Potențialul turistic al Sucevei

ARGUMENT

Teritoriul orasului Suceava si împrejurimile sale au fost locuite, asa cum atesta cercetarile arheologice, din timpuri stravechi, începând chiar din paleolitic. În sec. II-III exista aici o asezare a dacilor liberi, descoperirile arheologice relevând si puternice influente romane.În epoca migratiei si în secolele urmatoare populatia autohtona a continuat sa vietuiasca pe aceste meleaguri, iar în sec. XIV, în 1388, Suceava este mentionata drept capitala a Moldovei.

Începând cu domnia lui Petru I (circa 1395 - 1391), cetatea Sucevei a devenit principala cetate de scaun a Tarii Moldovei, aceasta functie îndeplinind-o si în vremea lui Aron Voda (1592 - 1595), Stefan Razvan (1595) si a Movilestilor. Odata cu Alexandru Lapusneanu, resedinta domneasca s-a mutat la Iasi.Lânga oras s-au aflat doua cetati, una mai veche la Scheia, alta putin mai noua, ce se vede si astazi. Între cele doua s-a dezvoltat, înca din prima parte a sec. XIV, orasul. Cetatea Scheia, una dintre cele mai vechi cetati din Moldova, dar cu o existenta scurta, a fost darâmata în timpul lui Alexandru cel Bun. Cetatea de Scaun a avut timp de trei secole un rol important în viata politica a Moldovei.

În evul mediu, orasul era populat cu români, dar si cu germani, maghiari si armeni, ultimii având dreptul de a-si alege un soltuz propriu (ce purta numele de "voit").

În 1775, odata cu restul partii de nord a Moldovei ce va purta numele de Bucovina, mare parte din Suceava a fost încorporata în Austria habsburgica, revenind la tara-mama în 1918 (granita cu România trecea chiar pe la sud-est de oras).Din Suceava, Alexandru cel Bun a condus tara timp de 32 de ani, marind cetatea si întarindu-i zidurile. În 1401, aici s-a stabilit si Mitropolia Moldovei.

În 1408, Alexandru cel Bun acorda privilegii negustorilor lioveni, iar orasul Suceava era mentionat ca unul dintre locurile de depozitare a postavului, precum si a unor marfuri de export ale Moldovei.

Epoca de apogeu avea sa fie însa în timpul lui Stefan cel Mare (1437 - 1504). În vara anului 1476, ambitiosul Mohamed II si-a încercat norocul sub zidurile cetatii, dar dârza rezistenta a moldovenilor i-a frânt vointa victoriei si l-a silit sa se retraga în mod rusinos. Stefan facuse din Suceava un fel de creier al sistemului sau de aparare. În 1497, 21 de zile si nopti în sir, tunurile lesilor au batut în ziduri, dar acestea au ramas neclintite. Niciodata cetatea n-a fost cucerita prin forta armelor.La 21 mai 1600, oastea lui Mihai Viteazul intra fara lupta în cetate, iar la 26 mai Ioan Capturi, noul pârcalab al Sucevei, jura credinta marelui voievod care se intitula „domn al Tarii Românesti si Ardealului si a toata Tara Moldovei“.Suceava traieste pentru o clipa marele vis devenit realitate, primind ostile marelui voievod Mihai. Apoi, asupra orasului s-au asezat vremuri grele, intrând tot mai mult în anonimat.

În 1775, ca urmare a atitudinii de neutralitate pe care Austria a avut-o în timpul conflictului militar dintre Turcia si Rusia (1768 - 1774), a primit o parte din teritoriul Moldovei (Bucovina) în care se afla si Suceava. Timp de un secol si jumatate acest teritoriu a stat sub stapânire habsburgica.În vremea primului razboi mondial foarte multi bucovineni au fugit în Moldova si s-au înrolat în armata româna.

Simion Dascalul în Letopisetul Tarii Moldovei pâna la Aron Voda: "Suceava scrie (Grigore Ureche) ca o au descalecat niste cojocari ungurésti, ce sa chiama pre limba lor suci, iar Suceava pre limba ungureasca sa chiama Cojocarie." Numele se compune din magh. "szqcs" (pronuntat: "suci"), în trad. "cojocar", "suci" + sufixul slavo-român –eava, rezultând cojocarie (în maghiara szqcsség). Originea slava ,bulgara, sau româna a sufixului –eava prezent în cuvintele gâlceava, iznoava, isprava etc. este dezbatuta si astazi Alexandru Cioranescu: Dictionarul etimologic al limbii române 3760.

De la râul Suceava, al carui nume vine din românescul soc (specie de arbusti), articulat socea + sufixul slav -va (prezent si în Moldova) (KISS Lajos: Földrajzi nevek etimológiai szótára în traducere. Dictionarul etimologic al numelor geografice, Akadémiai Kiadó, Budapesta, 1980). Aceasta etimologie este problematica, fiindca forma articulata a substantivului soc este "socul", nu "socea".