Plante Oleaginoase

În grupa plantelor oleaginoase se găsesc specii de plante care au capacitatea de a acumula ulei în diverse organe în proporţie de 17 – 67 %.

Aceste specii sunt ierboase sau arborescente, anuale sau perene şi aparţin unor familii botanice diferite.

După utilizarea lor plantele din care se obţin ulei se împarte în:

1. Plante tipice pentru ulei:

- rapiţa; - măslinul;

- susanul; - şofrănelul;

- ricinul; - floarea soarelui;

- crambele; - inul pentru ulei;

- camelina - perila;

- soia - lalemanţia

- alune de pământ

2. Plante cu utilizare mixtă:

- soia, alunele de pământ pentru obţinerea de ulei şi proteine;

- bumbacul, cânepa şi inul pentru fibre cultivate pentru obţinerea de fibre şi în secundar ulei din seminţe;

- cereale – porumbul şi sorgul ca alimente şi obţinerea de ulei;

- dovleacul – miezul pentru furaj, iar seminţele pentru extragerea uleiului.

Uleiul se acumulează în diverse părţi ale plantelor:

- sămânţă: susan, rapiţă, soia, ricin, mac, muştar, şofrănel, porumb, sorg;

- în fructe: măslinul şi palmierul;

- în tuberculi: migdale de pământ.

În mod obişnuit, turtele (şroturile) rămase de la extragerea uleiului au cantităţi mari de substanţe proteice care de cele mai multe ori (excepţii cele care conţin alcaloizi sau glucozinolaţi în cantităţi mari), se folosesc pentru nutreţuri combinate: floarea soarelui, soia, arahide, mac, rapiţa, etc.

Formarea şi acumularea substanţelor grase de rezervă este un proces complex de fotosinteză strâns legat de:

- intensitatea şi frecvenţa luminii;

- capacitatea plantelor de a valorifica energia luminii solare

(indicele foliar).

Particularităţile uleiurilor vegetale

Uleiurile vegetale sunt esteri ai acizilor graşi saturaţi (palmitic şi stearic) şi nesaturaţi (oleic, linoleic, linolenic, arahidonic, ricinoleic,etc) cu glicerină.

Prin esterificare cu glicerina rezultă gliceridele corespunzătoare fiecărui acid gras saturat sau nesaturat:

- linoleina; - ricinoleina

- linolenina; - arahidina;

Acizii graşi liberi, nelegaţi, dau indicele de aciditate cu valori

mari la uleiurile provenite din seminţele nematurizate complet.

Gradul de sicativitate sau indicele de iod este dependent de raportul între acizii graşi saturaţi şi cei nesaturaţi.

Domeniul de utilizare a uleiurilor vegetale:

- fabricarea margarinei – prin hidrogenarea uleiurilor;

- obţinerea linoxinului – prin oxigenarea acidului linolenic

principiu care stă la baza obţinerii lacurilor şi vopselelor;

- fabricarea cauciucului – combinarea uleiurilor sicative cu sulful;

- lubrefianţi şi combustibil pentru motoarele cu ardere internă (uleiul de rapiţă şi de ricin şi chiar floarea soarelui);

-fabricarea fibrelor artificiale (rilsanul – ricinul).

După valoarea indicelui de iod (cantitatea de iod fixată de 100 g ulei), uleiurile vegetale se împart în uleiuri sicative, nesicative şi semisicative (tabelul 1.1).

Tabelul 1.1

Clasificarea speciilor de plante oleaginoase după valoarea indicelui de iod (Gh.Bâlteanu, 1974)

Plantă Indicele de iod Grupa de sicativitate

Perila

Lalemanţia

In

Cânepa 181 - 206

162 - 203

168 - 192

140 – 169

Uleiuri sicative

Macul

Floarea soarelui

Şofrănelul

Soia

Susanul

Bumbacul 131 – 143

119 – 144

115 – 155

107 – 137

103 – 112

101 – 117

Uleiuri semisicative

Rapiţa

Ricinul

Măslinul

Arahidele 94 – 112

81 – 86

78 – 95

90 – 103

Uleiuri nesicative