Amestecul Puterii Politice in Organizarea si Activitatea Bisericii Ortodoxe Romane - Consideratii Istorice

Imagine preview
(5/10)

Acest referat descrie Amestecul Puterii Politice in Organizarea si Activitatea Bisericii Ortodoxe Romane - Consideratii Istorice.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 7 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Antropologie

Extras din document

În crestinismul rasaritean, relatiile dintre biserica si stat sunt statornicite pe baza principiului simfoniei. Recunoscându-si reciproc identitatea proprie, cele doua institutii fundamentale au scopuri complementare, care se adreseaza aceluiasi corp social. Statul este chemat sa asigure supravietuirea fizica a acestuia, în timp ce biserica este chemata sa mijloceasca devenirea corpului social în turma lui Dumnezeu, pregatind-o pentru viata de apoi. Desi distincte si autonome, cele doua institutii colaboreaza reciproc, în mod simbiotic. Astfel, statul, aparându-se de invadatori, apara implicit si fata vazuta a bisericii, iar biserica, îndrumând pe credinciosi pe calea mântuirii, îi îndeamna în acelasi timp sa-si îndeplineasca datoriile cele lumesti. Aceasta viziune generoasa a fost însa adesea încalcata de-a lungul istoriei, fie prin amestecul unei puteri în domeniul celeilalte, fie, începând cu epoca moderna, la disparitia complementaritatii, statul tinzând, prin laicizare, sa se ocupe de toate ramurile vietii sociale, rolul religiei fiind treptat redus la nivelul credintei individuale.

Unul din aspectele vietii bisericii în care influenta politicului s-a manifestat cel mai pregnant a fost alegerea sau îndepartarea ierarhilor din functiile lor. Din punct de vedere canonic, puterea politica nu se putea amesteca deschis în alegerea ierarhilor. În acestea se spune ca alegerea de episcop o face sinodul episcopilor din circumscriptia mitropolitana respectiva, în frunte cu mitropolitul (Canoanele 4, 6 Sinodul I Ecumenic; canonul 3 sinodul VII ecumenic; canoanele 19, 23 Antiohia; 12 Laodiceea). La alegere trebuie sa participe si credinciosii (canonul 6 Sardica si 50 Cartagina), iar alegerea se face cu majoritatea voturilor (canonul 6, Sinodul I ecumenic). Investirea se face de catre trei episcopi prin punerea mâinilor. Însa în virtutea faptului ca în evul mediu conducatorii erau de fapt „tara”, prin puterea absoluta de care dispunea domnul, de cele mai multe ori mitropolit devenea cel sprijinit de acesta. Dimitrie Cantemir, în „Descrierea Moldovei”, arata limpede care sunt relatiile între biserica si domnie: „Privegherea dinafara asupra bisericii Moldovei cade în seama domniei însasi, care ia aminte cu râvna si cu multa grija ca purtarea si învatatura fetelor bisericesti sa se potriveasca cu temeiurile credintei; ca nici unul dintre dânsii sa nu se abata din calea adevarului si sa nu ascunda inima de lup sub piele de oaie...Dupa ce a dobândit întarirea domniei, trei episcopi ai Moldovei împlinesc punerea mâinilor deasupra capului si dau de stire patriarhului de Constantinopol printr-o scrisoare ca cutare si cutare om cucernic, cu frica lui Dumnezeu si învatat, s-a ales cu ajutorul Sfântului Duh si nu în alt chip care sa atârne de vrerea omeneasca. Acelasi lucru îl face domnul printr-o scrisoare osebita...la care lucru patriarhul nu poate sa se împotriveasca cu nici un fel...Cu toate ca mitropolitul sta la un loc de cinste asa de înalt, totusi el nu poate nici sa aseze si nici sa scoata din scaun pe vreunul dintre arhiereii sai, caci numai domnul poate sa cântaresca felul de viata si învatatura acelora care ar putea sa fie alesi si sa cerceteze pricinile celor ce trebuie sa fie scosi din slujba, precum si sa hotarasca. Caci domnia a luat pe seama ei toate acestea; numai binecuvântarea dupa canoanele statornicite de apostoli a lasat-o în grija mitropolitilor. În schimb nici domnul nu poate sa schimbe, sa adauge sau sa scoata ceva din treburile duhovnicesti... Aceasta rânduiala nu o tin decât domnii cei evlaviosi. Caci, daca domnul nu cinsteste credinta, atunci nici o lege nu poate sa-l îngradeasca”. Consecinta acestei situatii a fost ca, de multe ori, mazilirea unui domn însemna si plecarea mitropolitului rânduit de acesta, care îsi putea recâstiga cârja arhiereasca daca protectorul sau revenea pe tronul tarii. Schimbarea destul de frecventa a mitropolitilor afecta însa putin viata profunda a bisericii, care se desfasura dupa aceleasi rânduieli seculare, iar averile proprii îi confereau un grad ridicat de autonomie. Schimbarea persoanei din fruntea statului nu însemna si o viziune noua asupra societatii, economiei, relatiilor biserica-stat, asupra carora biserica sa se pronunte.

Impactul modernitatii

Modernizarea, care manifesta tot mai mult si în spatiul românesc, mai ales dupa Unirea din 1859, a afectat în mod radical echilibrul de secole dintre puterea politica si institutia bisericeasca. Alexandru Ioan Cuza a cautat sa introduca rânduiala si în viata bisericeasca de la noi, înspirat însa de ideile manifestate în Occident dupa revolutia franceza. Astfel, prin masurile luate de el, Biserica ortodoxa a devenit de facto o biserica de stat, asemanatoare bisericilor luterane din statele nordice. Prin Legea pentru numirea de mitropoliti si episcopi eparhioti în România (11 mai 1865), hotara numirea episcopilor direct de catre domn, încalcând, cel putin formal, în mod grav canoanele. Prin legea secularizarii si transformarea preotilor în lefegii ai statului, Cuza reducea biserica la rolul unui simplu departament, care se ocupa cu administrarea nevoilor religioase ale populatiei. Casatoria civila, desfiintarea scolilor patronate de biserica, reducerea drastica a implicarii sociale a Bisericii, prin preluarea asistentei sociale de catre stat, au contribuit si ele la scaderea rolului Bisericii. Ajunsa la mâna statului pentru obtinerea de venituri, cu viata manastireasca într-o grava decadere, Biserica ortodoxa, în integralitatea ei, devenise, mai mult ca niciodata, strict dependenta de puterea politica. Cu toate acestea, mai multi ierarhi s-au opus categoric legii din 1865, având si sprijinul Patriarhiei ecumenice, pe motivul, evident, de necanonicitate. Abia în decembrie 1872, prin noua Lege canonica a Bisericii Ortodoxe Române, se preciza ca episcopii sunt alesi, dar de membrii Sinodului (alcatuit din cei doi mitropoliti, episcopi si arhiereii titulari), alaturi de toti deputatii si senatorii ortodocsi în functie.

Fisiere in arhiva (1):

  • Amestecul Puterii Politice in Organizarea si Activitatea Bisericii Ortodoxe Romane - Consideratii Istorice .doc