Studiu de caz privind indicatorii necesari planului de amenajare a teritoriului județului Vrancea

1.Date generale privind asezarea,suprafata si vecinatati

Asezare si limite

Judeţul este cuprins între coordonatele geografice de 45 grd 23 min şi 46 grd 11 min latutudine nordică şi 26 grd 23 min şi 27 grd şi 32 min latitudine estică.

Situată în partea de sud, sud-est a ţării, la curbura Carpaţilor Orientali, Vrancea, străveche vatră de civilizaţie românească, constituie o punte de legătură între cele trei provincii istorice – Moldova, Tara Românească şi Transilvania. Ca aşezare, se învecinează cu judeţul Bacău la nord, la est cu judeţul Vaslui şi Galaţi, la sud, sud-est cu judeţul Brăila, la sud, sud-est cu judeţul Buzău iar la vest cu judeţul Covasna.

Cu o suprafaţă de 4.863. km.p., Vrancea cuprinde un teritoriu foarte variat atât din punct de vedere al altitudinii şi al formei, cât şi ca origine şi vârste geologice.

Caracteristică din punct de vedere altimetric, este dispunerea reliefului în trepte ce coboară de la vest spre est, Astfel, treapta vestică, cea mai mai înaltă, este alcătuită din culmi şi masive muntoase, cu aspect de măguri, ale căror altitudini oscilează între 960 – 1783 m. Ele formează munţii Vrancei, care domină printr-o diferenţă de nivel de 300 – 600 m, un prelung uluc depresionar situat la est de linia ce uneşte localităţile Tulnici, Văcăria, Neculele. Depresiunea ce se întinde spre nord până la vest de Soveja este fragmentată de către văi transversale, într-o serie de culmi deluroase, ale căror altitudini variază între 500 – 850 m. Către este acestă este străjuit de culmi şi masive deluroase, înalte de 600 până la 1000 m.

La est de culmile înalte vestice se află un al doilea uluc depresionar, cu altitudine mai mică decât primul ( 350 – 650 m ). In partea estică a lui se găsesc dealuri înşirate pe un singur aliniament, fragmentat de văi transversale ( Suşiţa, Putna, Milcov ). Acestea sunt dealurile înalte estice, ale căror altitudini variază între 600 – 996 m.

Variaţiile originii, formei, alcătuirii interne şi vârstei principalelor forme de relief determină diferenţierea în cadrul teritoriului a mai multor unităţi şi subunităţi de relief – Munţii Vrancei, dealurile subcarpatice şi Câmpia Siretului – eşalonate în ordinea înălţimii şi vechimii, de la vest la est.

Vecini : judetul Bacau la nord, judetele Vaslui si Galati la est, judetul Buzau la sud-est si judetul Covasna

2.Caracteristici generale ale cadrului natural ale judetului (relief , retea hidrografica , resurse naturale)

Relief

Dispus în trepte dinspre vest spre est, cuprinde Munţii Vrancei (cu depresiunile intramontane Greşu şi Lepşa ), Dealurile Subcarpatice şi Câmpia Siretului Inferior, mărginită la nord-est de Podişul Moldovei (Colinele Tutovei) şi la sud–est de Câmpia Râmnicului.Munţii Vrancei sunt munţi de increţire , alcătuiţi din culmi ce provin din fragmentarea platformei de eroziune de 1700 m (Goru - 1785 , Lăcăuţi – 1777 , Giurgiu – 1720 , Pietrosu – 1672 , Zboina Frumoasă – 1657). Dealurile Subcarpatice, depresiunile colinare şi dealurile de podiş, cuprind dealurile înalte vestice (două şiruri intre Valea Putnei şi Valea Şuşitei) depresiuni intradeluroase (transversal sau de-a lungul văilor Şuşiţei, Putnei şi Milcovului, precum şi la cumpăna apelor între bazinul Milcovului şi Râmnei), dealurile înalte Măgura Odobeştilor – 966 m), glacisul subcarpatic, care face legătura între Dealurile Subcarpatice. Câmpia Siretului Inferior şi Câmpia Râmnicului, se înclină spre est până la altitudinea de 20 m , la confluenţa Râmnicului Sărat cu Siretul . Câmpia Siretului reprezintă treapta cea mai de jos de pe teritoriul judeţului şi se intinde între glacisul subcarpatic şi râul Siret, cu suprafaţa înclinată de la vest la est şi altitudinea cuprinsă între 20 m şi 125 m .

Câmpia înaltă situată între glacis şi o linie ce trece pe la Mărăşeşti, Vânători, Milcovul, Tătăranu şi la est de Ciorăsti, are o altitudine de 70 m în nord şi 35 m în sud. Ea are aspectul unei suprafeţe netede, uşor învălurită datorită prezenţei unor conuri aluvionare între care câmpia formează depresiuni locale, cu exces de umiditate (bolta Voetin, Lacul Negru, aria de la est de Căiata) datorate adâncimii reduse la care se află stratul de apă.La nord de Valea Şuşiţei, aspectul câmpiei reprezintă forma unei prisme în trepte ce coboară catre Lunca Siretului, iar în apropierea Adjudului, la terasele Siretului se adaugă cele ale Trotuşului.Campia joasă se întinde pe linia Mărăşeşti, Vînători, Tătăranu şi de la est de Ciorăşti până la albia Siretului, altitudinea ei fiind de 35–50 m în partea de nord şi de 20–30 m în cea de sud. Este caracterizată printr-o suprafaţă relativ netedă, înclinată în aceeaşi direcţie de scurgere a Siretului şi este traversată de numeroase albii, meandre şi depresiuni cu exces de umiditate, separate intre ele prin grinduri teşite.