Dimensiunea militară a sistemului de apărare european

REZUMAT

Într-o lume în care puterea militară rămâne o parte indispensabilă a securităţii, Uniunea Europeană întâmpină serioase probleme în a concretiza planurile unei componente de apărare comune.

În contextul în care ameninţările din estul Europei au dispărut, dezbaterile pe problema securităţii europene au fost caracterizate, o perioadă, de divergenţele istorice dintre membrii fondatori ai UE. Astfel, o parte dintre aceştia, chiar dacă recunoştea necesitatea coordonării unitare a politicii externe, se opunea oricărui transfer de competenţe în materie de securitate către UE, iar celelalte sugerau dezvoltarea colaborării militare cu ţările vecine din estul Europei. Schimbările în securitatea europeană, în urma evenimentelor din Balcani, au avut consecinţe deosebite pentru politica de securitate a UE. Deşi operaţiunile de menţinere a păcii, în afara UE, erau o opţiune de alegere voluntară a fiecărei naţiuni, aceste acţiuni implicau, totuşi, interesele de securitate ale Europei. Se impunea redefinirea suveranităţii naţionale în contextul schimbărilor politice la nivel european. Niciun stat nu se va ocupa singur de un anumit tip de conflict. Va exista o răspundere colectivă, eforturile îndreptându-se spre o cooperare în domeniul politicii externe, cu respectarea prerogativelor naţionale.

I. APĂRAREA ŞI SECURITATEA EUROPEANĂ

1. CONCEPTUL DE SECURITATE ŞI/SAU SIGURANŢĂ

Securitatea este un termen, frecvent utilizat de către analişti, cercetători, oameni politici, jurişti etc., recunoscut şi definit de aceştia drept concept şi uneori ca paradigmă. Numele acestui termen, sub forma sa simplă, când constă dintr-un singur cuvânt, nu pune sau ar trebui să nu pună probleme deosebite. Atunci când se asociază cu alte cuvinte (ex. Securitate naţională, securitate internă, securitate internaţională sau regională etc.) ori este prezentat în formulări corespunzătoare din anumite limbi străine (ex. homeland security), termenul devine complex şi creează dificultăţi în perceperea şi în înţelegerea conţinutului său. Conceptul de securitate, exprimat prin elementele sale componente, a cunoscut de-a lungul timpului modificări vizibile, exprimate, mai ales, prin atitudinea statelor faţă de condiţiile considerate ca necesare pentru definirea şi realizarea conţinutului său. Se poate afirma că, din punct de vedere conceptual, dar şi operaţional, au existat şi vor exista diferenţieri. Ne referim aici la modul cum era perceput conceptul de securitate, în perioada Războiului Rece, de către statele occidentale ori de către cele din Europa Centrală şi de Est, inclusiv din punctul de vedere al beneficiarilor acesteia - indivizii sau statele. A fost un concept foarte disputat, aşa cum se vede şi dintr-un studiu al ONU, din 1986, elaborat de un grup de experţi, referitor la „Concepte de securitate”, din care a rezultat existenţa unei similitudini conceptuale limitate între aceştia .

Desigur, ar trebui să plecăm de la Dicţionarul explicativ al limbii române, care defineşte securitatea, la modul general, „faptul de a fi la adăpost de orice pericol; sentiment de încredere şi de linişte pe care îl dă cuiva absenţa oricărui pericol” . În acelaşi timp, DEX-ul semnalează sinonimia cu termenul siguranţă, definită, la rândul ei, ca „lipsa de primejdie; sentiment de linişte şi încredere pe care îl dă cuiva faptul de a se şti la adăpost de orice pericol” . Ce se observă din definiţiile prezentate? Este evidentă folosirea, în ambele definiţii, a două componente ce pot fi asociate unei stări existenţiale, dar şi unui sentiment, raportate la acelaşi subiect. Credem că se impune eliminarea sinonimiei dintre cei doi termeni, inclusiv din DEX, realizându-se asocieri conform binoamelor securitate- stare şi siguranţă-sentiment.