Fundamentele Teoretice ale Managementului Integrării Turismului

Capitolul I Teoriile integrării şi aplicarea lor în procesul integrării europene

Termenul de integrare porneşte de la latinescul integrare care are mai multe semnificaţii: a readuce la starea iniţială, a restabili, a relua, a înnoi, a întregi, a completa, a îndrepta.

Concise Oxford English Dioctionary defineşte integrarea ca fiind combinarea părţilor într-un întreg şi uniunea este un întreg rezultat din combinarea unor părţi ori a unor membrii. Astfel integrarea este procesul de atingere a stadiului de uniune.

Jan Tinbergen consideră integrarea ca fiind „crearea celei mai de dorit structuri economice mondiale, prin suprimarea obstacolelor artificiale din calea funcţionării optime şi prin introducerea deliberată a tuturor elementelor necesare coordonării şi unificării". În viziunea sa sunt vizate atât aspecte instituţionale cât şi modificările structurale în cadrul economiei mondiale, deci o cooperare economică la nivel mondial, care să nu ţină cont de graniţe şi de state, de autorităţi şi alte criterii decât cele ale eficienţei maxime.

Unul din teoreticienii de referinţă în teoria integrării, Andre Marchal consideră că un astfel de proces este "integrarea teritorială" deoarece se referă la "un fenomen care, într-un spaţiu delimitat geografic, este total în ce priveşte toate elementele vieţii economice, sociale, tehnice şi politice". La această definiţie Marchal adaugă şi alte completări: "fuziune progresivă a economiilor naţionale pe toate planurile, în primul rând economic şi apoi, prin forţa lucrurilor, pe plan social şi în final politic" şi "intensificarea (consolidarea) solidarităţii care domneşte sau trebuie să domine între diversele elemente ale unui ansamblu"[103 pag.7]

Pe baza acestor definiţii, se înţelege că "integrarea teritorială" este un proces dinamic, progresiv, limitat în spaţiu, de creare a unui ansamblu nou, bazat pe o reţea complexă de legături de solidaritate în toate domeniile; este un proces prin care economiile naţionale fac loc unei noi entităţi, punctul de plecare fiind fuziunea economică, iar cel final fuziunea politică - dar nu ca scop în sine, ci ca o necesitate.

Un prim aspect ce poate fi constatat este importanţa acordată solidarităţii în procesul de integrare economică ca o necesitate în asigurarea unităţii şi echilibrului noii entităţi. Acordând solidarităţii o importanţă determinantă în realizarea unui spaţiu integrat, Marchal va defini trei procese de integrare:

- Integrarea economică reprezintă realizarea solidarităţii economice prin formarea unei reţele complexe de legături interdependente între agenţii economici ai ţărilor participante;

- Integrarea socială completează integrarea economică şi este specifică integrării depline, dar nu va fi niciodată totală, deoarece niciodată oamenii nu se vor simţi deplin solidari;

- Integrarea politică, consecinţă a celorlalte, reprezintă existenţa unităţii de decizie şi se poate realiza sub două forme: confederală şi federală.

Ca finalitate, integrarea teritorială va fi atât economică cât şi socială şi politică, un proces desfăşurat în toate cele trei domenii.

Francois Peroux consideră că integrarea „economică a Europei este un proces, un ansamblu de realizări dinamice, unde forţele de expansiune sunt singurele decisive, adică acele forţe care scapă prin definiţie schemelor statice ale definiţiei complete ".[122]

Perroux identifică ca problemă fundamentală a integrării unor spaţii economice diferite şi, mai ales, inegal dezvoltate evitarea exercitării de către una din părţi a rolului de integrator în beneficiul său şi în dezavantajul celorlalte părţi (chiar dacă beneficiul respectiv coincide cu cel al ansamblului). Rezultatele obţinute nu se apreciază prin prisma ansamblului, ci a fiecăreia dintre unităţile componente. Asigurarea coeziunii economice şi sociale a ansamblului, respectarea principiului reciprocităţii, eliminarea oricăror raporturi de dominaţie între parteneri şi evitarea polarizării sunt absolut necesare creării unui spaţiu integrat, echilibrat şi solidar[123].

Ernest B. Haas defineşte integrarea ca fiind un proces în cursul căruia actorii politici din diferite structuri naţionale sunt convinşi să-şi modifice loialitatea, speranţele şi activităţile politice spre un nou centru, ale cărui instituţii posedă ori pretind jurisdicţie asupra statelor naţionale preexistente.

O serie de clarificări utile înţelegerii procesului de integrare aduce şi Louis Philips. El acordă o importanţă deosebită distincţiei între integrarea pieţelor şi integrarea economiilor, considerând că integrarea pieţelor reprezintă un mijloc de a crea comportamente mai concurente, de a realiza o piaţă concurenţială şi se defineşte într-o optică pe termen scurt (în care formele de piaţă determină comportamentele[127]); integrarea economiilor este considerată ca fiind procesul prin care se urmăreşte obţinerea unui progres susţinut, implică solidaritate şi reciprocitate şi este concepută într-o optică pe termen lung (în care comportamentele influenţează la rândul lor formele de piaţă, aşa încât, "rezultatele finale obţinute în scurtă perioadă conduc pe termen lung la comportamente noi şi, prin acestea, la noi forme de piaţă". [127]