Aspecte ale statului tradițional

G. Bergeron în teza sa “Fonctionnement de l`État“ concluzionează că statul nu este un concept teoretic major.

Max Webber reduce statul la una din "manifestările istorice" ale politicului, cea care caracterizează mai ales evoluţia societăţilor politice europene începand cu secolul XVI-lea, şi care işi găseşte desăvârşirea în formarea statului modern.

Pornind de la această concepţie a lui Max Webber, în lucrarea “L`essence du politique” a lui J. Freund, statul apare ca “una din conformaţiile istorice posibile prin care o colectivitate îşi afirmă unitatea politica şi îşi împlineste destinul”.

Progresele antropologiei ce impun recunoaşterea “altor” forme politice şi diversificarea stiinţei politice, care a trebuit să interpreteze aspectele noi ale societăţii politice în ţările socialiste şi în fostele colonii eliberate, explică parţial urmatoarea evoluţie: Interpretările largi ale statului care îl identificau cu orice organizare politică autonomă, sunt în regres, în vreme ce analiza fenomenului politic nu se mai confundă cu teoria statului, a cărei valoare euristică a scăzut cu mult înainte de transformările suferite de obiectul real pe care ea pretindea ca îl interpretează.

Antropologia politică îsi poate aduce contribuţia încercând să determine riguros condiţiile pe care le impune utilizării conceptului de stat în cazul anumitor societăţi ce constituie obiectul intrebărilor sale, punând din nou, cu o rigoare sporită, problema genezei, a caracteristicilor şi formelor statului primitiv.Ea va regăsi unele dintre preocupările care i-au provocat apariţia.

Interpretările cele mai largi fac din stat un atribut al vieţii în societate, un mod de organizare socială care acţionează cand cultura prevalează, o necesitate ce decurge “chiar din esenţa naturii umane”.

Statul este identificat cu mijloacele ce permit crearea şi menţinerea ordinii în limitele unui spaţiu determinat din punct de vedere social. Acest mod de a vedea lucrurile aparţine teoreticienilor conservatori, care vor să glorifice statul lipsindu-l de aspectul său istoric.

Pentru de Bonald statul este o realitate primitivă, instrumentul prin care orice societate îsi asigură guvernarea. Statul este identificat cu gruparea cea mai întinsă, cu unitatea socială superioară, cu organizarea societătii globale.

E. Meyer propune o definiţie: “Forma dominantă a grupării sociale, care cuprinde în esenţa sa constiinţa unei unităţi complete, ce se bazează pe ea insăşi, o numim stat”.

Criteriile de identificare a formei statale sunt deci caracterul său totalizant, autonomia şi puterea sa de dominaţie.

Juriştii au fost înclinaţi să restrangă întrebuinţarea şi să definească statul ca sistemul normelor juridice în vigoare. Este privit ca fenomen juridic deoarece a realizat, în cel mai înalt grad, instituţionalizarea puterii.Această interpretare este eronată pentru că reduce realitatea statală la aspectele sale oficiale, şi nu situează problemele la nivelul lor adevărat, cel politic.

Între aceste două poziţii se situează definiţiile cele mai comune ale statului. Ele caracterizează statul prin trei aspecte principale:

-raportarea la un cadru spaţial, la un teritoriu;

-consimţământul populaţiilor ce trăiesc între respectivele graniţe;

-existenţa structurilor organice mai mult sau mai puţin complexe care constituie baza unităţii politice.

Aceste criterii se regăsesc în încercările de delimitare a domeniului politic, se aplică societăţilor politice cele mai diverse şi duc la o accepţiune prea tolerantă a noţiunii de stat.

Au existat încercari de definire precisă a statului modern, care să servească de model societăţilor politice noi în curs de formare.

J. Freund recurge în acest scop la “metoda ideală tipică lui Max Webber”, punând în evidentă trei caracteristici:

1. distincţia riguroasă “între exterior şi interior”, care determină intransigenţa în materie de suveranitate;

2. închiderea unităţii politice statale, ea defineşte o “societate inchisă” în sensul dat de Webber, ce ocupă un spaţiu clar delimitat;

3.însusirea totală a puterii politice, ea necesită opoziţia faţă de toate formele de putere cu origine privată.