Laleaua

Prestanţa şi, în acelaşi timp, eleganţa cu care î şi poartă floarea aufăcut ca laleaua să fie considerată o regină a grădinilor în sezonul de primăvară. Ea se înscrie în râmndul florilor cu mare popularitate şi datorită faptului că prezintă ample posibilităţi de cultură şi utilizare.

Lalelele sunt foarte apreciate si ca plante taiate. Ele se mentin proaspete in vaza, perioade diferite, in functie de specie. Cu ingrijire si manevrare atenta, in mod obisnuit, ele se mentin proaspete 3-7 zile. Lalelele Darwin pot fi taiate cand numai jumatate din bobocul floral este colorat, cealalta jumatate fiind verde, pe cand celelalte se vor taia numai cand intregul boboc este colorat. Taierea se va face numai dimineata. O remarca ar fi ca lalelele isi continua elongatia si dupa ce au fost taiate, de aceea, in buchete combinate, ele se vor plasa mai jos, anticipand astfel cresterea. Lalelele, flori cu o gama larga de culori si o forma eleganta, se intrebuinteaza primavara pentru decorarea parcurilor si gradinilor, iar in ghivece si ca floare taiata la infrumusetarea apartamentelor sau locurilor de munca. Aceste plante floricole pot fi obtinute esalonat din decembrie pana in mai, in functie de soi si de conditiile de mediu. Este o planta vivace, cu bulbi. Din speciile spontane se cunosc aproximativ 100, majoritatea fiind originare din Africa de Nord, Asia rasariteana si Europa. Linne, in anul 1773, a reunit lalelele de gradina in specia 'Tulipa gesneriana', care este sinonima cu 'Tulipa hortensia'-originara din U.R.S.S. In Turcia insa in secolul al XVI-lea exista un mare numar de specii de lalele cu flori de diferite culori. Erau foarte apreciate speciile cu floare alungita, in forma de crin. Ele au ajuns in Turcia din Persia, unde gradinaritul incepuse mai de timpuriu. Insasi denumirea stintifica a lalelei (Tulipa) deriva din cuvantul toliban, din limba persana (turban pentru cap, care se aseamana ca forma cu floarea lalelei).

Primele lalele de gradina au fost introduse in Europa apuseana in secolul al XVI-lea. Se remarca faptul ca in anul 1554 au fost aduse la Viena de la Constantinopole primele lalele si in acelasi an, tot din Turcia, un negustor din Anvers a adus in Olanda cativa bulbi de lalele. Aici, gasim conditii favorabile. Pretuirea si pasiunea pentru lalele a capatat in Olanda asemenea proportii incat perioada 1634-1637 a fost denumita "mania lalelelor". Conditiile de mediu din Olanda, climat maritim cu ierni blande, precipitatii bogate, sol usor si apa freatica la mica adancime, s-au dovedit a fi foarte favorabile pentru cultivarea lalelelor. In secolele XVI si XVII, lalelele s-au raspandit in Anglia, Germania, Franta, unde, de asemenea, au fost apreciate. S-au obtinut nenumeroase soiuri, inlocuindu-se unele cu altele, in functie de moda. Astazi, aceste plante floricole se cultiva pretutindeni. Tara noastra este producatoare de asemenea flori atat pentru necesitatile interne cat si pentru export.

Origine: Turcia, Iran, Siria

Specii, soiuri. Tulipa gesneriana L. are bulbul de formă ovoidă sau piriformă, acoperit de o tunică membranoasă , de culoare cafenie, care-l protejează de uscăciune. El se reînnoieşte e la un an la altul prin bulbii noi (1-5 bucăţi), care se formează la baza celui folosit plantare. Din mugurii situaţi pe discul bulbului porneşte tulpina aeriană, pe care sunt inserate frunzele sesile, oval-lăţite, verzi-albăstrui. În vârful tulpinii se găseşte floarea ovoidă, conică, cilindrică (fig. 30) variat colorată, în funcţie de soi. Soiurile existente în cultură sunt grupate după diverse criterii, precum perioada de înflorire, înălţimea şi vigoarea, caracterele florilor.

Deosebit de interesante sunt aşa zisele “lalele botanice”, dintre care mai importante sunt: T. kaufmanniana sau laleaua cu floare de nufăr, care se caracterizează printr-o talie mică (20 cm), înflorire timpurie, culori vii; T. fosteriana Hoog, are înălţimea de 25-30 cm, flori şi frunze mari; T. greigii Regl. Cu talie mică, pete brune pe frunze, flori foarte mari bicolore; T. vlusiana DC. T suaveolens etc.

Cerinţele ecologice.

Laleaua solicită locuri însorite, soluri uşoare, mai mult nisipoase decât argiloase, bine drenate, cu pH de 6,5-7. Rezistă la temperaturile scăzute, dar se teme de călduri excesive. Răspunde favorabil dacă dispune de hrană şi apă în cantităţi suficiente.

Producerea bulbilor. Pentru producerea bulbilor floriferi se foloseşte puietul (bulbilii), care se cultivă separat într-un teren sănătos şi pe care să nu fi fost lalele sau alte plante bulboase cel puţin 4-5 ani. Olandezii, de exemplu, respectă rotaţia la 6-7 ani, pentru a reduce din complicaţiile care apar cu combaterea bolilor.

Lucrările de îngrijiresunt aceleaşi ca la celelalte culturi pentru flori tăiate. Atenţie deosebită se acordă următoarelor lucrări: purificarea culturii de plantele care nu corespund soiului supus înmulţirii şi ruperea bobocilor în momentul când încep să se coloreze, pentru a se crea posibilitatea ca bulbii să crească mai mari.

Bulbii se scot din pământ în iunie- iulie, după îngălbenirea frunzelor, se curăţă de frunzele şi rădăcinile uscate, se separă şi se sortează pe categorii de mărime. Păstrarea lor se face în încăperi uscate şi bine ventilate, la o temperatură de circa 20°C, până la jumătatea lunii august, perioadă în care au loc desăvârşirea iniţierii mugurului floral în interiorul bulbului. De la sfârşitul lunii august şi până la plantare este bine ca temperatura din depozite să fie mai scăzută (17…9°C).