Reformele Agrare în România

Istoria poporului nostru atestă cu puterea de convingere a faptelor ca agricultura a reprezentat pe parcursul a lungi perioade istorice ocupaţia de bază a locuitorilor meleagurilor noastre şi de asemenea că ţăranul român a avut un rol important în dezvoltarea economico-socială şi politică a ţării; ţărănimea a avut din cele mai vechi timpuri şi pe parcursul unor întregi şi întinse epoci istorice, o misiune grea şi complexă, a fost mereu categoria socială cea mai defavorizată, cea mai supusă la sarificii şi jertfe. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, începutul secolului XX, alături de problema desăvârşirii unităţii naţionale, se pune în discuţie şi existenţa unei probleme agrare în teritoriul românesc.

Principale reforme agrare care au avut loc in Romania sunt:

-Reforma agrara din 1864

-Reforma agrara din 1921

-Reforma agrara din 1945

-Reforma agrara din 1990

REFORMA AGRARA DIN 1864- Reforma lui Cuza

Reforma agrară din 1864 îşi are rădăcinile în actele programatice ale revoluţei de la 1848, care cuprindeau vaste programe de transformare a societăţii româneşti, prevăzând obiective şi reforme în toate domeniile principale ale vieţii de stat. Obiectivele economice deţineau un loc important în toate cele trei programe româneşti, iar pe primul loc între acestea era lichidarea relaţiilor agrare feudale şi instituirea unei mici proprietăţi ţărăneşti de tip modern. Articolul 13 din Proclamaţie, adică acela în care era prevăută reforma agrară, însemna însăşi revoluţia. Pe tot pământul românesc, regimul agrar era acelaşi, o variantă întârziată şi mult înapoiată a regimului feudal, lichidat complet în Occident, ţăranul era un om aservit, fie că era denumit iobag sau clăcaş, iar pământul era moşie boierească.

In 13 martie 1864 a inceput dezbaterea chestiunii rurale . Adunarea, dominata de marii proprietarii funciari a dat vot de neincredere guvernului Kogalniceanu.

Cuza prefera sa mentina cabinetul si sa dizolve forul legislativ.

Lovitura de stat este din 2 mai a fost insotita de o proclamatie catre armata si de una catre popor. La scurt timp, a propus spre aprobare prin plebiscit Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris si proiectul legii electorale . Mariile Puteri recunosteau in iunie 1864 modificarea conventiei de si dreptul Principatelor de a schimba legiile ce priveau organizarea lor interna.

In iulie-decembrie 1864, au fost elaborate 40 de decrete-legii, dintre care cele mai importante priveau reforma agrara.

La 14 august 1864 , domnitorul promulga Legea Agrara.

În articolul I al acestei legi se prevedea că ţăranii clăcaşi „sunt şi rămân deplini proprietari pe locurile supuse posesiunii (stăpânirii) lor în întinderea ce se hotărăşte după legile în fiinţă”. Această repartizare se făcea potrivit dreptului asupra suprafeţelor de pământ pe care îl aveau ţăranii prin legiuirile de la 1851 şi în funcţie de numărul vitelor. În Ţara Românească, foştii clăcaşi primeau: 11 pogoane cei care posedau patru boi şi o vacă (fruntaşi), 7 pogoane şi 19 prăjini cei cu doi boi şi o vacă (mijlocaşi), iar ţăranii care aveau o vacă sau erau lipsiţi de vite (numiţi „toporaşi”), primeau 4 pogoane şi 16 prăjini. În Moldova, prima categorie de ţărani primeau 5 fălci şi 40 de prăjini, de fapt în general aceleaşi categorii de ţărani primeau suprafeţe ceva mai mari de pământ. (legea oferea posibilitatea taranilor clacasi sa devina proprietari deplinii pe locurile supuse posesiunii lor.

Articolul al IV-lea preciza că o serie de categorii de ţărani nu intrau în categoria celor care au dreptul de împroprietărire: „Văduvele fără copii, nevolnicii, sătenii care nu au meseria de agricultori şi n-au făcut clacă, şi, prin urmare n-au avut pământuri, de hrană, mărginiţi fiind numai în locul caselor şi al îngrăditurilor lor, toţi aceştia devin proprietari numai pe locurile legiuite pentru casă şi grădină

Asfel cei care nu au facut claca deveneau proprietarii numai pe locurile de casa si de gradina,iar pamantul nu putea fii instrainat sau ipotecat timp de 30 de ani. Taranii plateau despagubiri pentru claca timp de 15 ani , iar daca se epuizau cele doua treimi din suprafata mosiei stabilite prin lege pentru a fi folosite la improprietarire, se putea apela la mosiile importante.

Existau insa si numeroase limite : intinderea mica a lotului, reimproprietarirea unui numar destul de mare taranii (opinia marilor propritarii) in realitate aceasta a fost insuficenta.

Prin aplicarea legii rurale din 1864, au beneficiat de împroprietărire 467080 capi de familie, dintre care 72751 la categoria fruntaşi care au primit 413201 ha, 200132 ca mijlocaşi împroprietăriţi cu 882737 ha, 133546 ca pălmaşi cărora li s-au repartizat 384702 ha, iar 60651 numai cu locuri de casă şi grădină, reprezentând 85610 ha. Mai târziu, pe baza aceleiaşi legi au mai trecut în folosinţa ţărănimii încă peste 700000 ha, care împreună cu cele 600000 aproximativ, pământuri moşneneşti şi răzăşeşti, constituiau patrimoniul clasei ţărăneşti la vremea respectivă, de aproximativ 3300000 ha.