Tehnologii sustenabile pentru gramineele furajere anuale - Porumbul furajer

CAP. I: - ROLUL ŞI IMPORTANŢA PORUMBULUI PENTRU SILOZ:

Porumbul furajer

1. Originea:

Porumbul provine originar din America Centrală şi de Sud, adus în. Europa în secolul XVI. În ţara noastră a fost cultivat pentru prima dată la sfârşitul secolului al XVII-lea - începutul secolului XVIII mai întâi în Transilvania, apoi în Muntenia şi după aceea în Moldova. Ocupă locul al treilea, ca suprafaţă, după grâu şi orez şi locul al doilea, ca producţie, după grâu. Pe glob - cca 130 mil. ha (Anuarul FAO, 1994); În ţara noastră - aprox. 3,0 mil. ha .

2. Importanţa:

Porumbul este o plantă cultivată importantă care prezintă un rol deosebit în hrana omului si în hrana animalelor. Reusita unei culturi de porumb siloz ridică unele semne de întrebare care se referă la alegerea hibrizilor, stabilirea desimii optime de semănat, a lucrărilor tehnologice ce au loc pe parcursul perioadei de vegetaţie, a competiţiei dintre plante pentru elementele nutritive, stabilirea momentului optim de recoltare respectiv a calităţii furajului.

Porumbul are mai multe valenţe practice care contribuie la utilizarea lui pentru siloz. Porumbul este astfel o cultură accesibilă fermierilor care poate fi semănată de primăvara devreme până la începutul verii, având opţiunea de a fi recoltat atât pentru furaj cât si pentru boabe.

Porumbul are un conţinut ridicat de substanţă uscată obţinut la o singură recoltare, dar recoltatul trebuie terminat înainte de uscarea frunzelor principale. Silozul din porumb este caracterizat printr-o fermentaţie stabilă datorită concentraţiei de substanţă uscată mai mare de 200 g/kg, concentraţie ridicată de carbohidraţi si capacitate redusă de tamponare. (Fisher, Burns, 1987; McDonald, si colab., 1991).

În comparaţie cu alte furaje, porumbul îsi păstrează valorea nutritivă pe o perioadă mai lungă de recoltare. Prin digestibilitatea ridicată a boabelor se compensează calitatea mai redusă la nivelul plantei întregi.

3. Factorii de vegetaţie:

Apa: Specie de origine tropicală porumbul se caracterizează printr-un potenţial sporit de rezistenţă la secetă. Germinaţia boabelor are loc între 20 – 80 % umiditate, însă cu cât umiditatea din sol este mai apropiată de 80 % din umiditatea accesibilă cu atât procesul de germinare este mai stimulat. Dacă umiditatea la nivelul seminţei se află în exces aceasta nu mai poate germina datorită lipsei aerului sau prin combinarea acestui exces cu temperaturi scăzute boabele mucegăiesc apărând numeroase goluri în lan. Cerinţele faţă de apă până în faza de 7 – 8 frunze sunt modeste, astfel o usoară insuficienţă, determină dezvoltarea sistemului radicular în profunzime mărind astfel rezistenţa la secetă a plantelor si în faza următoare.

Lumina si temperatura:

Clasificarea hibrizilor de porumb în funcţie de grupe de precocitate a permis extinderea acestora în cultură până la latitudinea de 58 0 în nord si 42 0 în sud si de la altitudini situate sub nivelul mării (Olanda) până la înălţimea de 3800 – 4200 m (Bolivia). (Muresan, 1973).

4. Factorii edafici:

Exigenţele porumbului faţă de sol nu sunt foarte deosebite comportându-se

bine pe o gamă largă de tipuri de sol, cu condiţia ca acestea să fie bine drenate si aprovizionate cu elemente nutritive.

Porumbul are cerinţe mai mari faţă de însusirile fizice ale solului decât faţă de fertilitatea acestuia. Pe solurile slab aerate, în care predomină descompuneri anaerobe, rezultă compusi aldehidici care au un efect negative asupra încolţirii seminţei cât si asupra cresterii plantelor, mai ales în fazele timpurii de dezvoltare; în aceste condiţii fosforul intră în combinaţie cu fierul si manganul, rezultând compusi greu solubili, înrăutăţindu-se procesul de nutriţie.

5. Zonarea porumbului pentru siloz:

Cultivarea porumbului într-o zonă de favorabilitate sau alta este condiţinonată de satisfacerea exigenţelor plantelor sub aspectul texturii, fertilităţii solului si a resurselor ecologice exprimate de factorii termic sau hidric. Se poate aprecia că în condiţiile ţării noastre aceste exigenţe sunt satisfăcute în optim pe cernoziomuri şi solurile aluvionare din Câmpia Dunării, Dobrogea, sudul Moldovei si Câmpia Banatului, în regim irigat.

În cazul zonelor de cîmpie factorul limitativ al producţiei este apa, iar în zonele colinare, cu precădere temperatura si uneori apa.