Biologia Inmultirii Speciilor Pomicole

Imagine preview
(7/10)

Acest referat descrie Biologia Inmultirii Speciilor Pomicole.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 22 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Prof.dr.ing.Emil Draganescu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Agronomie

Extras din document

Biologia înmultirii speciilor pomicole

1. Consideratii generale

Înmultirea, reproducerea sau propagarea la plante reprezinta o însusire biologica fundamentala care asigura perpetuarea speciei. Reproductia are loc pe baza informatiei genetice a celulelor specifice (gametilor) si care în procesul de fecundare înglobeaza caracteristicile ambilor parinti.

Plantele pomicole s-au adaptat si la înmultirea vegetativa, prin portiuni de organe. În acest caz, plantele noi obtinute pastreaza în cea mai mare parte însusirile ereditare ale plantei mama.

Înmultirea speciilor pomicole poate avea loc, deci, pe doua cai: generativa (prin seminte) si vegetativa, aceasta ultima cale are numeroase metode si variante redate în schema de mai jos.

Dintre toate variantele prezentate în schema, cea mai utilizata este altoirea întrucât permite o diversificare a tehnologiei de cultura în ce priveste vigoarea pomilor, longevitatea, precocitatea, etc. În acelasi timp, portaltoii extind arealul de cultura deoarece au adaptabilitate mai mare, mai ales la însusirile fizice si chimice ale solului.

Între altoi si portaltoi se stabilesc relatii reciproce complexe dar numai pe timpul convietuirii, nu si ereditare. Totusi, convietuirea lunga poate explica si unele modificari ereditare cum ar fi mutatiile, care sunt în numar mai mare la pomii altoiti.

- generativa;

- prin butasi:

- lignificati (în uscat)

- erbacei (semilignificati)

Cai si metode de înmultire utilizate în pomicultura

- prin marcotaj:

- vertical (prin musuroire)

- orizontal simplu (aplecare)

- orizontal multiplu (chinezesc)

- serpuitor

- aerian

- vegetativa

- prin drajoni

- prin stoloni

- prin micropropagare "in vitro"

- prin altoire (grefare):

- alipire (apropiere)

- cu muguri detasati

- cu ramuri detasate

2. Înmultirea generativa (prin seminte)

Aceasta înmultire se realizeaza prin fecundare (contopirea celor doi gameti), organismul nou format (embrionul) cuprinzând informatia genetica a ambilor parinti.

Întrucât soiurile în pomicultura sunt în cea mai mare parte alogame, puietii obtinuti sunt hibrizi (heterozigoti) si foarte rar homozigoti la unele soiuri de cais, piersic, corcodus, deoarece aceste specii sunt autofertile. Totusi homozigotia autentica este greu de obtinut în pomicultura.

Înmultirea prin seminte, se practica pentru obtinerea portaltoilor si pentru obtinerea unor pomi la care înmultirea vegetativa este greu de realizat (nuc, castan). Unele soiuri de piersic, cais, corcodus, îsi transmit relativ fidel caracterele la descendenti. Din observatiile noastre, la piersic si cais, în urma înmultirii prin seminte rezulta indivizi cu o coacere a fructelor mai timpurie.

De asemenea, înmultirea prin seminte este utilizata în ameliorarea genetica a speciilor pomicole. În acest caz, semintele obtinute prin fecundare dirijata sau din libera fecundare sunt extrase, uscate, conditionate si pastrate corespunzator apoi sunt stratificate si semanate la ghivece sau în câmp.

Din cele de mai sus, se poate usor constata ca înmultirea prin seminte este putin utilizata în pomicultura. Tehnica obtinerii portaltoilor franc este prezentata în capitolul 4 al acestei cartii, iar cea de obtinere a hibrizilor, selectia lor timpurie si alte verigi ale câmpului de ameliorare sunt prezentate în cursul de ameliorarea plantelor horti-viticole.

Propagarea prin seminte la nuc, castan, piersic, cais, corcodus, mosmon, scorus, etc. se practica în gradini, de amatori sau de cei neavizati si conduce la obtinerea de pomi asemanatori dar nu identici cu planta mama.

Reproducerea sexuata creeaza o noua generatie (ciclu ontogentic nou), perioada juvenila este lunga, perioada în care dupa unii autori unele caractere genetice pot fi usor influentate (indivizii sunt plastici).

3. Înmultirea pe cale vegetativa

Aceasta cale de înmultire este aproape generalizata în pomicultura deoarece prin acest mod soiurile îsi transmit fidel caracterele genetice la descendenti. În plus, pomii obtinuti pe aceasta cale intra mai repede pe rod, indivizii sunt foarte uniformi, se permite propagarea celor mai valoroase clone, ciclul biologic se scurteaza ceea ce constituie un avantaj în pomicultura moderna.

Dintre inconvenientele acestei cai de înmultire amintim: limitarea variabilitatii materialului genetic, transmiterea mai exploziva a bolilor virotice, dificultatea realizarii la mai multe specii pomicole (nuc, alun, castan, etc.).

Pentru a se obtine rezultate bune la înmultirea vegetativa, materialul biologic se va recolta din plantatii mama speciale, în care se practica taierea scurta, în cepi. Aceasta taiere mentine perioada juvenila a organelor, ca atare acestea se înradacineaza mai usor.

Fisiere in arhiva (1):

  • Biologia Inmultirii Speciilor Pomicole.doc

Alte informatii

U.S.A.B.M.V. TIMISOARA UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRICOLE SI MEDICINA VETERINARA A BANATULUI TIMISOARA FACULTATEA DE HORTICULTURA Facultatea de Horticultura