Depozitarea Florii Soarelui

1. INTRODUCERE

Importanta

Desi este una din principalele plante oleaginoase, floarea-soarelui si-a castigat un loc de seama in agricultura abia in ultimul secol. Planta a fost cunoscuta cu mult inainte de bastinasii din America, fiind adusa in Europa in anul 1510 de catre spanioli.

La inceput, floarea-soarelui a fost cultivata ca planta ornamentala in gradinile din Madrid, apoi in Belgia, Germania, Franta si in tarile din sud-estul Europei.

Astfel, cu toate ca europenii au cunoscut floarea-soarelui pentru prima data la inceputul secolului al XVI-lea, cultura ei s-a impus abia dupa aproximativ doua secole si jumatate, datorita unui taran rus, Bokarev, care a descoperit posibilitatea de a obtine ulei din semintele de floarea-soarelui (Iasin, 1954). In anul 1830 Bokarev si-a instalat o mica presa pentru ulei in satul Alexeevka din fosta gubernie Voronej. Exemplul lui a avut ca urmare raspandirea acestei culturi si in alte regiuni, astfel incat in jurul anului 1870 se cultivau in Rusia aproximativ 80.000 ha cu floarea-soarelui.

Astazi, floarea-soarelui se cultiva in intreaga lume pe o suprafata de peste 7 milioane hectare, cele mai mari suprafete gasindu-se in U.R.S.S. (cca 70%).

La sfarsitul secolului al XIX-lea, cultura florii-soarelui a fost introdusa si in tarile balcanice vecine Rusiei, dezvoltandu-se in special in Romania, Bulgaria, Ungaria, Iugoslavia. Floarea-soarelui a cucerit intr-un timp scurt un insemnat teritoriu de cultura si in America de Sud, in special in Argentina , precum si in Africa de Sud.

Floarea-soarelui este una din cele mai importante plante oleaginoase cultivata in tara noastra (13% din productia mondiala de ulei), cultivata pe o suprafata de 971.000 ha. Randamentul de extractive a crescut in ultimii ani cu cca 20% (de la 27% la 47%) iar productia medie de ulei la ha s-a marit de peste trei ori.

Floarea-soarelui da unul din cele mai bune uleiuri de masa. Uleiul extras din floarea-soarelui este semisicativ, de culoare galben-deschis, cu gust si miros placut, iar valoarea nutritiva ridicata este data si de prezenta provitaminelor si a vitaminelor liposolubile, A, D, E, K si de valoarea energetica (8,8 calorii/g de ulei) apropiata de cea a untului (Vranceanu si colaboratorii sai, 1974).

Floarea-soarelui este originala din partea vestica a Americii de Nord. La noi in tara a fost cunoscuta la inceput in Moldova (1880), apoi in celelate provincii.

Uleiul de floarea-soarelui, avand foarte bune calitati alimentare, echilibrat sub aspectul acizilor grasi pe care-i contine se foloseste pe scara larga fie direct in alimentatia omului, fie la prepararea conservelor si margarinei. Calitatile comestibile ale uleiului de floarea-soarelui se datoreaza continutului ridicat in acizi grasi nesaturati (85-91%), cum sunt: acidul linoleic (acid gras nutritiv essential) si acidul oleic, continutul foarte scazut sau lipsei acidului linolenic (care reduce conservarea), precum si datorita digestibilitatii ridicate (985), a valorii calorice si stabilitatii acestui ulei. Uleiul de floarea-soarelui contine cantitati insemnate de provitamine si vitamine liposolubile, precum si fosfatide, lecitina. Randamentul de extractie al uleiului este de cca. 45%. Uleiul se mai foloseste la obtinerea acidului oleic necesar in industria lanii, a sapunurilor, adjuvant in industria pesticidelor, ca ulei fiert pentru vopsele. Fosfatidele rezultate in procesul de extractie al uleiului sunt utilizate pentru obtinerea pe scara larga a lecitinei utilizata in industria alimentara, in panificatie, in obtinerea ciocolatei, a prajiturilor, a mezelurilor.

In procesul de extractie a uleiului se obtine o cantitate apreciabila de turte si sroturi (300kg/tona de samanta) ce reprezinta o sursa valoroasa de proteine pentru bovine, iepuri si pasari.

Turtele de floarea-soarelui au continut ridicat in substante proteice (45-55%), metionina, continut ridicat in vitaminele complexului B, in riboflavina, echilibrul fosfocalcic este bun. Continutul ridicat in celuloza limiteaza folosirea acestora la furajarea monogastricelor.

Din miezul de floarea-soarelui prin prelucrare se poate obtine faina concentrata si izolate proteice. In amestec cu faina de grau (8-15%) floarea-soarelui sporeste densitatea aluatului si reduce volumul acestuia.

Cojile semintelor de floarea-soarelui macinate pot fi folosite in furajarea rumegatoarelor sau pentru obtinerea de drojdie furajera, un valoros furaj proteic pentru animale si pasari.

Dintr-o tona de coji prin hidroliza acida a pentozanilor se obtine 50 kg furfurol, utilizat la fabricarea fibrelor artificiale, a materialelor plastice si ca solvent selectiv la rafinarea uleiurilor (Vranceanu si colaboratorii sai, 1974). Cojile de floarea-soarelui au un continut ridicat de energie (3500 kcal/kg) si de potasiu si pot fi folosite si la fabricarea placilor fibro-lemnoase.