Elaborarea sistemelor de fertilizare și lucrări al solului

Pentru a-si valorifica la maximum potentialul productiv, plantele cultivate au nevoie de cantitati corespunzatoare de apa, lumina, dioxid de carbon si nutrienti minerali (azot, fosfor, potasiu, calciu, magneziu, sulf, si o serie de microelemente). Solul este principala sursa de nutrienti minerali si de apa pentru plante. Capacitatea acestuia de a asigura nutrientii necesari plantelor variaza în functie de nivelul lui de fertilitate.

Planul de fertilizare este, în acest sens, un instrument util atât pentru stabilirea dozelor de îngrasaminte organice (produse în unitate sau procurate din afara unitatii) si minerale cât si pentru luarea unor decizii economice, alegerea unor momentele propice de procurare necesarului cantitativ si calitativ de îngrasaminte minerale sau organice (în cazul în care unitatea nu dispune de suficiente rezerve proprii).

La nivelul unei exploatatii agricole, planul de fertilizare permite atingerea urmatoarelor obiective:

- calculul anual al necesarului de elemente nutritive (în principal NPK), pentru fiecare cultura (existenta sau care urmeaza sa fie instalata) prin aplicarea unor modele de calcul care sa tina cont de principiile unei fertilizari rationale, de sistemul de culturi existent în unitate (anuale, pomi, vita de vie, pasuni, fânete) si de nivelul productiilor planificate.

- stabilirea cantitatilor de îngrasaminte organice existente sau posibil de produs în unitate în cursul anului agricol respectiv, a dozelor de îngrasaminte posibil de aplicat, pe culturi si parcele de fertilizare, precum si a dozelor de îngrasaminte chimice pentru completare pâna la nivelul necesarului estimat prin calcul;

- verificarea periodica (anual sau la 4-5 ani) a situatiei agrochimice a solurilor pe baza balantei intrarilor si iesirilor din sistem (cantitatile de nutrienti introduse în sol minus cantitatile de nutrienti exportate cu recolta), poate furniza informatii utile privind conservarea, ameliorare sau diminuarea asigurarii solurilor de sub culturi cu NPK (la dorinta si cu alti nutrienti) precum si pentru evaluarea riscului de poluare a apelor cu nutrienti de origine agricola (în special cu nitrati, posibil si cu compusi ai fosforului);

- furnizarea de informatii necesare pentru alcatuirea planului de fertilizare pentru anul agricol urmator.

• Suprafata cu folosinta agricola a exploatatiei (fermei) se recomanda sa fie împartita în

sectoare identificabile, relativ omogene din punct de vedere agrochimic, stabilite pe baza studiilor periodice (4-5ani) efectuate de unitati specializate (oficiile judetene de studii pedologice si agrochimice), pentru a putea stabili pe criterii obiective nevoia de fertilizare a culturilor din fiecare parcela;

• Trebuie stabilit (sau cunoscut) asolamentul (asolamentele) si amplasarea acestuia în

teren, în cadrul fiecarui asolament fertilizarea urmând sa fie dirijata în functie de natura culturii si potentialul de productie al acesteia si, respectiv, specificul pedoclimatic al locului;

• Cunoasterea tipului sau tipurilor de sol din cadrul fermei precum si a principalelor însusiri

morfologice si fizice si chimice este relevanta pentru asigurarea unei eficiente maxime a fertilizarii si pentru diminuarea riscului de poluare cu nitrati (si eventual cu fosfor) a apelor freatice (panta terenului, textura si permeabilitatea solului, reactia solului, continutul de humus, gradul de saturatie în baze, continutul în forme mobile de azot, fosfor, potasiu, s.a.). Pe baza acestor informatii se poate aprecia nivelul de fertilitate al solului, nevoia unor eventuale masuri ameliorative si se pot stabili cele mai potrivite tehnologii de cultura privind lucrarile solului, data însamântarii, metodele de aplicare a îngrasamintelor organice si minerale .

• La estimarea nivelului recoltelor scontate (planificate) trebuie luate în considerare si

caracteristicile climatice ale locului (în special regimul termic si al precipitatiilor, inclusiv distribuirea anuala a acestora), având în vedere ca acestea sunt determinante în dinamica elementelor fertilizante în sol si în mod special în mineralizarea materiei organice si în deplasarea nutrientilor în profilul solului,

sub zona de înradacinare.

• Fixarea obiectivelor privind recoltele planificate pentru culturile din cadrul unei ferme se face :

1. pe baza notelor de bonitare furnizate de organisme specializate (OJSPA) pentru conditiile pedoclimatice specifice unitatii,

2. pe baza recoltelor medii obtinute în statiunea agricola de cercetare specifica zonei;

3. pe baza evaluarilor productiei medii obtinute în ferma pe un numar de ani (de regula

cinci) cu eliminarea celor cu productii extreme (respectiv anul cu productia cea mai mare si anul cu productia cea mai mica); se are în vedere si posibilitatile de aplicare în optim a tuturor verigilor tehnologice recomandate pentru cultura respectiva (specia, cultivarul, data însamântarii, masurile de protectie fitosanitara, etc.)

• Trebuie detinute informatii privind consumul specific de nutrienti pentru fiecare cultura,

pe baza caruia se determina exporturile de nutrienti minerali pentru fiecare cultura, raportat la unitatea de suprafata. Aceste date se obtin prin analiza chimica a materialului vegetal si pot fi puse la 3 dispozitia fermierilor sub forma tabelara (consumuri specifice medii), în cazul în care doresc sa-si alcatuiasca personal planul de fertilizare.

Trebuie estimat nivelul cantitativ si calitativ al tuturor reziduurilor organice cu valoare fertilizanta posibil de produs în unitate în cursul anului agricol pentru care se alcatuieste planul de fertilizare.

Acestea trebuie folosite cu prioritate la fertilizarea culturilor din cadrul exploatatiei si numai în completare trebuie intervenit cu îngrasaminte produse industrial. Din acest motiv este foarte important ca în planul de fertilizare sa se precizeze natura lor (provenienta, gradul de maturare, starea fizica, continutul de nutrienti principali, modul de repartitie a acestora pe parcele si culturi în functie de ierarhizarea raspunsului acestora la fertilizarea organica înca din primul an de aplicare.

De exemplu, plantele cu o perioada mai lunga de vegetatie (sfecla, cartoful, porumbul, floarea soarelui), precum si cele cu masa vegetativa mare (porumbul de siloz, sorgul, iarba de Sudan,), valorifica mai bine gunoiul de grajd în primul an de la aplicare, în timp ce cerealele paioase (pe soluri fertile) precum si unele legume (cartofii timpurii, mazarea, morcovul,) raspund mai bine la actiunea ulterioara a acestuia (Davidescu. D si Davidescu V, 1981).

• În masura în care este posibil, planul de fertilizare ar trebui sa cuprinda si momentele de

aplicare a îngrasamintelor organice si minerale (la lucrarile de baza ale solului, fractionat parte în toamna parte în primavara si pe parcursul vegetatiei), în functie de obiectivele urmarite (marimea recoltei si/sau calitatea acesteia).

Rotatia culturilor si asolamentele se elaboreaza pentru anumite conditii concrete de sol , clima, structura culturilor.

Rotatia culturilor are influenta asupra combateri bolilor, daunatorilor, buruienilor , asupra fertilitatii solului si in final asupra cantitati si calitati recoltei.

Rotatiile de 3 ani pentru asolamentul cu 3 sole;