Studiu Tehnico-Economic privind Costurile de Transport Intern-Extern ale Diferitelor Mijloace de Transport

INTRODUCERE

Din cele mai vechi tipuri omenirea a simtit nevoia de deplasare, multe din cele mai vechi inventii ale omului preistoric fiind destinate satisfacerii acestei aspiratii; pluta, canoea, sania si roata sunt cateva descoperiri epocale care au stat la baza dezvoltarii extraordinare a mijloacelor de invingere a spatiului si timpului folosite in zilele noastre. Dezvoltarea mijloacelor de transport a decurs mana in mana cu dezvoltarea tehnologica conditionandu-se reciproc. Exista o corelatie de necontestat intre stadiul de dezvoltare a mijloacelor de transport dintr-o anumita zona si dezvoltarea economica generala a acesteia. O economie dezvoltata care presupune o circulatie intensa a bunurilor si persoanelor in timp, este de neconceput fara un sistem de transport bine pus la punct. Cunoscute “zone defavorizate” sunt plasate pretutindeni pe glob la mari distante de retelele de transport.

CAPITOLUL I.

TRANSPORTURILE IN CONTEXTUL ECONOMIC

Transporturile reprezintă un domeniu important al activităţii economico-sociale pentru că prin intermediul lor se efectuează deplasarea în spaţiu a bunurilor şi oamenilor în scopul satisfacerii necesităţilor materiale şi spirituale ale societăţii omeneşti.

Dezvoltarea, diversificarea şi modernizarea transporturilor au fost determinate de extinderea şi intensificarea producţiei şi a circulaţiei mărfurilor, de adâncirea diviziunii internaţionale a muncii.

Având în vedere necesitatea realizării legăturilor dintre producţie şi consum, transporturile sunt acelea care deplasează bunurile obţinute în celelate ramuri ale producţiei materiale din locul în care au fost produse la cel în care urmează a fi consumate în cadrul pieţei interne şi internaţionale.

Obiectul activităţii de transport îl constituie deplasarea în spaţiu a călătorilor şi mărfurilor.

Însă nu toate deplasările în spaţiu constituie obiectul activităţii de transport supuse contractului de transport. Astfel, transportul informaţional, transportul de lichide şi gaze prin conducte şi alte activităţi asemănătoare nu pot forma obiectul contractului de transport. Aceste activităţi se realizează prin instalaţii proprii şi nu necesită operaţiunile specifice pe care le presupune activitatea de transport, cum ar fi: preluarea de către transportator a mărfurilor, obligaţia de pază şi preluare a lor la destinaţie.

Considerată sub aspectul conţinutului său economic, activitatea de transport constituie mijlocul prin care se înlesneşte schimbul de bunuri şi deplasarea oamenilor, spre deosebire de deplasarea gândirii (transportul corespondenţei, faxul, transmisiunile telefonice), transport ce este supus altor reguli.

De asemenea, rămâne în afara sferei noastre de preocupare transportul poştal care, deşi se realizează pe baza unor raporturi juridice între transportator şi unitatea de poştă, nu se integrează în contractul de transport. Mai mult, nici expeditorul, nici destinatarul nu au legături juridice cu unitatea de transport ce realizează activitatea de corespondenţă.

Astfel, activitatea de transport poate fi definită ca acţiunile prin care se organizează şi se realizează deplasarea călătorilor şi mărfurilor în spaţiu şi timp.

Un rol important îl are transportul în sfera producţiei unde, printr-o mai bună organizare, poate contribui la: reducerea ciclului de producţie, accelerarea vitezei de rotaţie a mijloacelor circulante, îmbunătăţirea indicatorilor economico-financiari.

Producţia unei întreprinderi este deservită nu numai de transportul intern, ci şi de transportul care realizează legăturile externe ale acesteia cu celelate întreprinderi şi cu întreaga economie naţională.