Irisul

Introducere

Frumuseţea şi gingăşia florilor au determinat omul să le îndrăgească şi să le cultive din cele mai îndepărtate timpuri ale existenţie sale. Astăzi florile sunt nelipsite din viaţa noastră şi contribuie la satisfacerea nevoii de frumos. În perioadele reci ale anului scade foarte mult oferta de flori pe pieţe. Dispar culorile vii din grădini, totul pare sumbru în nuanţe de gri, negru şi alb murdar. În lunile de iarnă apreciem orice urmă de vegetaţie care dau tentă mai vioaie locuinţelor noastre. Preţul florilor tăiate şi a celor la ghiveci creşte mult din acest considerent. Această problemă a fost rezolvată de specialişti care au elaborat tehnologii de cultură speciale şi specii floricole care se preteză forţării. Una dintre speciile care se pretează la forţare este Irisul. Stânjenelul sau irisul este o floare remarcabilă prin formele şi culorile sale, adesea prin parfumul plăcut, dar mai ales datorită frumuseţii sale fragile şi efemere, a perfecţiunii liniei şi a ţinutei sale de o demnitate fără egal. În plus este o floare uşor de cultivat, iar florile şi rizomii plantei, au şi alte multiple utilizări (medicinale, alimentare, cosmetice, tinctoriale).

Irisul are, de asemenea, o valore simbolică în numeroase civilizaţii ale lumii.

Astfel, în mitologia greacă, Iris este zeiţa soarelui şi servea drept mesager a zeilor, între Olimp şi Terra. Deplasările sale sunt marcate de curcubeul multicolor care îndulceşte puţin aura sobră şi puţin marţială a zeiţei.

Mai târziu, după apariţia şi extinderea creştinismului, stânjenelul este considerat “Floarea Fecioarei ”. La francezi , ea a fost cea dintâi emblemă a regalităţii, furnizând modelul a ceea ce va deveni faimoasa floare de crin. Disputa cu privire la întâietatea acestor două persistă. În favoarea irisului pledează faptul că este o floare endemică, în timp ce crinul (Lilium candidum) pare a fi o floare cultivată de multă vreme, dar importată.

În cultura horticolă modernă irisul a apărut în sec XIX.

Astăzi, stânenelul este o floare cu prezenţă aproape permanentă pe piaţa cu flori tăiate, datorită tehnologiilor noi care fac posibil acest lucru.

Aspecte privind biologia Irisului

Stânjenelul sau irisul face parte din familia Iridaceae.

După unii autori există 300 de specii de stânjenel, după alţi autori doar 170 de specii. Este o floare originară din emisfera nordică ( Europa, Asia, America de Nord ). Sunt plante specifice zonelor temperate reci şi pot fi întâlnite până la limitele deşertice. Locul de origine constituie şi un criteriu de grupare a speciilor care pot fi: Europene, asiatice ori mediteraneene, siberiene, americane, spaniole, englezeşti etc.

Planta de iris prezintă în pământ rizomi sau bulbi din care pornesc frunzele ca nişte săbii şi tulpinile florale ce poartă în vârf una sau mai multe flori variat colorate şi plăcut parfumate.

Floarea are un perigon alcătuit din 3 foliole petaloide orientate în sus sau recurbate spre centrul ei, formând un fel de boltă, şi altele 3, situate la exterior şi răsfrânte înafară. În funcţie de specie planta înfloreşte primăvara sau vara.

Rizomul este cărnos, aproape permanent în stare activă. El îşi păstrează frunzele verzi chiar şi în timpul iernii. Creşterea lui este apicală şi centrifugă în cadrul tufei. Pe rizomii bătrâni nu se formează muguri, iar cu timpul mijlocul tufei se degarniseşte de frunze şi flori, producându-se aşa zisa “chelire a plantei”.

În condiţii favorabile un rizom poate să formeze într-un an trei muguri vegetativi care să dezvolte un evantai de frunze şi o tulpină florală. Mugurii florali, la început, sunt aşezaţi foarte stâns , dar pe măsura creşterii tulpinii florale, are loc distanţarea lor.

Atunci când tulpinile florale depăşesc nivelul frunzişului, florile încep să se deschidă începâd de sus în jos. Polenizarea este încrucişată, entomofilă şi după fecundare se formează seminţele într-o capsulă rotunjită. Seminţele nu se folosesc în mod curent la înmulţire deoarece nu transmit fidel caracterele, iar perioda de dezvoltare a plantei până la faza de decor este foarte lungă.

Speciile cu bulbi prezintă un organ subteran tunicat,netezi, de dimensiuni relative mici (perimetru de 6-8 cm la bulbii floriferi), asemănător ca formă (sferic-piriform) celui de Tulipa. Bulbii se reânnoiesc anual şi necesită un repaus profund, în perioada de vară, pentru a fi capabili să diferenţieze mugurii floriferi.

În general, biologia bulbului de Iris se aseamănă cu cea a bulbului de Tulipa. Temperatura de păstrare în perioada de repaus şi cantitatea de substanţe nutritive acumulate în tunicile bulbului sunt factori determinanţi în procesul de iniţiere şi dezvoltare a bobocilor.

În cultura forţată se utilizează specii de iris cu bulbi.