Canepa - Prelucrare si Intrebuintari

Imagine preview
(7/10)

Acest referat descrie Canepa - Prelucrare si Intrebuintari.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 16 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Delia Rachisan, Delia Suiogan

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Agronomie

Cuprins

Introducere 3
Drumul cânepii 4
Mărturii ale informatorilor 7
Anexe 11
Bibliografie 16

Extras din document

Introducere

În prima parte a lucrării este prezentat procesul de prelucrare a cânepii, de la semănat, cules şi pregătit până la tors, alcătuirea ghemelor şi aducerea cânepii în forma sa finală: fir sau aţă, mai groasă sau mai subţire, depinde de întrebuinţări. Pe parcursul primei părţi se observă şi se au în vedere toate trasformările prin care trece cânepa, din punct de vedere etnologic, toate procesele care fac această plantă să fie atât de valoroasă pentru omul simplu tradiţional şi să se transforme într-o veritabilă haină purtată cu mândrie şi demnitate, sau în diferite alte ţesături.

Partea a doua este constituită din mărturiile a două femei care s-au ocupat cu această îndeletnicire de când se ştiu, procesul acesta al transformării cânepii fiind conservat foarte bine în amintirea lor datorită moştenirii pe care au lăsat-o mamele lor în sufletul şi în credinţa fiecăreia. Era considerat o ruşine ca până la vârsta de 12 ani o fată să nu ştie cum să lucreze cu cânepa, cum să o facă bună de tors şi apoi de ţesut, dar mai ales să nu ştie să o ţeasă la război şi să facă lucruri vestimentare, sau de uz casnic (ştergare, prosoape, cergi, etc.) care, de obicei, constituie adevărate opere de artă populară, făcând parte şi din zestrea fetelor de măritat.

Pe prima dintre bătrâne, Florica, am preferat să o las să vorbească liber deoarece îi plăcea să povestească şi am decis să nu o constrâng foarte mult cu întrebări (se simţea mai în largul ei când povestea şi astfel, putea să dea mai multe detalii); iar Mariei i-am aplicat un chestionar care, spunea ea, a ajutat-o să-şi amintească mai bine tot ceea ce ţine de prelucrarea cânepii.

Drumul cânepii

Încă din cele mai vechi timpuri, cânepa a fost o plantă tradiţională a românilor obţinându-se producţii record pe teritoriul ţării noastre.

Cultura cânepii a fost înlesnită de sciţi începând cu secolul VII Î.Hr. Herodot menţionează îndeletnicirea femeilor dace în realizarea de îmbrăcăminte şi decoraţiuni în gospodărie. Dacii au folosit cânepa şi la vindecarea rănilor şi arsurilor cu cataplasma din inflorescenţă.

Tradiţia cultivării şi prelucrării cânepii în sistem gospodaresc s-a menţinut în unele zone până în zilele noastre (pozele 1-8).

Cânepa era cea mai importantă dintre plantele textile cultivate, deoarece constituia materialul de baza a “stofelor” din care se confecţiona îmbracamintea şi nu numai.

Prelucrarea cânepii era mai degrabă treaba femeilor. Fetele de măritat moşteneau de la părinţi 100 mp teren pentru cultivarea cânepii şi toate uneltele necesare prelucrării: război de ţesut, urzoi, bobine, fus, pieptene, hecela şi meliţă. Aceste piese făcute din lemn se găseau în toate gospodariile din comuna (în şura sau în podul casei). Războiul de ţesut se regăseşte şi în zilele noastre şi serveşte la ţesutul feţelor de masă, ştergarelor, prosoapelor şi a altor articole ce astăzi încă intră în zestrea fetelor.

De la cultivarea si pâna la tesutul cânepii era nevoie de multa munca si timp. Samânta de cânepa se semăna în luna mai pe un teren întins, care a fost pregătit încă din toamnă: arat şi fertilizat cu îngrăşăminte naturale (gunoi de pasăre de curte). După semanat se grapă cu o grapă de forma dreptunghiulară de 1,5 mp cu patru rânduri de dinţi. La şezătoarea organizată în acest timp, fetele trebuiau să sară cât mai sus pentru ca şi cânepa să crească cât mai înaltă.

În luna iulie răsăreau două feluri de cânepă: una cu flori şi una cu seminţe. Diferenţa dintre acestea este: cânepa cu flori este mai scundă ca cea cu seminţe şi cu tulpina mai subţire. Cânepa cu flori se smulgea din pământ mai devreme, cea cu seminţe doar în septembrie.

Cânepa cu flori se strângea în perioada 25-26 iulie, când deja era coaptă, avea culoarea galbenă şi florile se scuturau. Cânepa cu flori se alegea fir cu fir dintre cânepa cu seminţe şi se plesnea de pământ pentru a scutura pamântul lipit de rădăcină. Se smulgea din pamânt fir cu fir şi nu se secera pentru a nu fi pierdere la fire. Se strângeau câte şase palme de cânepa, care se legau în snopuri, cu capul în jos să se usuce mai uşor, după care se legau câte 5-6 snopuri la un loc şi femeile duceau acasă, pe spate, aceste legături.

Femeile treierau cânepa cu seminţe. Treieratul era o muncă grea pentru femei; acestea lucrau una lânga alta cu mare atenţie şi repede. Pentru a sufla pleava dintre seminţe, deschideau uşa şurii facând curent de aer. Seminţele erau puse în saci şi anul următor semănate. Firele de cânepa cu seminţe rămase după treierat, se prelucrau în mod asemănător ca şi firele de cânepa cu flori. Aceste fire erau mai groase iar culoarea lor, mai verzuie.

De acasă, cânepa se transporta cu căruţa la lacurile amenajate pentru înmuiat (topit) şi spălat.

Lacurile erau împărţite între gospodari (cine era om înstărit avea, bineînţeles, loc mai mare în lac pentru topit cânepa). Înainte ca cânepa să fie înmuiată, lacul se curăţa, femeile scoteau nămolul din lac cu sapa, apoi îşi ridicau fustele, rămânând în poale, intrau în lac şi aşezau cânepa în apa. La sfârşit puneau deasupra cânepii scânduri şi apăsau cu pietre ca apa să acopere cânepa.

Cânepa se ţinea în loc 2-3 săptămâni, între timp femeile mai ieşeau la lac să verifice, dacă nu a fost furată cânepa sau pietrele de pe scândura care apăsa cânepa. Daca cânepa nu era apăsată cum trebuia, ieşea la suprafaţa apei şi nu se înmuia.

După 2-3 săptamâni verificau cânepa dacă s-a înmuiat bine. Scoteau din apă o palmă de cânepa, o uscau la soare, după care o tocau cu meliţă. Cânepa se punea sub braţul meliţei şi se lovea. Dacă era bine înmuiată atunci cădea pleava şi ramânea doar firul de cânepă. În cazul când cânepa nu era înmuiată bine se mai lăsa o săptămâna în lac, după care o scoteau, o spălau bine şi o duceau acasă cu căruţa.

Cânepa era pusă pe garduri la uscat, apoi se lega şi se punea în cuptor să se usuce mai bine.

Ziua urmatoare se apucau femeile să prelucreze cânepa cu meliţa şi cu dărăcitorul, apoi se pieptăna pâna când firul devenea mătăsos şi se strângea în fuioare. Resturile rămase în urma prelucrării constituiau câlţii.

Toarcerea cânepii se făcea în jurul lunii noiembrie în “carnavalul verde” deoarece în timpul verii şi toamna se lucra pe câmp.

Pentru a toarce cânepa femeile şi fetele se strângeau în timpul săptămânii în afara zilelor de sâmbătă, când faceau dantela şi duminica când nu se lucra fiind zi de sărbătoare.

Fetele închiriau o casă unde se adunau cu flăcăii şi ţineau şezătoare. Ele aduceau de acasă scaunele pe care stăteau, şi furca de tors. Era ruşine ca o fată să aducă câlţi la şezătoare însemnând că mama fetei nu are încredere în fica ei. La fata care era gură-cască flăcăii îi furau câlţii de pe furcă. Flăcăii făceau din câlţi două curci, pe care le boteza. Una din curci avea nume de fată, cealaltă numa de băiat. Se aşezau curcile faţă-n faţă şi li se dădea foc. Dacă în timpul arderii cădeau una peste alta atunci fata şi băiatul se potriveau. În unele cazuri, când fetei nu-i plăcea băiatul cu care au potrivit-o, fata nu aşteptă să ardă curcile, mergea şi dădea la o parte câlţii. Dacă fata scapă fusul, flăcăul îl fura şi îl înnapoia doar contra unui sărut.

Fisiere in arhiva (1):

  • Canepa - Prelucrare si Intrebuintari.doc

Alte informatii

UNIVERSITATEA DE NORD BAIA MARE FACULTATEA DE LITERE