Politica de Dezvoltare Regională în Uniunea Europeană

CUVÂNT INTRODUCTIV

Aderarea României la Uniunea Europeană, înseamnă în plan economic crearea unei zone de liber schimb, cooperarea economică şi financiară, în sprijinul restructurării economiei româneşti, iar în plan politic crearea unui cadru instituţional pentru realizarea unui dialog politic permanent între ţări.

Acordul european de asociere a României la Uniunea Europeană cuprinde prevederi pentru fiecare sector principal de activitate:

- în domeniul schimburilor comerciale bilaterale,se prevede crearea între părţi a unei zone de comerţ liber, care se va concretiza prin eliminarea treptată a obstacolelor tarifare şi netarifare existente în acest moment, în relaţiile comerciale ale României cu Uniunea Europeană. Acestea privesc produsele industriale şi produsele agricole de bază.

- aderarea României la Uniunea Europeană, necesită un cadru economic care să fie compatibil cu funcţionarea Uniunii Europene şi cu mecanismele comunitare. Ca atare s-a impus grăbirea descentralizării sectorului de stat şi crearea unui puternic nucleu de întreprinderi mici şi mijlocii, alinierea tuturor standardelor româneşti la normele comunitare, legarea cursului leului de euro, realizarea unei modificări de structură a populaţiei ocupate în economie, pentru a ne apropia de nivelul ţărilor din Uniunea Europeană (10% în agricultură, 30% în industrie şi peste 60% în servicii).

- în plan instituţional, organismele centrale (Banca Naţională, Curtea de Justiţie) vor trebui să aibă aceleaşi atribuţii cu cele din ţările comunitare.

- în domeniul legislativ vor fi adoptate acte normative cu caracter economic şi pentru alte sectoare, prin consultarea obligatorie a legislaţiei existente în Uniunea Europeană.

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească ţara noastră, în procesul de aderare la Uniunea Europeană, sunt definite sub forma unor criterii.

- stabilitatea instituţiilor garante ale democraţiei statului de drept, drepturilor omului, respectului şi protecţiei minorităţilor.

- existenţa şi funcţionarea economiei de piaţă (echilibrul între cerere şi ofertă prin jocul liber al forţelor de piaţă). O economie de piaţă funcţionează atunci când sistemul juridic, inclusiv reglementarea dreptului de proprietate este pus la punct şi gata să fie aplicat. Funcţionarea economiei de piaţă este facilitată şi de stabilitatea macroeconomică şi de consensul forţelor politice în adoptarea strategiei economice.

- capacitatea de a face faţă presiunilor concurenţiale şi forţelor pieţei.

Actuala structură a economiei, capacitatea de care dispun agenţii economici, arată nivelul de aderare a unei ţări la Uniunea Europeană. Capacitatea economică a României în momentul aderării la Uniunea Europeană a fost relativ scăzută.

- capacitatea asumării obligaţiilor ce îi revin unui membru al Uniunii Europene, implică în mod necesar asumarea unor obligaţii ce derivă din criteriile care stau la baza aderării.

Scurta prezentare a cerinţelor şi exigenţelor procesului de aderare a României la Uniunea Europeană , demonstrează complexitatea acestui proces, eforturile pe care ţara noastră trebuie să le facă pe drumul dezvoltări democraţiei şi vieţii economice pentru a atinge standardele vieţii europene.

Strategia aderării României la Uniunea Europeană cuprinde o serie de obiective, sintetizate în următoarele politici: politica macroeconomică, politica de restructurare a economiei, politici privind drepturile omului, culte şi minorităţi şi politici privind capitalul uman.

Derularea contemporană a procesului de integrare în Uniunea Europeană, caracterizat de adâncirea acestuia şi marcat de încheierea procesului de formare a pieţei unice şi pregătirea uniunii monetare, ridică probleme noi şi deloc uşoare pentru ţara noastră.

Analiza costurilor şi beneficiilor extinderii în Uniunea Europeană, prezintă o măsură importantă pentru România. Efectele pe termen lung ale integrării şi implicaţiile cantitative ale acestora, au constituit un puternic stimulent pentru impulsionarea eforturilor de integrare.

Politica de dezvoltare regională , este una din politicile cele mai importante şi mai complexe ale Uniunii Europene, statut ce decurge din faptul că, prin obiectivul său de reducere a disparităţilor economice şi sociale existente între diversele regiuni ale Europei, acţionează asupra unor domenii semnificative pentru dezvoltare, precum creşterea economică în sectorul IMM, transporturile, agricultura, dezvoltarea urbană, protecţia mediului, ocuparea şi formarea profesională, educaţia, egalitatea de gen, etc. concepută ca o politică a solidarităţii la nivel european, politica regională se bazează în principal pe solidaritatea financiară, adică pe redistribuirea unei părţi din bugetul comunitar realizat prin contribuţia statelor membre , către regiunile şi grupurile sociale mai puţin prospere. De fapt, se poate spune că politica de dezvoltare regională, are un pronunţat caracter istrumental, iar prin fondurile sale de solidaritate (Fondul de coeziune, Fondurile Structurale, Fondul de Solidaritate) contribuie la finanţarea altor politici sectoriale, cum ar fi politica agricolă, politica socială, politica de protecţie a mediului. În plus , politica regională este corelată şi cu politica de extindere a Uniunii Europene, prin crearea fondurilor speciale de pre-aderare Phare (fond de sprijin pentru reconstrucţia economică), ISPA (instrument al politicilor structurale, ce prefigurează Fondul de coeziune) şi SAPARD (program special pentru agricultură) la care au acces ţările în curs de aderare şi prin care este sprijinită tranziţia acestora la standardele şi structurile de organizare ale Uniunii Europene.

Caracterul complex al politicii de dezvoltare regională, este subliniat şi de modul în care aceasta integrează trei dintre obiectivele principale ale Uniunii Europene: