Componentele procesului de transport rutier

ARGUMENT

Obiectul activităţii de transport îl constituie deplasarea în spaţiu a călătorilor şi mărfurilor. Însă nu toate deplasările în spaţiu constituie obiectul activităţii de transport supuse contractului de transport.

Astfel, transportul informaţional, transportul de lichide şi gaze prin conducte şi alte activităţi asemănătoare nu pot forma obiectul contractului de transport. Aceste activităţi se realizează prin instalaţii proprii şi nu necesită operaţiunile specifice pe care le presupune activitatea de transport, cum ar fi: preluarea de către transportator a mărfurilor, obligaţia de pază şi preluare a lor la destinaţie.

Considerată sub aspectul conţinutului său economic, activitatea de transport constituie mijlocul prin care se înlesneşte schimbul de bunuri şi deplasarea oamenilor, spre deosebire de deplasarea gândirii (transportul corespondenţei, faxul, transmisiunile telefonice), transport ce este supus altor reguli.

Transportul reprezintă o componentă a producţiei materiale, fiind compusă din totalitatea mijloacelor de deplasare a mărfurilor şi persoanelor în spaţiu şi timp, a utilajelor, a căilor de comunicaţie, folosindu-se un personaj de specialitate.

În contextul unei evoluţii fără precedent a relaţiilor economice şi a schimburilor economice internaţionale, transporturile şi expediţiile şi-au găsit un loc deosebit de important, folosit în scopul învingerii distanţe.

Locul transporturilor în economia naţională a unei ţări, îl reprezintă faptul că este o ramură a producţiei materiale care contribuie la crearea de Produs Intern Brut.

Prin transporturi se realizează legături între ramurile economiei materiale, compartimente ale fiecărei ramuri, între unităţile din cadrul compartimentelor. Economia unei ţări depinde de capacitatea ei de a-şi asigura circulaţia produselor.

Deţinerea unei reţele puternice de transport oferă economiei cadrul comercial optim de funcţionare, creând posibilitatea dezvoltării şi evoluţiei.

Una din funcţiile de bază ale unităţii economice o reprezintă funcţia comercială.

Valorificarea rezultatelor producţiei-produsul semifabricat sau finit-presupune deplasarea acestuia de la producător (expeditor) la cumpărător (destinatar).

Aici intervine rolul transportatorului ca intermediar în tranzacţiile economice, care mijloceşte derularea unui contract de vânzare-cumpărare.

Reţeaua de transport a unei ţări, oglindeşte fidel situaţia economiei acesteia, constituindu-se în „sistem circulator” al unei economii, transporturile preiau rezultatele obţinute, reacţionând prompt la evoluţiile sau involuţiile acesteia. Containerizarea a inceput in tarile industriale inca din anii ’30, cand companii de navigatie din SUA, Marea Britanie, Franta s.a. realizau transporturi de marfuri in containere, cu nave obisnuite pentru transportul marfurilor generale. Pe caile ferate ale acestor tari au aparut in acea vreme containere de constructii si dimensiuni diferite, indeosebi pentru transportul intern de marfuri.

O componentă a reţelei de transport o reprezintă transporturile rutiere. Prin specificul lor acestea se pretează cel mai bine unor solicitări la nivel micro şi macro, având prioritate în cazul unor deplasări rapide şi directe, chiar dacă uneori costurile sunt mai ridicate.

Transportul rutier este un mod de transport terestru şi totodată un subsistem al sistemului naţional al transporturilor, care asigură deplasarea în spaţiu a mărfurilor şi persoanelor cu ajutorul autovehiculelor (mijloace de transport auto-propulsate) şi al mijloacelor tractate (remorci ,trailere).

CAPITOLUL I

MODALITATI DE DEPOZITARE A MARFURILOR

Depozitarea marfurilor, respectiv stocarea acestora, este strans legata de procesele de transport. Activitatile de extractie si prelucrare a materiilor prime, a semifabricatelor se desfasoara, de regula, in localitati diferite, situate la anumite distante unele de altele. In plus, exista de regula un anumit interval de timp intre terminarea unui proces de productie si inceputul altuia. O parte din acest timp este afectata transportului, iar cealalta este consumata cu operatiuni pregatitoare: expediere, intocmire a documentelor de transport, incarcare – descarcare, depozitare etc. Depozitarea marfurilor este echivalenta cu un transport in timp al acestora si nu in spatiu. Ea constituie o componenta importanta a distributiei marfurilor, iar necesitatea depozitarii si durata acesteia sunt determinate de conditii naturale, considerate economice si alte considerente. Conditiile naturale sunt obiective, iar consecintele acestora vizeaza urmatoarele aspecte:

-natura a determinat o anumita periodicitate in agricultura, recoltele fiind stranse in anumite perioade ale anului. In general, produsele agricole fiind necesare in tot cursul anului, cea mai mare parte a acestora trebuie depozitata, inainte ca ele sa fie supuse prelucrarii sau destinate consumului. Cerealele, de pilda, fac obiectul depozitarii in proportie de 75 – 80%, in vederea asigurarii consumului in celelalte sezoane ale anului. In multe cazuri recoltele de cereale si fructe ajung la maturitate intr-o perioada scurta de timp, iar depozitarea cantitatilor excedentare consumului curent devine o conditie indispensabila pentru evitarea pierderilor. Natura ne ofera adeseori ani cu recolte foarte bune si ani cu recolte bune sau mai putin bune, ceea ce face necesara crearea de stocuri in depozite in vederea evitarii penuriei de produse alimentare in anii cu recolte slabe;

-conditiile climaterice deosebite (inzapezirile, inundatiile, inghetul etc.) afecteaza de regula transporturile, mergand pana la sistarea acestora in anumite perioade, sau determinand reducerea volumului marfurilor transportate. Daca marfurile care fac obiectul transportului se bucura de o cerere permanenta, sau sunt solicitate la destinatie in timpul in care transporturile nu se pot desfasura, crearea unui stoc de siguranta prin amenajarea unui depozit in zona lor de consum productiv sau neproductiv poate asigura satisfacerea neintrerupta a cererii de consum;

-anumite produse se consuma exclusiv in anumite perioade ale anului, asa cum sunt lemnele de focin timpul iernii; altele se consuma in tot cursul anului, dar, in principal, intr-o anumita perioada (consumul de produse petroliere, de carbuni s.a. creste in timpul iernii). Sporind productia in sezoanele de primavara, vara si toamna si stocand o parte din aceasta, se creeaza conditiile necesare desfasurarii normale a productiei in toate sectoarele si pe tot timpul anului.

Considerentele economice care impun depozitarea unor marfuri pe anumite perioade de timp, vizeaza urmatoarele aspecte:

a) Asa cum aratam, multe produse se caracterizeaza printr-o cerere totala sau partiala sezonala, asa cum ar fi, de exemplu, calendarele, agendele, globuletele si artificiile pentru pomul de Craciun etc. Productia exclusiva a acestora in timpul sarbatorilor de iarna ar necesita capacitati de productie pe masura cererii, dar aceste capacitati n-ar mai putea fi utilizate pana la sfarsitul anului urmator. Se impune deci, organizarea unei productii permanente, la scara mai redusa, cu investitii mai mici si folosirea fortei de munca in tot cursul anului, cu costuri de productie scazute si depozitarea celei mai mari parti a productiei pentru a putea acoperi cererea de varf in perioada sarbatorilor de iarna.

In asemenea situatii, va trebui comparat costul unei productii sezoniere cu costul productiei neintrerupte si al depozitarii, alegand varianta cea mai economica, dar tinand seama si de alte criterii cum sunt cele de ordin social.

b) Multe procese de productie au un caracter continuu, indeosebi cele din metalurgie, chimie s.a. Chiar in conditiile asigurarii unui transport de o anumita regularitate si frecventa, ceea ce este ideal, este necesara crearea unui stoc de siguranta pentru productie. Marimea acestui stoc va fi conditionata de regularitatea si frecventa transportului, dar si de alti factori de siguranta.

In multe cazuri transportul se deruleaza prin porturi iar depozitarea temporara a unor marfuri, in vederea incarcarii pe nave, devine absolut necesara conform principiului ca „marfa asteapta nava”.

c) Realizarea transporturilor de marfuri in partizi mari conduce la costuri mai reduse pe tona de marfa transportata in comparatie cu transportul marfurilor in partizi mici. In aceste conditii, adeseori este mai convenabil depozitarea temporara in vederea realizarii unei partizi de marfa care sa permita folosirea mijlocului de transport la capacitate, decat transportul in partizi mici.

In general, un cumparator se poate aproviziona in trei moduri:

- direct de la sursa, frecvent si in cantitati mici, ceea ce implica costuri maxime de transport; dintr-un depozit amplasat in apropierea sursei de aprovizionare, ceea ce implica livrari in depozitin loturi mici, dar transport la cumparator in cantitati mari, obtinandu-se pe aceasta cale economii la cheltuielile cu transportul final;

- dintr-un depozit amplasat in apropierea cumparatorului, transportul de la furnizor la depozit efectuandu-se la anumite intervale si in cantitati mari, iar livrarile de la depozit la cumparator – frecvent si in cantitati mici.

In situatiile in care sunt implicati mai multi cumparatori ai aceleiasi marfi, amenajarea unui depozit in apropierea pietei de desfacere poate conduce la reducerea importanta a cheltuielilor de transport.