Producerea Semințelor de Plante Legumicole

CAP.1.

PRODUCEREA SEMINŢELOR DE PLANTE LEGUMICOLE

Asigurarea pentru producţie a cantităţilor necesare de material biolo¬gic din soiurile şi hibrizii valoroşi care să-şi menţină caracterele iniţiale, presupune aplicarea permanentă a unor măsuri desfăşurate pe baze ştiinţi¬fice, în funcţie de particularităţile biologice ale speciei şi cultivarului (soiul sau hibridul), într-un sistem bine definit, care poartă denumirea de „producerea seminţelor şi materialului săditor".

Sămânţa şi materialul săditor, reprezintă orice material de reprodu¬cere: seminţe (de tomate, ardei, castraveţi, varză etc); fructe denumite im¬propriu „seminţe" (de morcov, salată, spanac etc); sau părţi de plantă (pro¬duse prin orice metode de înmulţire), destinat multiplicării şi reproducerii unei plante.

Categoriile biologice din procesul de producere a seminţelor sunt următoarele: sămânţa amelioratorului - SA;

- sămânţa de prebază - PB;

- sămânţa de bază - B;

- sămânţa certificată - C;

- sămânţă comercială - Ce;

- sămânţă standard - St.

Scurt istoric

Pe plan mondial, importanţa producerii seminţelor a fost evidenţiată de evenimente marcante. Astfel, ONU şi FAO s-au angajat în 1957 în „Campania mondială pentru producerea seminţelor", au declarat în 1961 „Anul mondial al seminţelor" şi au lansat în 1973 „Programul de amelio¬rare şi dezvoltare a seminţelor".

în 1983, Borlang N.E., laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a arătat că sporirea rapidă şi substanţială a producţiei agrare se realizează atât prin utilizarea noilor cultivare, cât şi prin seminţe de calitate.

In ţara noastră, în perioada interbelică şi imediat după aceea, semin¬ţele necesare culturilor legumicole erau asigurate în cea mai mare parte din import (mai mult de 3/4 din necesar) sau de către producătorii individuali şi în mică măsură prin producerea în unităţi mai mari, precum şi în staţiunile experimentale din unele bazine legumicole bine reprezentate. Se importau seminţe mai ales din Olanda, Franţa, Danemarca, Germania şi în mică măsură din Bulgaria şi Serbia. Deşi se importau seminţe din soiuri valoroase, prin reînmulţirea efectuată de diferiţi cultivatori, acestea dege¬nerau în scurt timp şi dădeau producţii scăzute, cantitativ şi calitativ.

După anul 1950, problema producerii seminţelor de legume a început să se contureze ca un sistem organizat de stat respectându-se o serie de reguli şi principii.

Înfiinţarea Institutului de Cercetări Hortiviticole (I.C.H.), în anul 1957, a permis ca producerea seminţelor şi materialului săditor să devină o preocupare prioritară în cadrul staţiunilor din subordinea acestuia. O nouă etapă o reprezintă înfiinţarea, în 1967, a Institutului de Cercetări pentru Legumicultura şi Floricultură (I.C.L.F.) - Vidra.

În anul 1971, prin apariţia Legii privind producerea, folosirea şi con¬trolul calităţii seminţelor şi materialului săditor pentru producţia vegetală (Legea 13/1971), s-au precizat reglementările prin care producerea semin¬ţelor şi materialului săditor din soiuri omologate trebuia să se facă într-un sistem unitar, bazat pe metodologii şi tehnologii riguros ştiinţifice, pentru a asigura producţiei sămânţa selecţionată, cu valoare biologică şi culturală şi cu stare sanitară garantate. Prin prevederile acestei legi, asigurarea cantitativă şi calitativă a seminţelor şi materialului săditor de plante legu¬micole revenea Ministerului Agriculturii care, împreună cu Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice şi I.C.L.F. - Vidra, urma să organizeze produ¬cerea, folosirea şi controlul calităţii seminţelor.

I.C.L.F. - Vidra a elaborat scheme cu verigile corespunzătoare şi me¬todologii de lucru, pentru fiecare specie sau grup de specii cu biologie asemănătoare.

In perioada 1980-1990, I.C.L.F. - Vidra şi staţiunile legumicole au creat un număr important de soiuri şi hibrizi noi, valoroşi, productivi şi de calitate superioară, dintre care unele cu rezistenţă sau toleranţă la diferiţi agenţi patogeni şi condiţii adverse de mediu. Realizate pentru majoritatea speciilor legumicole (tomate, ardei, vinete, mazăre, fasole, ceapă, usturoi, pepeni galbeni etc), aceste noi creaţii au reuşit ca într-un timp relativ scurt să înlocuiască în proporţie de peste 80 % soiurile vechi, contribuind astfel la dezvoltarea intensivă a legumiculturii din România.

De asemenea, I.C.L.F. - Vidra a reuşit ca în fiecare an să producă în staţiunile sale, ca şi în diferite unităţi de stat sau cooperatiste autorizate,întreaga cantitate de seminţe SE şi E necesară reînmulţirilor la toate so¬iurile şi hibrizii noi omologaţi ca şi a acelora autorizaţi prin Lista oficialii a soiurilor de legume cultivate în România.