Originea Neamului Omenesc

Pe temeiul Revelaţiei dumnezeieşti supranaturale, Biserica învaţă ca întreg neamul omenesc descinde din unica pereche a primilor oameni, Adam si Eva, singurii creaţi nemijlocit de Dumnezeu. Întreaga omenire formează o unitate, întrucât descinde din acelaşi strămoş.

Dogma unităţii de origine si a unităţii de fiinţa a neamului omenesc este afirmata clar de Sfânta Scriptura. Înainte de a crea Dumnezeu pe Adam, "părintele neamului omenesc" (Int. Sol., 10, 1), "nu era nimeni care sa lucreze pământul" (Fac, 2, 5), si înainte de a fi Eva, "maica tutu¬ror celor vii" (Fac, 3, 20), "Adam nu avea ajutor care sa-i fie asemenea" (Fac, 2, 20), "si din ei (Adam si Eva) s-a născut neamul omenesc" (Tob., 8, 6), căci Dumnezeu "a făcut dintr-un sânge tot neamul omenesc, ca sa locuiască peste toata fata pământului" (Fapte, 17, 26).

Concepţia crestina despre originea neamului omenesc este monogenista. Adevărul unităţii neamului omenesc este o premisa a mântuirii, pe el se întemeiază universalitatea păcatului strămoşesc si universali¬tatea mântuirii in Hristos : "Căci, precum in Adam toţi mor, aşa si in Hristos toţi vor învia" (I Cor., 15, 22).

Urmaşii primei perechi de oameni se nasc pe cale naturala, pe teme¬iul binecuvântării divine, ca sa crească si sa se înmulţească (Fac, 1, 28), primindu-si fiecare om fiinţa de la părinţi. Naşterea naturala nu exclude insa intervenţia divina, căci Dumnezeu este Creatorul fiecăruia, dând "tu¬turor viata, suflare si toate" (Fapte, 17, 25) dar mijlocit, prin părinţi.

Sufletul si trupul încep sa existe deodată

Trupul nu începe sa se formeze de la sine sau printr-un proces anterior, ci are de la început in sine sufletul, ca element deosebit; la fel nici sufletul nu exista înainte de a începe sa se formeze trupul sau.

Sufletul si trupul, ca elemente com¬ponente ale fiinţei umane, se implica si se cheamă reciproc. Din acest început concomitent al lor, rezulta pe de o parte ca "trupul nu poate fi interes singur ca parte a naturii ce se depăşeşte pe sine". Pe de alta parte, nici sufletul nu poate fi înţeles înainte de trup, căci, in acest caz, trupul n-ar fi părtaş de la început la caracterul de subiect al omului si aceasta s-ar repercuta asupra întregii vieţi a omului si a legăturii lui cu natura.

Dat fiind faptul ca nu exista clipa in care nici sufletul, nici trupul sa fie separate, sau anterior unul altuia, constituind fiinţa omului, inva¬tatura crestina prefera sa vorbească nu de spiritul omului, ci de su¬fletul omului. Căci prin spirit s-ar putea înţelege o entitate care nu are nici o calificare datorata coexistentei cu trupul. De aceea, pentru in¬vatatura crestina spiritul nu este in om o entitate deosebita de suflet, ci funcţiile superioare ale sufletului, dedicate mai puţin îngrijirii trupului si mai mult gândirii care se poate înalta pana la contemplarea si cunoaşterea Creatorului.

Sfântul Maxim Mărturisitorul spune ca omul este constituit de la început din suflet si trup, fiindcă de la început apare ipostasul om con¬stituit din amândouă. Nici o parte a ipostasului-om nu vine la existenta mai târziu, căci aceasta ar transforma pe amândouă când s-ar uni, iar omul n-ar fi om înainte de unirea lor.

Aprofundând aceasta, sfântul Simeon Noul Teolog subliniază ca la for¬marea Evei din coasta lui Adam (Fac, 2, 21-23), Dumnezeu nu a mai su¬flat in ea "suflare de viata", întrucât ea a fost luata nu din trupul neînsufleţit al lui Adam, ci "din coasta însufleţita".

"Scoaterea" Evei din coasta lui Adam este un act al lui Dumnezeu. Deci Dumnezeu are un rol in aducerea la existen¬ta a fiecărui nou subiect uman. Iar aducerea la existenta a Evei din coasta însufleţita a lui Adam, da Evei un caracter propriu, deosebit nu numai ca sex ci si ca persoana unica. Aceasta are loc la "scoaterea" fiecărui om dintr-o pereche anterioara. Fiecare om este o existenta nereperabilă, deşi provine dintr-o pereche anterioara de subiecte libere.

Inserarea spi¬ritului in natura materiala este atât de intima, incat factorul spiritual uman nu poate fi conceput nici o clipa ca spirit pur, ci de la început tre¬buie înţeles ca spirit întrupat, ca trup cu rădăcini in spirit.