Efectele adoptării Politicii Agricole Comune în țările central și est europene

Prăbuşirea cortinei de fier care a separat, timp de peste 40 de ani, ţările foste comuniste din Europa Centrală şi de Est de ţările Europei Occidentale, a reprezentat un eveniment istoric cu nişte consecinţe majore pentru viitorul continentului european. Eşecul doctrinei comuniste pe toate planurile - economic, politic, social, cultural, - a readus în ţarile Europei Centrale si de Est (C.E.E.C) optiunea pentru valorile statului de drept şi ale economiei libere de piaţă. Ideea reunificării Europei a început tot mai mult să prindă contur, mai întâi pe plan ideologic, al discursului politic, iar apoi si în planul realitatii,astfel inca din anii 94-95 ţările asociate şi-au depus în mod oficial candidatura pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Extinderea Uniunii Europene spre est este în primul rând o optiune politică menită să restabilească şi să menţină pacea şi prosperitatea pe întreg continentul european. Sub aspect economic însă, extinderea ridică multe semne de întrebare. Spre deosebire de extinderile anterioare, de data aceasta este vorba despre integrarea ţărilor care reprezintă 34% din suprafaţa celor 15 state membre şi 29% din populaţia acestora, dar numai aproximativ 5% din PIB-ul Uniunii Europene.

Decalajele mari existente în plan economic au determinat, mai ales în ţările membre, preocupari tot mai evidente pentru evaluarea efectelor extinderii: dacă din punct de vedere politic, al stabilităţii în Europa, beneficiile extinderii erau unanim acceptate, pe plan economic însa au existat si mai există numeroase temeri că vor apărea costuri pentru Statele Membre, determinate în special de aplicarea Politicii Agricole Comune si a Politicii Regionale în noile state membre, dar mai ales ca aceste costuri ar putea fi mai mari decât beneficiile economice ale extinderii.

Temeri la fel de mari există şi în ce priveste libera circulaţie a fortei de muncă, presiunile economice şi sociale generate de migraţia lucratorilor din cele zece ţări candidate fiind evaluate ca putând avea efecte extrem de negative.

Faţă de dimensiunea amplă pe care a căpătat-o evaluarea costurilor extinderii în literatura de specialitate vestică, beneficiile, deşi nu au fost neglijate, au fost menţionate mai mult descriptiv, fără însă ca evaluării lor cantitative să i se acorde aceeaşi importanţă.

Aderarea la Uniunea Europeana, obiectiv politic de prima importanţă, a fost într-o anumită masură percepută ca o soluţie la problemele lor economice, considerându-se, mai

mult sau mai putin intuitiv, că beneficiile aderarii vor fi net superioare costurilor.

Pe de alta parte, activităţile de cercetare s-au restrâns mult în aceste ţări după 1989, majoritatea resurselor financiare bugetare fiind direcţionate spre măsuri de susţinere a reformelor economice. Administraţia din ţările candidate, caracterizată prin preponderenta vechilor structurilor comuniste şi menţinerea unei abordări preponderent politice, nu a avut capacitatea sau dorinta de a utiliza un asemenea instrument al analizei costuri-beneficii ale aderarii la Uniunea Europeană.

La acestea, se adaugă numeroase dificultăţi metodologice în evaluarea cantitativă a costurilor şi beneficiilor aderării în ţările candidate, determinate în special de:

- Complexitatea efectelor integrarii în Uniunea Europeana şi implicaţiile vaste la nivelul economic, social si politic, ceea ce face dificil de identificat toate aceste efecte. Vor fi afectate în egală masură structurile administrative, care trebuie construite/ajustate astfel încât sa-şi întărească capacitatea administrativă de implementare a acquisului; întreprinderile, care pe de o parte vor câstiga prin accesul la Piata Internă, iar pe de altă parte vor suporta costurile implementării acquisului Pieţei Interne; populaţia, care va suporta atât costuri, prin pierderea unor locuri de muncă, creşterea preţurilor produselor agricole, dar va avea şi avantaje, prin dreptul de stabilire în oricare stat membru.

- Paralelismul si simultaneitatea procesului de pregatire pentru aderare cu cel al tranziţiei la economia de piată-

- Existenta unui grad ridicat de incertitudine cu privire la evolutia unor politici comune, în special Politica Agricolă şi Politica Regională.

Politica Agricolă Comună are ca scop dezvoltarea unui sistem agricol modern, care să asigure un nivel de viaţă echitabil populaţiei rurale, stabilizarea pieţelor si aprovizionarea cu preţuri rezonabile a consumatorilor.