Femeia - mijloc de dispută, bărbatul - mijloc de conciliere

Femeia -mijloc de dispută, Bărbatul –mijloc de conciliere, acest citat exprimă în mare măsură tema pe care vreau s-o aduc în discuţie prin acest refereat, şi anume, ideea că de-a lungul istoriei femeia a apărut de multe ori ca personaj principal în politică, şi chiar daca de cele mai multe ori ea conducea din umbră, sau acţiunile ei au câştigat sau au pierdut războaie, nu se poate nega rolul major pe care l-a avut în dezvoltarea societăţii.

Într-o lume dominată de bărbaţi, de cele mai multe ori femeile care au avut impact asupra istoriei au o aură negativă, prin prisma metodelor pe care le aplicau pentru a-şi satisface nevoia de putere, metode care de multe ori culminau cu acţiuni josnice, dar care aveau rezultate măreţe, cel puţin din punctul lor de vedere. În continuare vreau sa fac o mică analiză a femeilor care au rămas în istorie şi a „activităţii lor politice”.

În paleolitic şi neolitic, fotţa principală din spatele tuturor lucrurilor era considerată cea feminină, acest fapt este atestat de figurine, vase, sanctuare, amulete şi de alte obiecte de cult, ce vorbesc despre întruparea principiului creator. Însă, în epoca preistorică, căsătoriile se înfăptuiau prin captură, iar bărbaţii cei mai puternici mergeau la vânătoare de femei, „raptul” şi „violul” sunt alţi doi factori care definesc o perioadă în care relaţiile dintre femei şi bărbaţi funcţionau într-un mod, cum s-ar spune astăzi, primitiv . Herodot îi menţionează pe atenieniicare au răpit-o pe Medeea din Colhida, iar Paris pe frumoasa Elena din Sparta, ceea ce a declanşat un război care a dus la căderea Troiei, aici este de remarcat faptul ca, chiar dacă Elena nu a rămas în istroie ca o personalitate politică, toanele sale de amantă au dus la declanşarea unui război devastator.

Lucrurile se schimbă în Grecia Antică, femeia elenă era retrasă în interiorul locuinţei sale, era de neconceput ca femeia să-l refuze pe bărbat, ceea ce diferă de statutul femeiei romane, care obţinuse o oarecare independenţă materială şi juridică, fapt ce a dus la consemnarea primelor asociaţii feminine, în epoca augustană . Cam de atunci, din epoca romană se consemnează primele atestări ale unor acţiuni care au avut repercursiuni asupra politicii. Izvoarele istorice o consemnează pe Valeria Messalina (22-48 d.Hr.) drept una dintre cele mai focoase amante şi remarcă în mod deosebit insistenţa cu care îsi "vâna" partenerii, întâi pentru plăcere, apoi pentru a-i omorî. Moravurile romane, la începutul mileniului ar putea fi considerate astăzi mai mult decât libertine. Casele de toleranţă, lupanarele adunau sub acoperişurile lor, în afară de obişnuitele femei uşoare, o parte din soţiile nobililor. Adulterul era considerat unul dintre cele mai mari păcate şi pedepsit cu închiderea în templul lui Venus, după care cele care "călcaseră strâmb" erau violate în mod repetat. Probabil că nu violul era cel ce înspăimânta desfrânatele cu sânge albastru, ci onoarea pătată. Pentru a evita ruşinea, doamnele din înalta societate îsi înscriau fie numele adevarat, fie unul de împrumut în registrul lupanarelor astfel încat să nu vină in contradictie cu legea. Pliniu relatează că, aflată într-un bordel, Messalina a satisfacut într-o zi 25 de bărbaţi. Unii istorici consideră că ea s-ar fi folosit de sex în jocurile politice, doar pentru păstrarea puterii. În perioada în care a fost împărăteasă, loviturile de stat, crimele, fratricidul erau practici curente pentru accederea la tron. Indiferent de motivele Messalinei, placere sau consolidarea puterii, cert este ca şi-a gasit sfârşitul în urma unei tentative de lovitură de palat. În timpul campaniei lui Claudius în Ostia, în 48, Messsalina a dat o petrecere la sfarsitul careia s-a casatorit cu Gaius Silus într-o încercare de a-l urca pe acesta pe tron. La scurtă vreme, Narcissus, secretarul împăratului, a trădat-o şi Claudius a dat imediat ordin să fie executată împreună cu Silus. În jurul Messalinei s-au petrecut mai multe crime prin otrăvire cu ciuperci sau cu veninul unor animale şi insecte. Astfel au sfârşit Britannicus şi Claudius, deşi acesta din urmă lua, preventiv, mici doze de otravă pentru a se imuniza. Nimeni nu poate şti exact care este numărul crimelor pe care le-a ordonat Messalina, dar numele ei a devenit sinonim cu greşeala, viciul şi manipularea. Epoca romană este recunoscută în istorie pentru astfel de personaje feminine care au influienţat într-un fel sau altul oameni politici romani, este edificator şi cazul Cleopatrei, care prin frumuseţea şi jocurile politice “delicate” a influienţat soarta Imperiului Roman în timpul lui Cezar şi al lui Marc Antoniu.