Abordarea teoretică a conceptelor de turism rural și agroturism

CAPITOLUL I

ABORDARE TEORETICĂ A CONCEPTELOR DE TURISM RURAL ŞI AGROTURISM

1.1 Conceptul de turism rural

Fenomenul turismului rural nu este unul nou. Dorinţa de expansiune şi petrecere a timpului liber şi a vacanţelor la „ţară” constituind preocupări vechi mai ales ale împătimiţilor de natură. Nou este modul în care a evoluat această formă de turism atât cantitativ cât şi calitativ în ultimele decenii, el tinzând să devină un fenomen de masă.

Această formă de turism s-a dezvoltat, valorificând caracteristicile deosebit de favorabile celor trei elemente principale ce concură la înfăptuirea actului turistic:

- Spaţiul rural (vatra şi moşia satului) ca suport al procesului de vieţuire şi derulare a activităţilor specifice;

- Populaţia rurală ca element al perenităţii de veacuri a obiceiurilor şi tradiţiilor populare ale satelor, factor al transformării mediului natural, a resurselor locale;

- Produse naturale (bogăţii naturale) care satisfac cerinţele personale şi pe cele ale ofertei turistice, destinate persoanelor care vin în ospeţie.

Turismul rural cuprinde activitatea turistică propriu-zisă (cazare, pensiune, circulaţie turistică, derulare de programe, prestare de servicii de bază şi suplimentare)- activităţi economice (predominant agricole dar şi practicarea unor ocupaţii tradiţionale) precum şi modul de petrecere a timpului liber, pentru cei ce solicită acest tip de turism. Turismul se dezvoltă în mediul rural în strânsă corelaţie cu economia locală, ceea ce conduce la interdependenţă dintre aceste două laturi.

Dezvoltarea turismului rural a produs mutaţii importante în viaţa satelor, cu deosebire a celor care dispun de o ofertă turistică importantă, aducând elemente noi privind:

- valorificarea resurselor proprii specifice (balneare, naturale, vitipomicole, cinegetice, gastronomice, artizanale, etnografice şi folclorice);

- transformări în plan edilitar şi al dotărilor prin apariţia unor construcţii specifice (ferme agroturistice, pensiuni), puncte de informare, brutării, unităţi de deservire (magazine, poştă), amenajări pentru sport şi echitaţie, echipamente igienico-sanitare;

- modificări ale structurii culturilor agricole şi ale şeptelului, în concordanţă cu satisfacerea cerinţelor turistice în plan gastronomic;

- evitarea procesului de depopulare rurală prin apariţia unor soluţii noi de ocupare a forţei de muncă, mai ales în localităţile rurale, în care turismul se poate practica tot timpul anului;

- dezvoltarea micii industrii rurale de valorificare primară a produselor agricole şi revitalizarea meşteşugurilor specifice zonei rurale;

- valorificarea resurselor de apă locale în scopuri energetice şi, mai ales pentru piscicultură;

- abordarea unor soluţii echilibrate privind dezvoltarea viitoare a sectorului agricol, zootehnic, silvic şi agroturistic;

- combaterea poluării mediului prin eliminarea surselor şi conservarea pe această cale, a unor condiţii de viaţă optime în zonele agroturistice;

- creearea unor noi surse de venit în bugetele familiale, inclusiv prin dobândirea unor facilităţi financiare privind investiţii noi pentru turism sau extinderea celor existente.

Turismul rural se bazează, în majoritatea tipurilor de primire existente, pe dotările ce se regăsesc, în mare parte, în proprietatea privată a locuitorilor din spaţiul rural, participanţi (în calitate de prestatori) la activităţile turistice.

Reţeaua turismului rural prezintă cea mai bună organizare în cadrul statelor Uniunii Europene. Aceasta datorită:

- condiţiilor de organizare create;

- a organismelor neguvernamentale naţionale şi internaţionale existente;

- sprijinul primit din partea statului (credite pe termen lung, cu dobânda de 3-5% - Franţa, Germania, Austria– scutite de impozit pe activitatea turistică, sprijin logistic, formare de cadre şi îndrumare), a UE, prin intermediul programelor PHARE;

- experienţei câştigate şi dorinţei de perfecţionare manifestate permanent ( Nistoreanu, 1999).

În general, în domeniul turismului practicat în mediul rural, se utilizează în mod frecvent o terminologie diversă, dominată, în principal, de cele trei noţiuni: agroturism, turism rural, ecoturism.

1.2 Conceptul de agroturism

Agroturismul este definit prin deplasarea unor persoane într-o localitate rurală nepoluată, aşezată într-o zonă pitorească, finalizată prin şederea a cel puţin 24 ore şi prin consumul de produse alimentare şi nealimentare specifice, completată cu coabitarea şi integrarea în societatea rurală privită în toată complexitatea sa.

Această formă de turism cuprinde două mari componente: activitatea turistică propriu-zisă, concretizată în cazare, servicii de masă, agrement (călătorie, pescuit, echitaţie), alte servicii curente, iar pe de altă parte, activitatea economică, (agricolă) prestată de proprietarul fermei (pensiunii) agroturistice gazdă, concretizată în producerea şi prelucrarea primară a produselor agroalimentare în gospodărie şi comercializarea lor direct la turişti sau prin alte reţele comerciale.

Agroturismul joacă, fără îndoială, un rol important în metamorfoza de ansamblu a spaţiului rural, cu deosebire a satelor şi a oraşelor mici cu grad sporit de ruralitate şi un potenţial turistic valoros.

Aşezările cu un trecut istoric îndelungat, cu clădiri în stil arhitectonic caracteristic regiunii, cu obiceiuri, tradiţii şi un mod de viaţă propriu, atrag turiştii care doresc să cunoască pe viu aceste aspecte.

Nu este de ajuns să spunem că România este frumoasă, că poate oferi multe posibilităţi pentru practicarea turismului rural şi agroturismului, ci este necesar să dezvoltăm aceste două activităţi complementare pe principiul rentabilităţii (Buianu, 2001)

Zonele pentru agroturism reprezintă în numeroase ţări ale lumii o creaţie mai recentă, apărută din nevoia de evadare în spaţii de linişte, dincolo de zidurile oraşului sau de aglomeraţia unor staţiuni turistice. Ele pun în evidenţă specificul unor zone rurale (cadrul natural, construcţii, obiceiuri, activităţi, tradiţii gastronomice) diferite de la o zonă la alta. Există spaţii geografice extrem de generoase, mai mult sau mai puţin extinse, în care odihna se îmbină cu recreaţia, plimbarea, activităţile practice, lectura în unele situaţii valorificându-se chiar unii factori naturali de cură balneară. Pot apare în teritoriu în mod unitar (ca în culoarul Bran- Rucăr, Depresiunea Dornelor, Valea Arieşului sau dispersate sub forma satelor turistice (staţiuni verzi), precum: Poieni (jud.Cluj); Geoagiu Băi (Hunedoara), Tismana (Gorj); Murighiol (Tulcea); Botiza (Maramureş); Bala (Mehedinţi).