Depozite Epiclastice

Depozitele epiclastice sunt constituite în principal dinfragmente sau epiclaste de origine terigenă care au fost transportate şi acumulate mecanic. Mai sunt numite

-terigene,

-detritice

-siliciclastice (formate în principal din silicaţi).

Se împart în:

-Sedimente epiclastice (neconsolidate)

-Roci epiclastice (consolidate)

Constituenţii sedimentelor şi rocilor epiclastice

Constituenţii majori ai depozitelor epiclastice sunt fragmentele sau clastele de minerale şi roci preexistente numite epiclaste. În cantităţi subordonate mai conţin minerale autigene (de neoformaţie), bioclaste, vulcanoclaste, materie organică şi, în cazul rocilor epiclastice, liant.

Epiclastele:

-granoclaste-granule monominerale

-litoclaste-fragmente de roci.

Granoclastele, în funcţie de greutatea specifică, aparţin la două categorii:

-fracţiunea uşoară;

-fracţiunea grea.

Fracţiunea uşoară -granoclastele cu greutate specifică mai mică de 2,9 -cuarţ, feldspat, mice (biotit bogat în magneziu, muscovit), minerale argiloase, clorite, calcit şi altele.

Fracţiunea grea -granoclastele cu greutate specifică mai mare de 2,9 precum şi granoclastele de beril (G = 2,6). Pentru această fracţiune se mai utilizează termenul „minerale grele”: granat, zircon, turmalină, apatit, titanit, monazit, piroxeni, amfiboli, rutil, casiterit, hematit, ilmenit, magnetit, corindon, aur, argint, diamant şi altele. Cantitativ, fracțiunea grea este mult subordonată celei ușoare.

Litoclastele reprezintă fragmente de roci magmatice, metamorfice şi sedimentare şi pot fi agregate minerale monominerale (exemplu, fragment de cuarţit) sau agregate poliminerale. Litoclastele au în mod obişnuit dimensiuni mai mari decât granoclastele şi predomină în depozitele epiclastice mai grosiere.

Mineralele autigene sau de neoformație se formează fie prin precipitare în bazinul de sedimentare, acumulându-se simultan cu epiclastele, fie ulterior, prin precipitare din soluţiile interstiţiale care circulă prin sedimentele terigene acumulate. Cele mai frecvente minerale autigene sunt carbonaţii (calcit, dolomit, siderit, ankerit), sulfaţii (gips, anhidrit), fosfaţii (colofan), oxi-hidroxizii de Fe (hematit, goethit, limonit), sulfurile (pirită) şi silicaţii (cuarţ, opal, calcedonie, glauconit, clorite, microclin etc.). Mineralele de neoformaţie se prezintă sub trei aspecte:

-ciment;

-cristale idiomorfe diseminate în masa rocii;

-pseudomorfoze după minerale alogene (calcit după feldspat etc.).

Bioclastele sunt părți scheletice de natură minerală ale diverselor organisme acvatice sau de uscat.

Vulcanoclastele sau piroclastele reprezintă claste de origine vulcanică formate în urma activităţii vulcanice de tip exploziv. De regulă participă în cantităţi cu totul subordonate însă în bazinele situate în apropierea ariilor cu vulcanism activ (de tip exploziv), cantitatea de piroclaste poate creşte semnificativ, formându-se depozite mixte.

Liantul constituie materialul de legătură al clastelor şi poate fi de origine mecanică sau chimică, numindu-se matrice, respectiv ciment.

• Matricea este caracteristică rocilor formate din claste mai grosiere şi este constituită tot din claste, însă de dimensiuni mai fine, silto-pelitice. Componenta silto-pelitică va deveni liant pentru clastele mai grosiere, rudito-arenitice, în urma compactizării diagenetice. Din punct de vedere mineralogic, matricea este bogată în minerale argiloase, cuarţ, mice şi clorite.

• Cimentul se formează prin precipitare chimică sau chimică bioindusă. Poate fi:

-sindepoziţional, acumulându-se simultan cu clastele,

-postdepoziţional, când precipită din soluţii interstiţiale.

Din punct de vedere mineralogic, cimentul este omogen şi monomictic (format din aceeaşi specie minerală). Cimentul poate fi de natură silicioasă (opal, calcedonie, cuarţ), carbonatică (calcit, cel mai adesea), sulfatică (gips), fosfatică (colofan) şi oxidică (hematit, goethit, limonit).Uneori în aceeaşi rocă se întâlnesc două tipuri mineralogice de ciment însă în acest caz unul dintre ele are caracter secundar.

În funcţie de gradul de cristalinitate, cimentul poate fi amorf sau cristalin.

După habitusul cristalelor, se disting trei tipuri de ciment cristalin :

-ciment mozaic–habitus izometric;

-ciment druzic–habitus variabil în raport cu distanţa faţă de claste, de la scurt prismatic la lung prismatic;

-ciment fibros-acicular–habitus fibros-acicular ;