Turismul rural-gastronomic în Ungaria

Cultura unui popor s-a dezvoltat dealungul multor secole păstrându-şi nuanţele chiar şi în ziua de azi în unele regiuni.Un popor poate fi cunoscut prin cultura sa şi prin obiceiuri,limbaj dar un important punct este specificităţile culinare.

Aceasta a cunoscut un drum lung până a devenii ce este azi , dintr-o simplă nevoie de hrănire a ajuns a fi considerat artă şi chiar ştiinţă.Gastronomia specifică a fiecărei ţări este cel mai bine păstrat în zonele rurale unde industializarea nu a putut pătrunde în cele mai adânci şi vechi rădăcini,se poate încă trăi senzaţii adevărat culinare tradiţionale.

Tradiţionalismul culinar a devenit o atracţie turistică pentru mulţi pasionaţi de gusturi diferite,circuitele gastronomice având o pondere mare în rândul doritorilor să cunoască mâncăruri gustoase sau să deguste vinuri chiar pe pogoarele viticole.

Turismul rural s-a impus încet dar consecvent în a doua jumătate a secolului XX. în special pe pieţele turistice din ţările dezvoltate economic,ţări puternic industrializate şi cu un grad de urbanizare ridicat.Turismul în spaţiul rural a fost şi continuă să fie din ce în ce mai apreciat şi tot mai solicitat de oamenii ce trăiesc şi muncesc sub factorul principal de nevoia de turism,stresul,în cadrul aglomerărilor urbane mari.

Această formă de turism este etichetat ca fiind soluţia dizolvării stresului din viaţa cotidiană,dar totuşi în primul rând reprezintă posibilitatea de reîntoarcere la natură,la fortificarea legăturii om-natură care există,la întoarcere la tot ce este curat,pur şi nealterat.Este cale de reîntoarcere spre origini,oricând plăcută ,dând o senzaţie de reconfortanţă,deoarece toţi avem rădăcinile adânc înrădăcinate în pământ rural.Toţi ne avem originea de la ţăranul autohton.

Participanţii acestui turism pot fi întâlniţi în zonele cel mai diverse ale globului în aproape întrega Europă,America (Nord cât şi Sud),Australia,Asia chiar şi Africa,remarându-se astfel de fluxuri turistice şi procupări de practicarea a serviciilor turistice în egală măsură,ăn zonele rurale cele mai diverse.

Istoria dezvoltării turismului rural

Apariţia călătoriilor turistice s-a produs în antichitate,iar practicarea activităţile turistice în spaţiul rural datează din aceeaşi perioadă.Leagănul călătoriilor în regiunile rurale l-a constituit Europa,fiind cunoscută participarea elenilor în număr mare la vizitarea locurilor sfinte: Dadona(cunoscut pentru Templul lui Zeus) şi Delfi (locul Sanctuarului lui Apollo şi al Oracolului),frecventarea băilor curative sau jocurilor festive periodic organizate.

În perioada romană călătoriile aveau scopuri comerciale,culturale sau militare iar spaţiul rural era inevitabil parcurs de traseele lor. Începerea evoluţiei societăţilor omeneşti a diversificat şi structura călătoriilor,astfel în Evul Mediu fluxul turistic era reprezentat de comercianţi,dar întâlnim frecvent ambasadori,preoţi şi pelerini,oameni de ştiinţă,artişti,calfe şi studenţi.Locuitorii zonelor rurale au asigurat „casă şi masă” celor cei vizitau şi care erau în trecere ca mai târziu aceasta să fie etichetat ca ospitaliate.

Cu timpul regiunile rurale au fost martorele formării unor rute:

o Către zonele de tratament(termele romane ori staţiunile balneoclimaterice)

o Comerciale (vestitele până în zilele noastre drumuri ale sării,mătăsii,vinului etc.)

o Spre locurile sfânte(Ierusalim,Santiago de Compostela,Mekka, Benares,Mont Saint Michel etc.)

Unii dintre aceşti călători au decis să transmită experienţele sale dobândite de-a lungul drumului,ca exemplu putem aduce scierile călugărului francez A. Picaud care în 1130 realizează un ghid pentru pelerinii care vor să ajungă la Santiago de Compostella,sau poemul întitulat „Drum îngust spre Nordul Îndepărtat” al poetului japonez Basho scris la sfârşitul secolului XVII (1690).