Serviciile de cazare hotelieră - studiu de caz Hotel Crișana Băile Felix

CAPITOLUL I: TURISMUL ŞI PERSPECTIVELE LUI

1.1. Turismul, ramură a economiei naţionale

Turismul este, în înţelegerea multor profesionişti, cu precădere, o problemă de piaţă şi administraţie empirică. În timp ce aceste activităţi sunt importante, domeniul este şi mai important. Planificarea, dezvoltarea şi politica profiturilor depăşesc aspectele practice şi limitate ale tehnicilor de piaţă. În viitor, pregătirea profesioniştilor în domeniul turismului va avea nevoie de stăpânirea şi folosirea ştiinţei acestui sector, singura alternativă pe care s-ar putea fundamenta dezvoltarea producţiei şi evaluarea corectă a industriei turistice. Turismul, ca formă populară de existenţă umană în timpul liber, de asemenea, oferă oamenilor de ştiinţă din domeniul social o posibilitate apreciabilă pentru o mai bună înţelegere a anumitor forme de interacţiune umană, şi cum acestea afectează alţi oameni şi mediul în care ele apar.

Aceste posibilităţi de studiu pot fi valorificate cel mai bine dacă se încearcă o recunoaştere explicită că turismul este un domeniu multilateral (cu mai multe faţete). În consecinţă, el necesită o abordare din perspectiva mai multor ştiinţe sociale, precum şi din aceea a diferitelor profesii. Şirul de probleme privind studiul şi cercetarea în turism poate fi apreciat prin examinarea pe rând a naturii turismului în mai multe ipostaze: ca experienţă umană, comportament social, ca fenomen geografic, ca afacere şi sursă de venit, precum şi ca industrie.

Factorii economici exteriori au făcut ca în ultimii zece ani piaţa românească a turismului să se caracterizeze printr-o mare recesiune, fapt relevat şi de ultimele sondaje de opinie in rândul populaţiei. Începând cu anul 1989 turismul românesc a suferit numeroase schimbări, astfel că începând cu acest an hotelurile au început să fie din ce în ce mai puţin populate, iar lucrurile au început să meargă din ce în ce mai prost. La aceasta a contribuit scăderea nivelului de trai şi al puterii de cumpărare a celor mai mulţi români.

În următorii câţiva ani în care indicatorii economici au cotinuat sa scada şi oamenii de rând să o ducă din ce în ce mai greu, a apărut totuşi o clasă de mici întreprinzători care prin desfăşurarea unor activitaţi economice au început sa înregistreze profit, şi deci să-şi permită un concediu de odihnă într-o staţiune. Cum România ieşise de curând de sub un regim totalitar a existat dorinţa de a “ieşi afara”,prin afară inţelegând ţăriile din apropiere (Grecia, Turcia, Bulgaria, Ungaria), în afară de acest aspect a mai existat şi o tendinţă de continuă scădere a numărului de turişti autohtoni din staţinile române.

În aceste condiţii turismul nu a mai adus profit fiind la un pas de a deveni o gaură neagra a bugetului. Statul care inca mai detinea majoritatea in consiliile de administratie a diverselor societati de turism nu a avut bani sa mai investeasca în modernizarea şi intreţinerea hotelurilor, vilelor şi a staţiunilor în general, astfel încat totul a intrat în stare de conservare şi de cele mai multe ori conservarea a însemnat distrugere. Ca urmare lucrurile au mers din ce în ce mai prost şi aproape nici un străin nu mai era atras de staţiunile ţării, iar lucru cel mai grav era că turiştii românii care de la an la an erau mai puţini la număr, nu puteau sa-şi mai permită un concediu.

Odată cu privatizarea staţiunilor şi concesionarea hotelurilor, lucrurile au început să se schimbe în mai bine, dar standardele “noastre” erau net inferioare în comparaţie cu cele internaţionale. Totuşi lumea continuă să meargă vara la mare hotelurile funcţionând la capacitate de peste 40%.

După 1992 pentru turismul naţional în formula sa clasică a apărut un mare competitor, agroturismul. Familiile de ţărani care doreau un venit suplimentar s-au organizat într-o asociaţie care să-i reprezinte şi să le asigure un venit mai mare. Turiştii au fost deosebit de receptivi la această nouă oportunitate pentru ca le răspundea exact nevoilor; era o formă organizată de turism, cu o largă acoperire şi cel mai important la preţuri nu deloc piperate. Astfel pe lângă deschiderea graniţelor, care i-a atras pe cei mai instăriţi dintre români, cei mai nevoiaşi aveau acum o alternativă. Fosta reţea naţională de turism ce deţinea monopolul a intrat într-o mare criză, pentru că acum existau alternative. Cu excepţia hotelurilor de la mare, nimeni nu mai era încântat de a petrece o vacanţă într-o staţiune la hotel.

În aceste condiţii a fost necesară privatizarea sau concesionarea spaţiilor de cazare sau a unor staţiuni întregi pentru a putea salva situaţia, numai ca în cele mai multe cazuri cei care au cumpărat aceste “perle ale turismului” au aşteptat profitul fără a investi nimic în afara de suma iniţială. Abia în ultimii doi ani hotelurile şi vilele au fost recondiţionate sau îmbunătăţite astfel încât să ajungă la standardele României din 1989, care oricum erau inferioare celor vest europene sau chiar central europene.

Apreciem că momentul scoaterii României de pe lista ţărilor ce au nevoie de viză pentru spaţiul Shengen, va marca în doua feluri turismul naţional. În primul rand pe termen scurt se va constata o creştere (de până la 5 %) în rândul turiştilor care vor prefera străinătatea, iar în al doilea rând, pe termen lung, odată cu intrarea în UE, va creşte numărul turiştilor străini.

1.2. Situaţia turismului balnear în România

Staţiunile balneare au apărat în jurul factorilor naturali de cură. România dispune de un excepţional fond de factori naturali de cură bogat şi variat, cum ar fi: apele minerale sărate, sulfuroase, carbogazoase, termale şi termominerale, lacuri şi nămoluri terapeutice, clima etc. Varietatea mare a acestor factori se datorează aşezării geografice şi structurii geologice complexe scoarţei pământului ţării noastre. Structura geologică complexă face ca rezerva de ape minerale şi termale a României să fie practic inepuizabilă.

Apele minerale, sunt soluţii complexe în compoziţia cărora se găsesc săruri minerale în concentraţii diferite. Ţara noastră dispune de toată gama de ape cunoscută pe plan mondial. Prin conţinutul în săruri minerale şi CO2, prin calităţile lor organoleptice, apele minerale din România sunt superioare celor de la Vichy, Contrexviile, Evian, Aqua Nepi, Claudia, Laurentia, Karlovy-Vary, Carsdorf, Hisaria, Miholewa, etc.

Apele termale şi termominerale sunt dependente genetic de existenţa acviferelor şi drenurilor profunde, instaurate de-a lungul fracturilor majore ale scoarţei terestre, în România ele sunt predominante în Câmpia Banato-Crişană.

Lacurile curative se disting prin concentraţia în săruri.

Nămolurile terapeutice sunt substanţe ce se formează în condiţii naturale sub influenţa proceselor geologice şi care, în stare fin divizată şi în amestec cu apa sunt folosite în terapeutică.

Analiza modului de utilizare a factorilor naturali de cură a evidenţiat următoarele:

- folosirea mai intensă a surselor de ape minerale şi a nămolurilor;

- utilizarea în special a apelor minerale pe profilul staţiunilor balneare;

- nevalorificarea la parametrii optimi a factorilor naturali de cură (prea puţin sau prea mult) în marea lor diversitate.

Balneoterapia se realizează în staţiuni balneare, definite ca fiind categorii funcţionale speciale în cadrul organizării urbane sau rurale.

C. Bacalogu scria în 1909 „...dar cei ce cunosc psihologia românilor ştiu bine că rabdă multe în străinătate, dar nu suferă nimic în ţară. Totul e rău, neîndestulător, nimic nu-l mulţumeşte. Această tendinţă de denigrare îl determină a trece graniţa; familiile bogate nici nu vor să audă de staţiuni balneare din ţară”.