Arhitectură - stilul corintic

Apariţie şi răspândire

Stilul Corintic, alături de stilul Doric şi stilul Ionic, reprezintă unul dintre cele trei stiluri (ordine) majore de arhitectură ale Greciei Antice, stil care a influenţat aspectele faţadelor templelor, statuilor şi a altor construcţii.

Prin artă greacă se înţelege producţia artistică a civilizaţiei greceşti antice, deşi este dificil să se determine cu precizie limitele cronologice ale acesteia. Într-adevăr, artele care se dezvoltă în lumea greacă (în Creta şi la Micene) în mileniul II, sunt ele parte integrantă din arta greacă? Întrebarea rămâne un subiect controversat. Cu toate acestea, dacă nu pot fi considerate ca primele manifestări ale artei greceşti, artele minoice şi miceniene stau, cu siguranţă, la baza genezei ei. Vom conveni, deci, să plasăm naşterea artei greceşti în jurul secolului IX î.Hr., odată cu apariţia perioadei geometrice. S-a căzut de acord că, după ce apogeul artei greceşti a fost atins în secolul V î.Hr., în perioada clasică, ultimele ei manifestări s-au stins în pragul bătăliei de la Actium (31 î.Hr.). În realitate, lucrurile au stat mai puţin arbitrar, pentru că, şi după această dată, influenţa artei greceşti rămâne evidentă atât în producţiile occidentale, cât şi în cele orientale. Importanţa acestei arii de influenţă se explică prin imensa expansiune a culturii greceşti. Limitată iniţial în cadrul restrâns al Mării Egee, arta greacă se impune treptat, datorită acţiunilor de colonizare din secolele VIII şi VII, în toată regiunea din jurul Mării Mediterane. Cuceririle lui Alexandru cel Mare fac ca la sfârşitul secolului IV lumea greacă să se întindă la est până la graniţele cu India, la sud să înglobeze tot Egiptul şi, mai ales, imensul Imperiu Persan.

Din secolul VI sunt prezente cele două mari stiluri (ordine) arhitecturale: ordinul Doric se răspândeşte în Grecia continentală (invadată de dorieni în secolul XI), iar ordinul Ionic se dezvoltă în insulele şi pe ţărmurile Asiei Mici (în Ionia). Este perioada artei clasice, în care templele dorice acordau o importanţă deosebită structurii în dauna decorului, pe când ordinul Doric oferea un aspect mai suplu, punând accent, în mod intenţionat, asupra elementelor decorative. În Asia Mică, sub influenţa Orientului, se construiesc temple colosale, a căror reputaţie este mare. Apogeul acestei arhitecturi clasice este marcat de construcţia Partenonului de la Atena, ridicat între anii 447 - 438 i.C., care îmbină ordinul Doric cu numeroase elemente ionice.

Ordinul Corintic, cel de-al treilea mare stil al arhitecturii Greciei Antice, apare în secolul IV î.C., în Arcadia, într-o perioadă de tranziţie care anunţă arta elenistică. Arhitectura dezvoltă gustul pentru decor, menţinându-şi preocuparea pentru respectarea proporţiilor. Ordinul Corintic se dezvoltă în interiorul edificiilor şi amestecul stilurilor este tot mai frecvent, iar sculptura abandonează severitatea rece a primei perioade clasice şi se încarcă afectiv. Stilul ordinului Corintic este fastuos, bogat şi elegant, motiv pentru care a fost preferat şi a predominat în epoca elenistică, în orientul grecesc, iar la Roma, în epoca imperială. Dar, în arhitectura romană, ordinele nu au avut importanţa pe care le-o dăduse construcţia greaca.

În decursul evoluţiei sale, arhitectura romană a utilizat cinci ordine de arhitectură: ordinul Toscan, ordinul Doric, ordinul Ionic, ordinul Corintic şi ordinul Compozit. Ordinul Corintic este prin excelenţă ordinul specific arhitecturii romane datorită perfectei sale armonizări cu bogăţia decorativă cerută de monumentele reprezentative din epoca imperială. Dacă grecii întrebuinţează acest ordin cu precădere la monumentele de mici dimensiuni, romanii îl utilizează la realizarea unor vaste ansambluri, în cadrul cărora calităţile plastice deosebite ale acestui ordin sunt perfect valorificate.

II. Influenţele stilului corintic

Arhitectura dezvoltă gustul pentru decor mentinandu-şi preocuparea pentru respectarea proportiilor. Un al treilea ordin, cel Corintic, apare în interiorul edificiilor şi amestecul stilurilor este tot mai frecvent. Arhitectura religioasă creează un tip nou de mic edificiu circular (tholos) a cărui funcţie exactă ne scapă. În acelaşi timp marea arhitectură funerară renaşte, cu edificii adesea rupestre, cu faţade foarte îngrijite.

Folosirea coloanei ornamentale este tot mai raspandită, ca si utilizarea stilului Corintic, propice pentru fastul decorativ şi pentru construcţii mai înalte şi mai zvelte.

Stilul ordinului Corintic este fastuos, bogat si elegant, motiv pentru care a fost preferat şi predominant în epoca elenistică şi a influenţat în primul rând ceramica. Au aparut forme noi, graţioase, de obicei vase de mici dimensiuni, iar în locul decoraţiei geometrice, caracteristică sfârşitului epocii obscure, a apărut o decoraţie utilizand motive florale, animale şi chiar umane în desene de o mare precizie şi fineţe a liniei. S-a remarcat că eliberarea de conventiille stilului geometric s-ar datora influenţei Asiei Mici, ceea ce este în mare parte adevărat. În acelaşi timp, în secolul VII î.Hr., olarii se inspiră în desenele din tradiţii mitologice şi ale epocii eroice, Corintul produce acum celebra sa ceramică difuzată în toata lumea.

Ordinul Corintic a influenţat construcţia de arcuri de triumf, temple romane, amfiteatre (ex. Coloseum are pe nivelul I coloane cu capiteluri Dorice, nivel II coloane cu capiteluri Ionice şi nivel III coloane cu capiteluri Corintice). Totodată, capitelurile în stil Corintic s-au transformat înca din perioada paleocreştina în capiteluri Compozite, Istoriate etc.