Organizarea Comuna a Pietei Vinului în Uniunea Europeana

Activitatea agentilor economici pe filiera vinului este reglementata prin politici de preturi, fiscale, structurale, subventii si alte masuri specifice sectorului. În prezent, politica agrara, în general si cea din domeniul viticulturii, în particular, are ca obiectiv principal armonizarea legislatiei românesti cu cea a Uniunii Europene.

România s-a angajat, prin Documentul de Pozitie Complementar Capitolul 7 – Agricultura (Anexa 4.1.) pentru dezvoltarea durabila a sectorului vitivinicol în vederea aderarii la Uniunea Europeana. Alinierea productiei vitivinicole la exigentele pietei are drept

obiective: îmbunatatirea calitatii, reconversia plantatiilor viticole, prin plantarea de soiuri nobile pentru struguri de masa si de vin, în mod special de soiuri cu denumire de origine controlata si producerea de material saditor viticol din categorii biologice superioare, pentru

plantare. Pentru armonizarea legislatiei României în domeniu cu masurile de politica agricola comunitare, Organizatia Comuna a Pietei Vinului (Reglementarea Consiliului 1493/1999) solicita:

- stabilirea unui inventar al potentialului productiei de vin. Acesta trebuie sa includa suprafetele cultivate cu vita corespunzatoare pentru producerea vinului;

- realizarea unui Registru Vitic ol;

- crearea unui sistem pentru a se diferentia vinul produs exclusiv pentru consumul familial, fata de cel destinat comercializarii;

- implementarea unui sistem de prime de abandon pentru eliminarea definitiva a suprafetelor cu hibrizi direct producatori, interzisi la plantare;

- implementarea unui sistem de prime de restructurare si conversie;

- implementarea de mecanisme de piata, de exemplu ajutorul pentru stocarea privata, obligativitatea distilarii tuturor produselor secundare rezultate din producerea vinului;

- sisteme pentru implementarea mecanismelor de comert;

- implementarea controalelor asupra sectorului vin.

La negocierile Dosarului Agricol, România a cerut o perioada de tranzitie de 4 ani, pâna la 31 decembrie 2010, pentru organizarea registrului si inventarului viticol si o perioada de tranzitie de 8 ani, pâna la 31 decembrie 2014, pentru înlocuirea si replantarea viilor hibride cu vii indigene si altoite. În urma negocierilor din 4 iunie 2004 si închiderea Capitolului Agricultura, a fost permisa replantarea cu vita nobila si indigena a unei suprafete de 30.000 hectare de vie hibrida, pâna în decembrie 20144 (Anexa 4.2.).

Proiectarea filierei vinului în România se va realiza în contexul Organizarii Comune de Piata a Vinului din Uniunea Europeana. Aceasta reprezinta un cadru institutionalizat de organizare a pietelor agricole care se asigura prin implementarea Politicii Agricole Comunitare si care urmareste functionarea mecanismelor specifice fiecarui produs, în drumul acestuia de la agricultura la prelucrare si comercializare.

Spre deosebire de filierele produselor, Organizarea Comuna a Pietei se realizeaza la nivel comunitar si nu implica detaliile organizarii pe plan national a drumului produsului de la producator la consumator. Organizarea Comuna a Pietei Vinului, denumita în continuare OCP Vin, este reglementata prin Regulamentul Consiliului nr. 1493/1999. Obiectivele OCP Vin sunt acelea de a mentine un echilibru pe piata comunitara a vinului între cerere si oferta si de a mentine sau îmbunatati competitivitatea sectorului în plan comunitar si international. Uniunea Europeana detine un loc de frunte în clasamentul mondial al producatorilor de vin (65% din

productia mondiala) si exportatorilor de vin (57% din exporturile mondiale).

Drepturile de plantare si replantare

Datorita excedentelor de productie de la sfarsitul deceniului 8, prin Regulamentul Consiliului nr.1493/1999 se interzice plantarea de vita de vie, pâna în anul 2010. Totusi, viticultorii pot sa planteze vie în urmatoarele situatii:

- pe suprafetele destinate noilor plantari în cadrul masurilor de comasare sau a masurilor de expropriere de interes public, rezultate din aplicarea legislatiei nationale;

- suprafetele destinate experimentarii viticole;

- suprafetele destinate culturii de vita-mama pentru altoi.

De asemenea, statele membre pot acorda drepturi de plantari noi pentru suprafetele a caror produse vitivinicole sunt destinate exclusiv consumului familiei viticultorului. Existenta drepturilor de plantare de noi vite de vie pentru a produce vinuri de calitate

cu referinta la o regiune geografica s-a dovedit a fi un instrument foarte util al politicii calitatii, care este proiectata în scopul ajustarii ofertei la cerere. Existenta drepturilor de replantare este necesara pentru reînnoirea vitelor îmbatrânite si este supusa controalelor periodice.