Publicitate Subliminală

Publicitatea subliminală reprezintă orice publicitate care utilizează stimuli prea slabi pentru a fi percepuți în mod conștient, dar care pot influența comportamentul economic al unei persoane. Cu alte cuvinte, mesajele subliminale nu sunt recunoscute de conștientul uman, însă pot afecta decizia unei persoane. Acestea se pot întâlni sub diverse forme: imagini vizuale, tachitoscopice, auditive, imbolduri vizuale, etc.

Termenul de publicitate subliminală a fost utilizat pentru prima dată în anul 1898 de către E.W.Scripture într-o publicație numită “The New Psychology.” Însă, apogeul mesajelor publicitare subliminale a fost atins în anul 1957. James Vicary, specialist în marketing, a realizat un experiment a cărui durată a fost de 6 săptămâni, perioadă în care într-un cinematograf din New Jersey în timp ce rula filmul “Picnicul” apăreau la un interval de câte 5 secunde mesajele: “Beți Coca-Cola” și “Vă e foame? Mâncați floricele.” Apoi, Vicary a pretins că în urma testului vânzările băuturii Coca-Cola, cât și a floricelelor au crescut semnificativ cu 57,8% și respectiv 18,1%, sugerând astfel că este vorba de “publicitate subliminală.” Această influență subliminală s-a bazat pe utilizarea imaginilor tachitoscopice, apariția intermitentă a mesajului pentru un timp atât de scurt, încât aceasta cade sub percepția conștientă a indivizilor. Practic, Vicary a dorit să scoată în evidență faptul că publicitatea subliminală ar reprezenta un avantaj, deoarece ea ar elimina reclamele plictisitoare și ar permite un timp mai mare pentru amuzament.

Puțin mai târziu, tot în anul 1957, Vance Packard scria “Convingătorii Ascunși”, o carte bazată pe cercetările de marketing motivațional folosite pentru convingerea consumatorilor să cumpere diverse produse în SUA. Pe parcursul întregii lucrări, Packard nu a folosit niciodată termenul “subliminal”, dar a menționat pe scurt experimentul cinematic al lui Vicary. Mass-media a preluat rapid studiul asupra experimentului lui Vicary și l-a publicat, răspândindu-l pe scară largă. Atenția mediei a creat instantaneu un uriaș interes public precum și temeri vizavi de presupusele pericole ale transmiterii de mesaje subliminale. Furia publică îndreptată împotriva posibilității de expunere la un asemenea tratament a fost atât de mare, încât Senatul american s-a văzut nevoit să scoată tehnica în afara legii. În consecință, Asociația Națională de Emisie Radio și TV (CNA-ul SUA) a interzis membrilor săi utilizarea mesajelor subliminale în cadrul vreunui program.

Cu toate acestea, unii au văzut potențial în “mesageria” subliminală. Cinematografele, televiziunea și posturile de radio au încercat mesajele subliminale, iar unele mijloace media s-au apucat chiar să comercializeze spoturi publicitare subliminale. Alții au început să emită aceste mesajele spre binele public, avertizându-i pe șoferi despre riscurile condusului în condiții de umezeală, îngheț și precipitații sau afișând fulgerător mesajul “cărți poștale acum” în apropierea Crăciunului. Chiar și US Army s-a implicat în activitățile de întrebuințare a mesajelor subliminale, pentru a verifica dacă ele pot fi folosite în scopuri educaționale. Toată această atenție și expunere publică l-au îmbogățit pe James Vicary, care și-a deschis o companie denumită pompos “Proiecție Subliminală James Vicary”, pentru a putea încasa retribuția de pe urma utilizării la scară largă a tehnicii încercate și brevetate de el.

După toată controversa anilor ’50, istoria mesajelor subliminale a luat o turnură nouă în 1973, atunci cînd Wilson Bryan Keys a publicat “Seducția subliminală”. Keys credea că advertising-ul în masă folosea mesaje subliminale integrate pentru a apela la instinctele primare ale consumatorilor, ca metodă de motivare a acestora să achiziționeze lucruri care în mod natural nu i-ar tenta. Potrivit lui Keys, cuvântul “sex” a fost găsit prezent în aproape fiecare spot publicitar al acelei vremi. Mai mult de atât, Wilson Keys susținea în cartea sa că existau și imagini ale unor femei dezbrăcate, orgii și alte activități sexuale în pozele unor băuturi, cuburi de gheață, mâncare etc. La fel ca în anii ’50, această acuză și-a găsit ecou într-o nouă frenezie mass-media și, încă o dată, toată lumea s-a opus presupuselor mesaje subliminale strecurate în mijloacele de promovare cotidiene.

Apoi, n-a mai fost de făcut decât un pas până la formarea unei platforme comerciale de vehiculare a materialelor subliminale cu efect benefic, de genul înregistrărilor audio pentru relaxare. Caseta cu mesaj subliminal de autoajutorare(SMSH) reprezinta o afacere cu vânzari care sunt estimate la valori între 50 de milioane și 1 miliard de dolari pe an. Caseta tipică SMSH conținea muzică clasică sau sunete ale oceanului cu mesaje terapeutice înregistrate sub pragul auzului conștient.