Contaminarea Produselor Vegetale cu Ergotoxine

CLASIFICAREA SUBSTANŢELOR TOXICE

Încercările de a realiza o clasificare a substanţelor toxice care să satis¬facă din toate punctele de vedere nu au dat rezultat până în prezent. Din¬tre criteriile mai importante pe baza cărora s-au realizat unele clasificări se pot aminti : efectele produse în organism ; natura fizică sau chimică a toxicului ; originea substanţei toxice ; provenienţa şi tipul de utilizare al produsului toxic.

Efectele produse în organism au stat la baza clasificării propuse de Strassman (1954) distingându-se :

Toxice care produc moartea prin anoxie. Acestea se subâmpart în :

— toxice care cauzează anoxia prin combinare cu hemoglobina sau prin transformarea acesteia într-un compus lipsit de capacitate de a tran¬sporta oxigen (oxid de carbon, nitraţi, cloraţi, anilină, nitrobenzen) ;

— toxice oare blochează enzimele respiraţiei celulare (de exemplu cianurile) ;

— toxice care distrug organele hemato-formatoare (ca exemplu sub¬stanţele radioactive).

Toxice corosive a căror acţiune se exercită la nivelul suprafeţelor de contact şi asupra organelor de excreţie. Ele cuprind : gazele iritante ; sub¬stanţele alcaline caustice ; acizi corosivi organici şi anorganici ; metalele grele (acţiunea toxică generală a acestora depăşeşte cu mult în importanţă acţiunea locală).

Toxice protoplasmatice şi parenchimatoase. Acestea acţionează asupra celulelor şi capilarelor, dar sunt capabile, de asemenea, de a provoca efecte iritante locale, cu importanţă mai mică. Ele produc degenerescenta grasă a unor organe şi tendinţă spre hemoragii. Ca exemplu pot fi amintite fos¬forul şi tetraclorura de carbon.

Toxice cu o acţiune selectivă asupra sistemului nervos. Sunt reprezen¬tate de narcotice, hipnotice, anestezice, unii aloaloizi şi glucozizi. Câteva dintre aceste substanţe exercită şi o acţiune anoxică, provoeînd moartea prin paralizia centrului respirator sau a celor vasomotori bulbari. O serie de substanţe exercită o acţiune toxică directă asupra sistemului nervos.

Natura fizică sau chimică a toxicului poate sta la baza unei clasificări relativ simple :

Toxice anorganice : metale, metaloizi, acizi minerali şi alcalii.

Toxice organice : hidrocarburi şi derivaţi, alcooli, fenoli, acizi organici şi esteri, pesticide organice, micotoxine.

Alcaloizi

Substanţe organice nealcaloidice, ca glucozizi, compuşi cianogenetici, saponine, fitotoxine etc.

Originea substanţei toxice permite clasificarea toxicelor în : toxice de origine minerală ; toxice de origine vegetală ; toxice de origine animală şi toxice sintetice.

Provenienţa şi domeniul de utilizare al toxicului stă la baza celor mai moderne clasificări şi anume • pesticide ; îngrăşăminte chimice ; poluanţi industriali ; medicamente ; furaje cu micotoxine ; plante toxice şi toxine animale.

ETIOLOGIA INTOXICAŢIILOR

Intoxicaţiile pot fi accidentale sau provocate. Cele accidentale pot apare în condiţii naturale sau în condiţii create de om.

Intoxicaţiile în condiţii naturale apar sub acţiunea substanţelor toxice care se găsesc în mod obişnuit în natură, fără ca omul să fi contribuit la răspîndirea lor. între acestea se pot menţiona intoxicaţiile cu minerale din natură, cu plante toxice şi cu veninuri animale. Dacă pînă acum cîteva de¬cenii aceste intoxicaţii au avut ponderea majoră în medicina veterinară, importanţa lor a scăzut simţitor în ultimul timp.

Toxicele minerale întîlnite în natură pot fi ingerate direct prin apa de băut sau indirect prin plantele în care se acumulează. Fluorurile, nitraţii, sărurile de fier şi numeroase alte substanţe se găsesc dizolvate în apă, de unde pot fi preluate de animale prin adăpat, provocînd intoxicaţii sub-acute sau cronice. Plantele de pe anumite soluri pot conţine cantităţi mari de compuşi toxici ca de exemplu seleniu, cupru, molibden, rezultînd in¬toxicaţii de obicei cronice.

Plantele toxice, prin conţinutul lor în alcaloizi, glucozizi, saponine, ule¬iuri eterice sau alţi compuşi, sânt capabile de a produce îmbolnăviri grave la animale. Incidenţa intoxicaţiilor cu plante toxice este mai mare la ani¬malele tinere, la începutul păşunatului şi în perioadele de secetă.