Agricultură - istorie economică

Politica economică a statului român în domeniul agriculturii ( 1859 – 1947 )

I. Agricultura – ramură a economiei

Agricultura, ramură importantă a economiei oricărei ţări, a reprezentat unul din primele domenii influnţate de transformările generate de procesul industrializării, dar care, la rândul său a exercitat influenţe asupra acesteia .

În perioada 1859 – 1914, în agricultura României, ramură a economiei în care cea mai mare parte a populaţiei muncea şi îşi asigura existenţa materială, s-au produs transformări radicale, inegale şi contradictorii, ce au marcat întreaga evoluţie economico – socială a ţării :

• Înlăturarea regimului agrar prin reforma agrară din 1864 şi tranziţia la capitalism;

• Schimbarea structurii proprietăţii funciare : trecerea de la o structură condiţionată de tip feudal, la una nouă alcătuită din două sectoare : marea proprietate moşierească şi mica proprietate ţăranească;

• Schimbarea structurii agro – pastorale în structură extensiv cerealieră, creşterea producţiilor de cereale, a randamentelor la hectar;

• Apariţia unui nou regim agrar, prin înlocuirea sistemului de combinare al factorilor de producţie de tip feudal cu unul derivat din acesta, numit al “ învoielilor agricole”;

• Declanşarea procesului de înlocuirea a mijloacelor de muncă tradiţionale cu cele moderne;

• Transformări în sfera schimbului, trecerea de la caracterul preponderant natural ( autoconsum ) la un sistem preponderant comercial, reprezentat în principal de marea exploataţie agricolă.

II. Reforma agrară din 1864, ca şi alte măsuri de modernizare luate în epocă, a fost una facută de sus. Din aceasta cauză având un caracter limitat, favorizând menţinerea în agricultură pentru multă vreme, a unor raporturi sociale de tip feudal.

Prin legea rurală, adoptată în august 1864, în timpul domniei lui Alexandu Ioan Cuza, s-a dispus :

 Desfiinţarea tuturor obligaţiilor feudale ale clăcaşilor faţă de boieri, ţăranimea clăcaşă devenind independentă din punct de vedere juridic;

 Desfiinţarea tuturor monopolurilor de tip feudal;

 Împroprietărirea ţăranilor cu suprafeţe expropriate din moşiile boierilor, sau din patrimonial statului, provenite din adoptarea legii secularizării averilor mânăstireşti;

 Răscumpărarea sarcinilor feudale prin plata de către ţăranii eliberaţi a unor despăgubiri băneşti cuvenite ţăranilor.

Reforma agrară din 1864 a produs transformări structurale în viaţa societăţii româneşti, consecinţele acesteia fiind :

• Reforma agrară a constituit elementul determinant al procesului complex de lichidare a regimului feudal, principalul obstacol în calea democratizării şi modernizării societăţii;

• Reforma agrară a avut un caracter de revoluţie agrară, schimbând un regim social – agrar de tip feudal cu unul nou moşieresc – ţărănesc;

• Prin această reformă a început un proces de lungă durată de transformare a marii proprietăţi funciare în mica proprietate ţărănească, proces desfăşurat pe cale extraeconomică, cu intervenţia statului;

• Reforma a contribuit la lărgirea pieţei interne, ţăranimea eliberata intrând în contact direct cu piaţa;

• Economia de piaţa a devenit fundalul economic al tranziţiei de la feudalism la capitalism;

• A contribuit, alături de legea comunelor adoptată în acelaşi an, la organizarea administativă a lumii rurale pe baze moderne ( constituirea comunelor ).