Turismul în partea de V și N-V României

CAP. I NOTIUNI DE TURISM

Turismul a devenit in zilele noastre o activitate la fel de importanta precum cea desfăşurată în alte sectoare-chei din economia mondială (industrie, agricultură, comerţ). Fenomenul turistic este extrem de greu de delimitat deoarece, ca orice activitate umană, cade sub incidenţa studiului interdisciplinar, antrenând deopotrivă economişti , geografi, psihologi şi sociologi.

Turismul este considerat, în primul rând, “o formă de recreere alături de alte activităţi şi formule de petrecere a timpului liber“; el presupune “ mişcarea temporară a oamenilor spre destinaţii situate în afara reşedinţei obişnuite şi activităţile desfăşurate în timpul liber petrecut la acele destinşii”; de asemenea, în cele mai multe situaţii, el implică efectuarea unor cheltuieli cu impact asupra economiilor zonelor vizitate.

Turismul se prezintă, aşadar, ca o activitate complexă, cu o multitudine de faţete, cu încărcătură economică semnificativă, poziţionată la intersecţia mai multor ramuri şi sectoare din economie; toate acestea îşi găsesc reflectarea în varietatea punctelor de vedere cu privire la conţinutul noţiunii de turism şi a conceptelor adiacente.

Pornind de la premisa că turismul se referă, în esenţă, la călătoriile oamenilor în afara reşedinţei obişnuite, definirea conţinutului acestuia aduce în discuţie aspecte cum sunt: scopul călătoriei, distanţa şi durata deplasării, precum şi caracteristicile subiectului călătoriei, respectiv ale turistului. Ca urmare cele mai multe dintre studiile consacrate acestui domeniu operează cu analiza intercorelată a categoriilor de “turism” şi “turist”.

Turismul prezintă ansamblul de măsuri puse în aplicare pentru organizarea în desfăşurarea unor călătorii de agrement sau în alte scopuri, realizate, fie prin intermediul unor organizaţii, societăţi sau agenţi specializaţi, fie pe cont propriu, pe o durată limitată de timp, precum şi industria care concura la satisfacerea nevoilor turistice.

I.1.Turismul de-a lungul timpului in lume

Dorinta de a calatorii si de a cunoaste lucruri noi,este cunoscuta inca din antichitate,chiar daca la inceput aceste dorinte aveau ca scop principal razboiul,cuceririle de noi teritorii sau schimbul comercial.

Poate primii care şi-au dorit să călătorescă mult şi au înlesnit călătoriile au fost vechii greci. Ei încheiau contracte de vizite reciproce,prieteneau oameni de aceaşi ocupaţie, dobăndind în acest fel siguranţa călătoriei. Acest contract de vizitare se putea moşteni din tată în fiu.

Au fost antrenate mase relativ mari de oameni pentru vizitarea locurilor sfinte, băilor curative,a locurilor de desfăşurare a jocurilor festive. Deosebit de importantă era circulaţia spre băile curative la Roma, oraşul având 854 băi populare şi 14 băi de lux. Primul ghid turistic apare la 1130, scris de Aimeri Picaud, un călugăr francez. De-a lungul timpului, încep să se diversifice motivaţiile de călătorie, conturându-se tot mai mult activitatea de turism, determinată de acţiuni religioase, folosirea băilor curative, deplasările calfelor şi studenţilor către centrele universitare, călătorii către lumi noi etc. În paralel cu creşterea traficului de călători, s-a dezvoltat şi industria hotelieră, comunicaţiile, transportul, activităţi destinate turismului. Primele menţiuni privind preocupările de a voiaja, apar în antichitate în operele geografului Strabon. Descrierile lăsate de Marco Polo cu ocazia periplului său asiatic (secolul al XIII-lea), cele ale lui Arthur Young (secolul al XVIII-lea) sau, mai aproape de noi, ale lui Henri Monfreid au jalonat preocupările viitoare privind practicarea călătoriei. Turismul devine un complex fenomen de masă la sfârşitul secolului al XIX-lea fiind puternic articulat în mediul înconjurător. Privit ca un fenomen social-economic creator de benifici, turismul a fost defint în variante dinte cele mai felurite: “arta de a călători pentru propria plăcere” (M. Peyromarre Debord); “activitate din timpul liber care constă în a voiaja sau locui departe de locul de reşedinţă, pentru distracţie, odihnă, îmbogăţirea experienţei şi culturi, datorită cunoaşteri unor noi aspecte umane şi a unor peisaje necunoscute” (Jan Medecin); “fenomen al timpurilor noastre, bazat pe creşterea necesităţi de refacere a sănătăţi şi de schimbare a mediului înconjurător, cultivare a sentimentului pentru frumuseţile naturi ca rezultat al dezvoltări comerţului, industriei şi al perfecţionări mijloacelor de transport” (Guy Freuler). Călătorii având o motivaţie apropiată de sensul modern al turismului s-au manifestat de pe la 1600. Cu toate astea, utilizarea cuvântului turist este consemnată abia la 1800. În 1883, în Elveţia, un prim document oficial se referă la activitatea hotelieră, iar în 1896, E. Guyer Freuler publică studiul “Contribuţii la o statistică a turismului”, în care turismul este definit ca “un fenomen al timpurilor moderne, bazat pe creşterea necesităţii de refacere a sănătăţii şi schimbare a mediului, de cultivare a sentimentului faţă de frumuseţile naturii… rezultat al dezvoltării comerţului, industriei şi perfecţionării mijloacelor de transport”. Se remarcă, în această definiţie, pe lângă sublinierea motivaţiei călătoriei, evidenţierea legăturii dintre turism şi dezvoltarea economică. Unul dintre specialişti consacraţi în cercetarea fenomenului turistic, a cărui opinie a fost îmbrăţişată de un număr mare de teoreticieni, este profesorul elveţian W. Hunziker. El defineşte turismul prin “ansamblul relaţiilor şi fenomenelor ce rezultă din deplasarea şi sejurul persoanelor în afara locului de reşedinţă, atât timp cât sejurul şi deplasarea nu sunt motivate de o stabilire permanentă sau o activitate lucrativă oarecare”