Fertilizarea Chimica

Imagine preview
(8/10)

Acest referat descrie Fertilizarea Chimica.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 13 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Agronomie

Extras din document

1. Introducere

Cea mai importantă măsură în vederea creşterii potenţialului productiv al pământului este administrarea de ingrasaminte. Aceasta constă în adăugarea de substanţe minerale, împuţinate în pământ din diferite cauze, şi sprijinirea, în acest fel, a necesităţilor de dezvoltare a plantelor, ceea ce conduce la creşterea productivităţii.

Stabilirea tipului de ingrasamant cel mai potrivit pentru plantele care urmează a fi cultivate, administrarea în timp şi cantitate optimă a ingrasamantului ales asigură o creştere a productivităţii, în general, cu 50%, iar la unele culturi chiar cu 80%.

Îmbogăţind substanţele hrănitoare ale pământului şi totodată, ameliorând caracteristicile fizice, chimice şi biologice ale acestuia, ingrasamintele asigură plantelor un mediu şi condiţii de dezvoltare incomparabil mai bune.

Pentru a creşte şi a se dezvolta normal, plantele au nevoie de carbon, hidrogen şi oxigen - pe care le iau din aer şi apă - plus 13 elemente minerale esenţiale numite substanţe hrănitoare sau fertilizatori, pe care în mod normal le iau din sol. După o folosinţă îndelungată şi continuă a solului, acesta sărăceşte în substanţe hrănitoare şi este necesară intervenţia omului prin aplicarea susţinută de ingrasaminte chimice specifice, funcţie de carenţele solului.

Prin urmare, ingrasamintele înlocuiesc nutrienţii pe care plantele îi absorb din sol.

Fără utilizarea ingrasamintelor recoltele ar fi substanţial reduse.

2. Metode de aplicare a ingrasamintelor

Pentru a folosi cel mai eficient ingrasamintele, modul şi perioada de administrare a acestora prezintă o importanţă deosebită.

Stabilirea modului corect de administrare a ingrasamantului constituie factorul care determină gradul de eficienţă al acestuia.

În principiu, trebuie urmărit ca substanţele nutritive să se afle cât mai mult în zona rădăcinilor active ale plantelor; trebuie să se aibă în vedere că adâncimea de pătrundere a rădăcinilor plantelor, ca şi raza până la care se răspândesc, diferă de la o specie la alta funcţie de soi, hibrid etc.

3. Perioada de administrare a ingrasamintelor chimice

Perioada administrării ingrasamintelor diferă în funcţie de condiţiile pedoclimatice, ca şi de tipul plantelor.

Solul, prin caracteristicile sale fizice, chimice şi biologice, influenţează în mare măsură perioada de administrare a ingrasamintelor.

Ceea ce este important este ca în perioada de încolţire a seminţei, alături de rădăcinile în ivire ale plantei, să existe în cantitate suficientă substanţele nutritive. Acesta este criteriul de bază în stabilirea perioadei optime de administrare a ingrasamintelor.

În caz contrar, eficienţa aşteptată prin administrare de ingrasaminte poate fi mult scăzută.

Din acest punct de vedere, nu este posibilă recomandarea unui calendar standard în ce priveşte administrarea ingrasamintelor.

Totuşi este posibilă stabilirea unor caracteristici generale cu privire la perioada administrării ingrasamantului de tip NPK, avându-se în vedere elementele sale nutritive de bază.

Datorită faptului că ingrasamintele azotoase sunt foarte active în sol şi putând fi uşor spălate de apele pluviale sau de cele de irigaţii sau evaporându-se sub formă de gaz. pot da naştere la pagube. Pentru a preîntâmpina aceste pierderi, pentru a păstra în sol substanţele nutritive în momentul în care este cel mai mult nevoie de ele, câteodată nu se administrează toată cantitatea de azot în perioada de însămânţări sau de creştere a plantelor, administrarea făcându-se în etape, în anumite perioade de creştere a plantelor.

La păioase, odată cu însămânţările se administrează ureea, care prin spălare are pierderi mici în sol.

Înainte de înfrăţirea seminţei, se va folosi ingrasamantul pe bază de azotat de amoniu şi calciu, nitrocalcar (CAN), iar dacă acesta nu poate fi achiziţionat se foloseşte ureea înainte de ploi.

În regiunile în care cultura grâului este preponderentă, în anii secetoşi, trebuie să se renunţe la a doua administrare de ingrasaminte azotoase.

În solurile unde s-au făcut straturi adânci, în anii cu precipitaţii normale, este obligatorie administrarea în cantităţi suficiente a ingrasamintelor azotoase. Dacă la plantaţiile cu pomi fructiferi se va observa lipsa de azot, toamna şi înainte de eflorescentă, se va administra prin pulverizare uree în concentraţie de 0,5-1,0%. De asemenea, se poate administra ingrasamant azotos în sol, prin stropire de jur împrejurul tulpinei pomului, după care se încorporează în sol cu ajutorul unei greble.

Totodată, în livezile cu pomi fructiferi, în situaţia în care este posibilă lucrarea solului dintre rânduri cu tractorul, ingrasamintele vor fi administrate un an în direcţia N-S între rânduri, iar în cel de-al doilea an în direcţia E-V între rânduri. În vii, din ingrasamintele azotoase, se va administra jumătate nitrocalcar în timpul lucrărilor din februarie - martie, iar jumătate sub formă de uree după prima sapă. La legume, ingrasamintele se administrează o dată sau de două ori, ţinându-se seama de perioada de vegetaţie. Administrarea se face jumătate la 15 zile după plantare, iar cealaltă jumătate după legarea rodului, ingrasamantul fiind administrat la circa 10-15 cm faţă de tulpina plantei şi amestecându-se cu solul.

Fisiere in arhiva (1):

  • Fertilizarea Chimica.doc