Potențial turistic al reliefului dezvoltat pe gresii și conglomerate

Totalitatea formelor de relief a căror geneză, evoluţie şi aspect exterior sunt condiţionate predominant de natura rocilor pe care acestea se dezvoltă alcătuieşte complexul reliefului petrografic sau litologic.

În funcţie de exprimarea sa în morfologia scoarţei terestre geomorfologii deosebesc mai multe tipuri de relief petrografic sau litologic: granitic, grezos şi conglomeratic, argilos, nisipos, loessian, calcaros, carstic ş.a.

Relieful dezvoltat pe gresii și conglomerate

Se caracterizează prin individualizarea unor forme exocarstice localizate, fie pe blocurile calcaroase incluse în masa conglomeratelor, fie în lungul fisurilor și al planurilor de stratificație, fie pe scoarțele aluviale sau deluviale bogate în materiale calcaroase. Rezultă lapiezuri, alveole, nișe, doline. De asemenea, legat de circulația apei în masa de conglomerate, la baza acestora apar izvoare cu debite foarte mari, amintim de izbucurile și izvoarele vocluziene carstice ( în Ciucaș pe valea Berii, Valea Stânii, Valea Strîmbu etc.).

Gresiile și conglomeratele cu liant rezistent ( silicios, calcaros, feruginos, uneori chiar argilos) controlează desfășurarea morfogenezei dacă grosimea stratelor este apreciabilă, încât să prevaleze în raport cu alte roci cu care se asociază.

În sedimentarul orogenului carpatic dar și în unitățile extramontane, prezența faciesurilor gresoase și conglomeratice este o realitate morfologică pregnantă: ”Gresia din Tarcău”, ”Gresia de Cotumba”, ”Gresia de Prisaca”, ”Gresia de Kilwa”, ”Gresia de Lucăcești”, ”Conglomeratele de Chisirig”, ”Conglomeratele de Ceahlău-Zăganu”, ”Conglomeratele de Bârnadu”, ”Conglomeratele de Bucegi”, ”Conglomeratele de Cernegura”, ”Conglomeratele de Pietricica” ș.a.

Frecvența mare a acestor tipuri litologice nu înseamnă neapărat și o diversificare la fel de ”stufoasă” a peisajelor morfologice care se dezvoltă pe asemenea suport petrografic (figura nr. 1)

1.Culmi largi şi masive modelate pe complexul grezos-calcaros al stratelor de Sinaia; 2. Culmi înguste şi rotunjite modelate pe complexul stratelor de Bistra, Sânmartin, Comarnic; 3. Relief modelat pe complexul flişului curbicortical şi al gresiei de Cotumba; 4. Relief de obcine modelat pe complexul gresiilor de Prisaca, Kliwa, Fusaru şi curbicortical; 5. Culmi înguste şi masive modelate pe complexul gresiilor de Siriu, Tarcău, Fusaru, Kliwa, al stratelor de Leşunţ şi Horgazu; 6. Culmi cu platouri şi vârfuri de eroziune selectivă, modelate pe complexul gresiilor şi conglomeratelor de Prislop, al gresiilor de Strâmtura, Birţu, Borşa; 7. Relief de muncei şi de coline, modelat pe complexele grezoase miocene; 8. Culmi prelungi şi măguri modelate pe complexul conglomeratelor de Muncelu, Chicera, Bârnadu; 9. Relief de creste şi masive mărginite de abrupturi puternice, modelate pe complexul conglomeratelor de Ceahlău-Zăganu şi de Bucegi; 10. Dealuri şi măguri modelate pe complexele conglomeratice din Valea Oltului şi din stratele de Hida; 11. Coline şi muncei modelaţi pe complexul conglomeratelor burdigaliene de Pleşu-Pietricica şi pe complexele conglomeratice din depresiunile Petroşani şi Haţeg; 12. Relief de culmi montane înguste şi rotunjite, modelat pe complexele grezo-conglomeratice ale flişului cretacic al Munţilor Apuseni (Geografia României, I, 1983)

I. Relieful dezvoltat pe gresii

Gresia este o rocă sedimentară rezultată din granule de nisip cimentate. Ea poate fi friabilă sau bine consolidată.

Duritatea, fisurarea, stratificația, alternanța cu formațiuni mai moi sunt câteva din elementele prin care gresiile sunt cababile să confere reliefului atât o anumită înfățișare de ansamblu, cât și forme minore de versant sau de culme care să introducă o notă de diversitate în cadrul acestuia.

Răspândirea cea mai mare a formațiuniilor grezoase se întâlnește în Carpații Orientali și de Curbură, unde formează serii compacte sau intercalate cu alte roci ( marne, marno-calcare, calcare, șisturi negre, conglomerate etc.). Aceste complexe petrografice fac parte din unitățile flișului intern (seria marno-calcaroasă a Stratelor de Sinaia, seria marno-grezoasă a stratelor de Bistra și Comarnic, seriile curbicorticală și de șisturi negre cu puternice intercalații de gresii, seriile gresiilor de Siriu și de Prisaca) și paleogen ( predominant grezos, cu intercalații de marne și argile, dintre care se remarcă seriile gresiilor de Tarcău – în areale compacte în munții Tarcău și Vrancea, de Fursaru, de Kliwa). Pe areale mai reduse se găsesc în Munții Banatului, Munții Metaliferi, în sudul Munților Cozia – Năruțiu sau în depresiunile Maramureș (gresia de Borșa), Petroșani, Brezoi – Titești, unde sunt subordonate altor tipuri de formațiuni.

Ca relief major, gresiile, dispuse în areale compacte sau în alternanță cu roci a căror comportare geomorfologică este asemănătoare (marnele cimentate, microconglomeratele), condiționează formarea unor culmi prelungi, rotunjite, rareori sub formă de creste, separate de văi adânci, cu rupturi de pantă ( impuse de alternanțele litologice). Pe versanți și chiar pe suprafețele plane, dezagregările și alterările formează eluvii și deluvii groase, care generează apoi numeroase alunecări de teren. Traversarea gresiilor mai dure de către râuri se înscrie în peisaj prin apariția cheilor (cheile din bazinul Bîscei Mari, de pe văile Buzăului, Trotușului etc.). Alternanțele de gresii cu alte tipuri de roci conduc la forme de eroziune diferențială ca: ciuperci, babe (Babele și Sfinxul din Bucegi), ulucuri cu pereți verticali (în formarea lor intervine și structura) etc.