Turismul Religios în Bucovina

I. Introducere

Regiunea istorica BUCOVINA, al cărei teritoriu se întinde astăzi peste zona din apropierea oraşelor Suceava, Campulung Moldovenesc si Radăuţi din Romania si zona Cernăuţi din Republica Ucraina, impreuna cu nordul Moldovei a fost denumita şi ”Tara de Sus”. Această zonă oferă privelişti de o rară frumuseţe, la care se adaugă un şirag de mănăstiri ctitorite de foşti mari domnitori şi boieri moldoveni (Muşatinii , Alexandru cel Bun ,Ştefan cel Mare, Petru Rareş, Ştefan Tomşa, Alexandru Lăpuşneanu, Familia Movileştilor )fiecare cu culoarea sa specifică , Voroneţ (albastru) , Humor (roşu) , Suceviţa (verde),Moldoviţa (galben) şi Arbore (combinaţie de culori). Toate prin picturile exterioare (fresce) au intrat in evidenţa UNESCO şi au primit, în anul 1976 premiul “Pomme d’Or” al Organizaţiei Internaţionale FIJET pentru valoarea lor cultural-turistică.

“ motto “

„Pentru puţine popoare se găseşte un ţinut relativ mic ca acesta în care să se cuprindă atâta frumuseţe, atâta bogăţie de astăzi şi amintiri din trecut îmbelşugate, de îndepărtate şi sfinte”

NICOLAE IORGA

II. Consideraţii asupra noţiunii de turism

II.1. Definirea noţiunii de turism

În perioada actuală, turismul este de mare importanţă atât pe plan naţional cât şi internaţional, reprezentând unul dintre cele mai complexe fenomene ale civilizaţiei contemporane nu numai prin proporţiile impresionante ale populaţiei globului care-l practică, dar mai ales prin implicaţiile sale.

Denumirea de “turism” a căpătat în zilele noastre sensuri ce realizează o mare complexitate de situaţii, de la necesitatea firească de a cunoaşte, de a vedea sau de a descoperi, până la cerinţele reconfortării fizice sau intelectuale

Termenul generic de “turism” înmănunchiază gusturile şi însuşirile de a călători, pedestru, ciclist, cu automobilul, trenul, vaporul sau avionul, de placere sau pentru îngrijirea sănătăţii.

Obiectul imediat al oricărei forme de turism îl constituie aspectele mai mult sau mai puţin “artistice” ale naturii locurilor, natura cu toate însuşirile aerul, pământul, vegetaţia sau apa. Dar oricât de spectaculoase vor fi asemenea însuşiri, ele pot da deplinătate numai în măsura asocierii lor “civilizaţiei”, componentelor realităţilor sociale, istorice, economice privite ca atare, dar mai ales pe firul metamorfozelor lor în timp şi spaţiu.

Vom atinge idealul turistic ori de câte ori, călătorind, vom avea prilejul să ne bucurăm de “natură”, aşa cum este ea, dar mai ales în manifestarea armonioasă cu munca şi inteligenţa omenească.

Din punct de vedere etimologic, conform dicţionarului Larousse, termenul “turism” ar proveni din latinescul “turnus”-“voiaj în circuit”, care a fost preluat de limba franceză “tour” –călătorie, plimbare. Pe de altă parte, unele dicţionare susţin originea engleză a cuvântului, provenit din “tour” şi “to tour” –“călătorie în circuit” (Swizewscki, 1977).

Există o serie de definiţii ale turismului care sau remarcat de-a lungul timpului.

Definiţie elaborată de Swizewschi şi Oancea (1977) consideră turismul un fenomen social-economic de masă, caracteristic civilizaţiei industrial-urbane ce se deplasează in cadrul relaţiilor interdependente dintre mediul geografic şi societate. El constă în consumarea produsului turistic pe diferite arii geografice şi unităţi de timp, ca urmare a deplasărilor banale ale indivizilor în afara activităţilor productive sau a obligaţiilor de serviciu, având ca rezultat regenerarea forţei de muncă, refacerea sănătăţii îmbogăţirea orizontului cultural (inclusiv satisfacţii spirituale).