Compușii humici din sol

1. GENERALITĂŢI

Solul este definit ca fiind partea superioară a litosferei, care se află în continuă evoluţie sub influenţa factorilor pedogenetici.

Este format din particule minerale, materii organice, apă, aer şi organisme vii. Este un sistem foarte dinamic care îndeplineşte multe funcţii şi este vital pentru activităţiile umane şi pentru supravieţuirea ecosistemelor.

Ca interfaţă dintre pământ, aer şi apă, solul este o sursă neregenerabilă care îndeplineşte mai multe funcţii vitale:

• producerea de hrană sau de biomasă;

• depozitarea, filtrarea şi transformarea multor substanţe;

• sursă de biodiversitate, habitate, specii şi gene;

• serveşte drept platformă sau mediu fizic pentru oameni şi activităţile umane;

• sursă de materii prime, bazin carbonifer;

• patrimoniu geologic şi arheologic.

Imag. 1. Profilul solului

Profilul de sol denumit şi profil pedogenetic este constituit dintr-o succesiune de orizonturi pedogenetice de la suprafaţa terenului până la roca de solificare. Astfel, solul apare structurat în mai multe straturi paralele.

Aceste straturi s-au format în decursul procesului de formare a solului şi sunt denumite orizonturi pedogenetice.

Imag. 2. Profilul solului

2. HUMIFICAREA

Studiile cu privire la formarea humusului s-au amplificat în paralel cu dezvoltarea cunoştinţelor despre alcătuirea sa chimică. De la începutul secolului al XIX – lea apar teoriile asupra formării humusului, iar în deceniile următoare, datorită descoperirii lui L. Pasteur, s-au emis ipoteze care consideră că humificarea este un proces biochimic sau biologic.

În acest context se poate face o grupare a acestora astfel:

- Ipoteza degradării plantelor – la formarea substanţelor humice participă fracţiuni ale resturilor organice care sunt rezistente la acţiunile microorganismelor;

- Ipoteza polimerizării chimice – ţesuturile vegetale descompuse microbiologic până în faza de produşi mai simpli, cu molecule mici, sunt asimilate de către microorganisme pentru a-şi asigura necesarul de carbon şi energie. În timpul acestei activităţi sunt sintetizate diferite produse în care predomină fenolii şi aminoacizii care prin polimerizare duc la formarea substanţelor humice;

- Ipoteza sintezei microbiene – resturile organice sunt distruse de către microorganismele care utilizează ţesuturile vegetale ca surse de carbon şi energie şi care sintetizează compuşii intercelulari complecşi cu masă moleculară mare, similare humusului;

- Ipoteza autolizei celulare – humificarea este un proces de autoliză a celulelor plantelor şi microorganismelor moarte. Produsele autolizei sunt heterogene iar în faza finală a distrugerii resturilor organice se condensează şi polimerizează, transformându-se în substanţe humice.