Gunoiul de Grajd

CAPITOLUL I

1.1.Introducere

Agricultura este legată în mai multe sensuri de atmosferă, sol şi apă. Solul, ca "organ natural" se constituie ca un rezervor de elemente nutritive, cu o mare capacitate de absorbtie si schimburi de ioni şi cationi. Aşa după cum s-a demonstrat, humusul asigura solului livrarea continua de elemente nutritive uşor accesibile pentru plante fiind astfel elementul fundamental al fertilităţii solului. Fertilitatea este pentru agricultor baza vieţii plantelor şi manipularea ei necesită cunoaşterea diferiţilor factori care o determină ca: textura, conţinutul în humus, structura solului, adâncimea şi capacitatea de înrădăcinare, apa, aerul, căldura, substanţele minerale, aciditatea, ce se întrepătrund strâns.

Agricultura ecobiologică urmăreşte, de regulă, ca fertilitatea şi activitatea biologică a solului să se menţină în limite constante şi dacă este nevoie să sporească prin creşterea procentului de humus în compoziţia pământului folosit.

Plantele verzi, pentru a sintetiza materia organică vegetală, au nevoie, printre altele de substanţe minerale pe care le procura din sol. Unele dintre acestea sunt accesibile plantelor şi pot fi uşor asimilate, iar altele aflate în compuşi minerali şi organici greu solubili sunt practic inaccesibile plantelor. Ori tocmai pe valorificarea acestor rezerve se pune accentul în practica agricolă eco-biologică.

O parte din aceste elemente inaccesibile pot deveni treptat accesibile în urma dirijării unor procese fizico-chimice şi biochimice de transformare şi formare aşa după cum s-a arătat la formarea humusului.

Nu putem omite şi influenţa de natură biologică pe care o are humusul din sol prin asigurarea de material organic, substrat foarte prielnic activităţii şi înmulţirii microorganismelor.

Prin urmare sursa elementelor nutritive din sol o constituie, în primul rând, componenta organica dar şi cea minerală, la care se adaugă azotul provenit din atmosferă şi azotul din apa freatică şi din irigaţii. Nu încape nici îndoiala că pământul este un mijlocitor dintre plantă şi materiile hrănitoare fapt ce se confirmă şi prin legăturile dintre elementele nutritive în sol, a transformărilor şi a relaţiilor cu mediul ambiant. Bilanţul substanţelor nutritive din sol nu poate fi realizat în sistem închis. Din această cauză nu este posibil să se prindă integral ceea ce se preia din sol, din atmosferă precum şi ceea ce se cedează în atmosferă sau este antrenat de apa care se scurge prin sol.

În toate situaţiile trebuie să se ia în considerare relaţiile sistemului (alternativ) agricol practicat în mediul ambiant.

Plantele agricole îşi iau substanţele nutritive din sol şi sunt interesate mai ales a fi îndestulate cu N, P şi K din care cauză se limitează, de regulă fertilizarea lui. Aceasta se justifică prin faptul că azotul este un element de bază al creşterii. El este adus în sol prin ploi şi plantele fixatoare de azot din atmosferă, prin administrarea de îngrăşăminte şi amendamente organice din fermă. Fosforul favorizează şi el maturizarea organelor vegetale, formarea fructului şi a seminţelor, în biosferă este destul de rar sub formă de fosfor mineral şi devine accesibil plantelor prin mineralizarea lui de către microorganisme, ceea ce impune o bună activitate biologică a solului.

Potasiul reglează metabolismul plantei şi intervine în fotosinteză favorizând creşterea conţinutului de zahăr şi amidon. După înflorire el este restituit în mare parte solului.

Pe lângă aceste elemente este cunoscut faptul că carbonul, oxigenul şi hidrogenul intră în proporţie de aproximativ 95% în compoziţia materiei uscate a plantei. Carbonul sub formă de CO2 prin asimilaţia clorofiliană sau fotosinteză, sintetizează materia vie.

Oxigenul provine în esenţă din gazul carbonic din aer. Concentrarea de oxigen este de 21% din compoziţia aerului. El este întotdeauna prezent în apă dar în cantităţi limitate. Hidrogenul constituie aproximativ 5% din materia vegetală este procurat din apă absorbită de către rădăcini şi frunze.