Prezentarea Grupului Hotelier Hilton

Proiect
8/10 (1 vot)
Domeniu: Turism
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 14 în total
Cuvinte : 3389
Mărime: 37.14KB (arhivat)
Publicat de: Zaharia Oroș
Puncte necesare: 8
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Sztruten Gina
Economia Turismului Intern si International, anul II. Proiect prezentat in cadrul seminarului de Tehnologii Hoteliere

Extras din proiect

I. TRECUT ŞI PREZENT

Istoria grupului hotelier Hilton a început în anul 1919 prin achiziţionarea de către Conrad Hilton a primului său hotel, "The Mobley", în Cisco, California.

Primul hotel pe care l-a construit şi care avea să-i poarte numele a fost Hilton din Dallas, inaugurat în august, 1925.

În 1943, Hilton devine primul lanţ hotelier american prezent pe ambele coaste, odată cu achiziţionarea a două hoteluri din New York City: Roosvelt Hotel şi Plaza preţul mediu al unei camere fiind de 20 de dolari pe noapte.

Doi ani mai târziu, americanul a cumpărat şi Stevens Hotel care era, la acea vreme, cel mai mare hotel din lume.

Hilton Hotel Corporation ia fiinţă în 1946, iar Conrad Hilton ocupă poziţia de preşedinte şi acţiunile grupului Hilton încep să fie tranzacţionate la Bursa din New York.

Compania se extinde apoi în afacerile cu cărţi de credit, închirieri de maşini şi alte servicii turistice. Trei ani mai târziu, după inaugurarea hotelului Caribe Hilton, din San Juan, Porto Rico, Hilton devine primul lanţ internaţional de hoteluri din lume.

În 1951, Hilton avea să facă din nou primul pas în industria hotelieră instalând televizoare în toate camerele sale. Hotelurile Conrad sunt în număr de 13, situate în localităţi ca Bruxelles, Hong Kong, Cairo, Hurgada sau Sharm El Sheikh.

În anul 1964 însă lanţul Hilton s-a divizat amiabil în două entităţi, familia Hilton a păstrat exploatarea mărcii în America şi a cedat drepturile de a utiliza brand-ul Hilton pentru restul lumii. Ulterior, hotelurile Hilton din afara SUA au fost preluate în 1987 de lanţul britanic Ladbrokes.

Botezat iniţial Ladbroke Group, noul ansamblu a preluat numele Hilton International în luna mai 1999.

În prezent, Hilton Worldwide deţine 3.265 de hoteluri în 79 de ţări, ocupând locul 6 în top 50 grupuri hoteliere după numărul de hoteluri, având un total de 545.725 de camere si 10 branduri active, după cum urmează:

1. The Waldorf Astoria (Luxury)

2. Conrad (Luxury)

3. Hilton (Full Service)

4. Doubletree (Full Service)

5. Embassy Suites (Full Service)

6. Hilton Garden Inn (Focused Service)

7. Hampton Inn & Suites (Focused Service)

8. Homewood Suites by Hilton (Focused Service)

9. Home2 Suites by Hilton (Focused Service)

10. Hilton Grand Vacations (Timeshare)

Hilton Worldwide oferă atât turiştilor de afaceri cât şi celor de vacanţă cea mai bună găzduire, gamă de servicii, ofertă de divertisment şi valoare. Din 1919 grupul s-a extins geografic, şi-a elaborat propriile concepte hoteliere şi de călătorie şi a dezvoltat tehnologii de inovaţie pentru a intensifica experienţa clientului. Astăzi, Hilton Worldwide este în fruntea companiilor din domeniul ospitalităţii, cuprinzând întreg sectorul de cazare, de la hotelurile luxurioase de tip all-inclusive până la hotelurile destinate şederilor îndelungate de tip midscale.

După 90 de ani de la fondarea grupului, angajarea grupului Hilton în crearea unor experienţe excepţionale pentru client rămâne neschimbată., iar cei peste 130.100 de membri ai echipei de angajaţi continuă să asigure cea mai înaltă calitate a serviciilor prestate clienţilor din lumea întreagă.

Viziunea grupului Hilton Worldwide este de a răspândi în întreaga lume căldura şi lumina ospitalităţii. Misiunea companiei este reprezentată de dorinţa ca Hilton să devină cel mai important grup hotelier, respectiv prima opţiune a turiştilor, a membrilor echipei cât şi a managerilor.

Valorile grupului Hilton sunt:

o Hospitality – Ospitalitate – Grupul este pasionat de a oferi experienţe de neuitat clientelei sale.

o Integrity – Integritate – Grupul acţionează întotdeauna corect.

Preview document

Prezentarea Grupului Hotelier Hilton - Pagina 1
Prezentarea Grupului Hotelier Hilton - Pagina 2
Prezentarea Grupului Hotelier Hilton - Pagina 3
Prezentarea Grupului Hotelier Hilton - Pagina 4
Prezentarea Grupului Hotelier Hilton - Pagina 5
Prezentarea Grupului Hotelier Hilton - Pagina 6
Prezentarea Grupului Hotelier Hilton - Pagina 7
Prezentarea Grupului Hotelier Hilton - Pagina 8
Prezentarea Grupului Hotelier Hilton - Pagina 9
Prezentarea Grupului Hotelier Hilton - Pagina 10
Prezentarea Grupului Hotelier Hilton - Pagina 11
Prezentarea Grupului Hotelier Hilton - Pagina 12
Prezentarea Grupului Hotelier Hilton - Pagina 13
Prezentarea Grupului Hotelier Hilton - Pagina 14

Conținut arhivă zip

  • Prezentarea Grupului Hotelier Hilton.doc

Alții au mai descărcat și

Prezentarea Lanțului Hotelier Hilton

Turismul reprezintă un fenomen puternic ancorat în planul economic, politic, social, cultural şi natural. Este specific societăţii moderne şi...

Prezentarea Grupului Hotelier Hilton Worldwide

Analiza site-ului Capitolul I: Scurt istoric Hilton Hotels Corporation este lider în industria ospitalităţii care deţine, manageriază şi...

Turismul rural în comuna Bran

Turismul rural, ecologic si cultural în comuna Bran Pe baza experienteiternationale si a practicilor întâlnite în ultimii ani, în România sunt...

Serviciile în Turism

Turismul reprezinta astazi, prin continutul si rolul sau, un domeniu distinct de activitate, o componenta de prima importanta a vietii economice...

Hotelurile Hilton

Hilton Hhonors Worldwide : Razboiul loialitatii Hotelurile Hilton privesc cele mai frecvente programe ale oaspetilor ca cel mai important...

Te-ar putea interesa și

Standardizarea Serviciilor Hoteliere Hotelului Leogrand

INTRODUCERE Standardizarea face parte din viaţa de zi cu zi a fiecărui cetăţean, lucru de care cei mai mulţi nu sunt conştienţi. Standardele sunt...

Lanțul Hotelier Hilton

Istoria grupului hotelier Hilton, a cărei principală mostenitoare, Paris Hilton, apare regulat pe pagina revistelor mondene, a început în anul 1919...

Industria hotelieră pe piața turistică internațională

Industria hoteliera pe piata turistica internationala 1. Lanturile hoteliere Hotelurile reprezintă forma tradiţională de cazare turistică,...

Prezentarea Grupului Hotelier Hilton Worldwide

Analiza site-ului Capitolul I: Scurt istoric Hilton Hotels Corporation este lider în industria ospitalităţii care deţine, manageriază şi...

Sectorul de Cazare

INTRODUCERE În ansamblul activităţii turistice, cazarea, în mod frecvent, nu are un loc sau o raţiune de sine–stătătoare. Rareori un turist...

Studiu aplicativ la nivel de organizație

A. Partea I (30%) Identificarea și argumentarea factorilor-cheie de succes în activitatea managerială a trei firme recunoscute pentru performanța...

Managementul Organizației

INTRODUCERE Istoria grupului hotelier Hilton, a cărei principală mostenitoare, Paris Hilton, apare regulat pe pagina revistelor mondene, a început...

Prezentarea hotelului Bussines, Tg Mureș

1.Scurt istoric Este o construcție nu doar nouă ci și contemporană, modernistă, complexul hotelier Business a devenit în doar 24 luni de...

Ai nevoie de altceva?