Finlanda și Chile

Capitolul I

PREZENTAREA ŢĂRILOR FINLANDA ŞI CHILE

În acest capitol sunt prezentate comparativ ţările Chile şi Finlanda analizându-se următoarele caracteristici: coordonate geografice, relief, râuri şi lacuri, climă, vegetaţie şi faună, populaţie şi oraşe, economie şi turism.

1.1. Coordonate geografice

Finlanda este aşezată în extremitatea estică a Europei de Nord, ocupând o suprafaţă de 328.127 kmp, în plină zonă a pădurii boreale de conifere, care împreună cu lacurile dau nota specifică a peisajului finlandez, dar şi principala resursă a ţării. Finlanda este a şaptea ţară ca mărime din Europa, fiind situată între Suedia şi Rusia. Golful Finlandei separă partea de sud a ţării de Estonia, iar în nord Norvegia separă Finlanda de Marea Barents. Insulele Åland, vorbitoare de suedeză, situate în largul coastei sud-vestice sunt o provincie autonomă a Finlandei, beneficiind de statutul de zonă demilitarizată. Denumirea ţării în finlandeză este Suomi, adică „Ţara lacurilor”. Finlanda este membră a Uniunii Europene, din anul 1995, a Naţiunilor Unite şi a zonei Zero. Capitala ţării şi cel mai mare oraş este Helsinki.

În comparaţie cu Finlanda, Chile, „Tara de la capătul pământului” este unică în felul ei, fiind constituită dintr-o lungă şi îngustă fâşie de teren (4.180 km lungime, de la Golful Arica până la Capul Horn în Sierra del Fulgo, lăţimea medie 175 km, maximă 435 km) care se extinde de la nord la sud pe coasta sud – americană a Oceanului Pacific, ocupând o suprafaţă de 756.945 kmp. Ţara este limitată în nord de Peru, în est de Bolivia şi Argentina şi în sud şi vest de Oceanul Pacific. Arhipelagurile se extind pe coasta sudică de la insula Chiloé până la Capul Horn, punctul cel mai sudic al continentului. Printre aceste arhipelaguri şi insule cele mai importante sunt: arhipelagul Chonos, insula Wellington, porţiunea vestică a Tierrei del Fuego, insulele Juan Fernández, insula Paştelui. Chile, de asemenea, deţine o secţiune din Antarctica. Capitala ţării şi cel mai mare oraş este Santiago.

1.2. Relieful

Cadrul natural al Finlandei are, în cea mai mare parte, aspectul unor podişuri joase şi ondulate (300 – 400 m), punctate de măguri izolate (600 – 700 m), cu o diversitate de forme glaciare (depresiuni ocupate de lacuri, praguri, morene, asociaţii de morene), care alături de Munţii Scandinaviei (1.324 m) şi regiunea de litoral îi dau o mare varietate peisagistică şi un deosebit interes turistic. Altitudinile descresc spre sud. Integral relieful ţării poartă amprenta glaciaţiunii cuaternare de calotă. În partea central – sudică a Finlandei (Salpa Uselka şi Suomenselka) se găsesc depozite de tip glaciar: lanţuri morenaice. În nord se întâlneşte un peisaj tipic în care apar câmpuri de blocuri eratice – fragmente de rocă foarte mari, roci cutanate, acestora adăugându-li-se nişte martori de eroziune cu aspect piramidal care poartă denumirea de numatek. Relieful înregistrează mişcări de înălţare evidente în sectorul sud – vestic al litoralului finlandez, mărind suprafaţa ţării cu circa 7 kmp / anual. În partea de est se găseşte Podişul Maanselka, ca o reflectare a Scutului Baltic. Ţărmurile sunt dantelate şi însoţite de numeroase insule.

Spre deosebire de Finlanda, Chile poate fi împărţit în trei benzi paralele şi anume:lanţul muntos de coastă, care a fost inundat în sud formând insule, Cordilieră de Coastă (1.000 – 1.200 m altitudine),valea longitudinală care se întinde de la graniţă cu Peru spre sud până la Puerto Mott, ocupată în nord de pampas-uri aride, iar în sud de Valle Central, o câmpie cu vegetaţie bogată – cea mai productivă şi populată zonă a ţării. În est se desfăşoară versantul occindental al Anzilor, care depăşeşte frecvent 6.000 m (Cerro Ojos del Salado, 6.873 m). În nord se află platoul Puna de Atacama (peste 3.000 m altitudine), unul dintre cele mai aride pustiuri de pe Glob. În sud ţărmul este foarte crestat formând numeroase insule şi minunate fiorduri. Cutremurele şi erupţiile vulcanice sunt frecvenţe, deoarece statul Chile este situat pe marginea plăcii tectonice a Pacificului.

1.3. Râurile şi lacurile

Dominant în Finlanda este şi piesajul lacustru (10% din suprafaţa ţării), cu o extindere maximă în centru Finlandei; există pestre 60.000 lacuri (Saimaa 4.400 kmp, Inari 1.000 kmp) ceea ce face improprie denumirea de „Ţara celor 1.000 de lacuri”. Majoritatea lor s-au format în era glaciară în adânciturile create în gheaţă şi prin depunerile de aluviuni ale fluviilor. Multe dintre ele sunt amenajate şi legate între ele printr-o reţea densă de râuri (lungime totală 20.000 km), mai lung fiind Kemijoki (552 km). Printre principalele râuri ale ţării se numără: Tornio, Muonio şi Oulu (singurul care poate fi navigat de nave mari).

Comparativ cu hidrografia finlandeză, cea chiliană cuprinde râuri relativ scurte, majoritatea izvorând din Munţii Anzi şi vărsându-se în vest în Oceanul Pacific. Cele mai importante râuri (de la nord la sud) sunt Loa, Elqui, Aconcaqua, Maipo, Maule, Bio-Bio şi Imperial. Chiar dacă navigaţia este limitată din cauza numeroaselor cascade, râurile sunt vitale pentru hidrocentrale şi irigaţie. Majoritatea lacurilor sunt concentrate în regiunea sudică.