i prea mult”. Kitsch este un cuvant foarte cunoscut in germana vorbita in sud, cu sensul modern, al apare la Munchen in 1860 : kitshen : “a face ceva de mantuiala” si, cu sens special, “a transforma mobila veche”, este un verb din limbajul familiar, verkitschen inseamna “a degrada, a poci, a maslui”, asadar a vinde cuiva altceva in locul lucrului cerut de el: este vorba, deci, de o gandire etica subiacenta, de negarea autenticului.

Kitsch-ul este indisolubil legat de arta, asa cum neautenticul este legat de autentic. “O farama de kitsch exista in orice fel de arta”, spune Broch, fiindca in orice fel de arta exista un minimum de conventionalism, de dorinta de a face pe placul clientului, de care nu este scutit nici un maestru.

Frank Wedekind observa ca “kitsch-ul este forma contemporana a goticului, a rocco-ului, a barocului”. Esenta modernitatii era in mod explicit identificata cu kitsch-ul, iar acesta era privit ca un stil istoric larg. Wedekind stabileste o ecuatie, tulburatoare din punct de vedere intelectual, intre modernitate si kitsch. Modernitatea si kitsch-ul par a se exclude reciproc in masura in care modernitatea presupune actualitatea antitraditionala, experimantul, noutatea de tip “fa sa fie nou” (Make it new!) a lui Poud, acceptarea schimbarii, in timp ce kitsch-ul – cu toata marea sa diversitate – sugereaza repetitie, banalitate, trivialitate. Din punct de vedere tehnologic si estetic, kitsch-ul este unul dintre cele mai tipice produse ale modernitatii. Legaura dintre kitsch (devenind forma de “arta” perisabila) si dezvoltarea economica este atat de stransa, incat prezenta kitsch-ului in tarile “lumii a treia” poate fi luata drept un semn inconfundabil de “modernizare”. Una dintre caracteristicile fundamentale ale modernitatii este “ipocrizia luxului”. Fiecare spera sa para ceea ce nu este si face mari eforturi pentru a reusi acest lucru. Ipocrizia luxului apartine mai cu seama epocilor de democratie. Productiile artistilor sunt mai numeroase, dar valoarea fiecarei productii in parte scade. Nemaifiind capabili sa se inalte spre lucruri marete, artistii cultiva ceea ce este dragut si elegant si sunt mai atenti la aspectul exterior decat la realitate.

Multi critici sociali si culturali ai lumii moderne au fost de acord ca standardele artistice se deteriorau rapid si au descoperit cauzele principale ale unei atat de intinse alterari a gustului ca fiind cautarea unui statut social si dorinta de parada. Mai intai plutocratii si “les nouveaux riches” (noii imbogatiti), apoi micii-burghezi si alte segmente ale populatiei incercau sa imite vechea aristrocratie si modelele ei de consum, inclusiv consumul de frumos. Fie ca acceptam teoria “cautarii unei pozitii sociale”, fie ca preferam sa vedem in kitsch o placuta evadare din monotonia vietii cotidiene moderne, intregul concept de kitsch se circumscrie unor notiuni precum imitatia, contrafacerea, falsitatea si estetica amagirii si a autoamagirii. Kitsch-ul poate fi numit drept o forma estetica de a minti.

Etimologia incerta a cuvantului “kitsch”

Dintre numerosii termini care desemneaza prostul gust artistic in diferitele limbi moderne, acela de kitsch a fost singurul care a capatat un statut cu adevarat international. In limba germana de unde provine termenul, acesta are sinonime precum schund sau trivial. In limba franceza notiunea de style pompier desemneaza un tip pompos, academizant de prost gust in domeniul picturii, dar ii lipseste deopotriva complexitatea semantica si flexibilitatea kitsch-ului. In idis, si de acolo in engleza Americana, cuvinte precum schlock (marfa de proasta calitate, ieftina) sau schmaltz (arta dulceaga, sentimentala) se apropie de semantica kitsch-ului. Termenul spaniol cursi este singurul care sugereaza atat sensul de amagire, cat si pe cel de autoamagire ale prostului gust inglobate in kitsch. Termenul kitsch, ca si concept pe care il desemneaza, este foarte recent. A intrat in uz in anii 60-70 ai secolului al XIX-lea, in jargonul pictorilor si comerciantilor de arta din Munchen, fiind utilizat pentru a desemna productia artistica ieftina. Abia in primele decenii ale secolului XX insa kitsch-ul a devenit international. Etimologia cuvantului este incerta.