Achille Castigliani

Achille Castiglioni (Milano, 1918-2002) a fost un cunoscut designer Italian. In decursul a celor 52 de ani de cariera, a creeat si colaborat la crearea designului a aproximativ 150 de obiecte, incluzand lampi, scaune, rafturi, intrerupatoare electrice, camera foto, telefoane, aspiratoare si scaune de masina. A fost deseori inspirat din lucrurile de zi cu zi si a gasit folosinta materialelor obisnuite. A preferat sa foloseasca cat mai putina cantitate de material pentru a creea forme cu maxim efect.

Designul este una din cele mai importante expresii de creativitate ale secolului 20, iar Achille Castiglioni este unul din cei mai mari maestri. Obiectele sale sunt marturia clara a metodei riguroase, talent exuberant, tehnica si ambitie, toate combinate pentru a realiza frumusetea care este implinita atat la nivel rational, cat si la nivel emotional. Munca sa exemplifica idealul unui design de calitate. Prima retrospective a lucrarii sale din Statele Unite reprezinta o celebrare, nu numai pentru designer, cat pentru intreaga disciplina in care exceleaza.

Castiglioni vede lumea ca pe un minunat catalog de obiecte de unde un designer se poate inspira cu idei si insasi opera sa e inspirata deseori de lucruri obisnuite. Colectia personala a designerului de obiecte gasite, adunate intr-o viata de curiozitate, este constituita din obiecte cu viata proprie. Independente de orice nume de designer, obiectele capata sensul pe care il urmareste si recunoaste intr-un design de calitate, un fel de a-si face munca inteleasa.

Cu obiectele sale functionale si totusi “jucause”, designerul arata ca forma si functiunea, intr-adevar ingredientele principale unui design de success, nu pot fi singurele preocupari ale unui designer. Achille

Castiglioni reprezinta un model demn de urmat pentru generatiile de designer ce urmeaza.

Achille, Pier Giacomo, and Livio Castiglioni working in their studio (1952)

Metodele creative ale lui Castiglioni par atat de lucide si logice, incat ar putea constitui un real manual de design. De asemenea, dezvaluie principiile standard ale practicii sale: “incepi de la zero. Pastrezi scopul principal. Cunosti scopul si la ce vrei sa ajungi.” Cu alte cuvinte, designerul nu trebuie sa ia ca atare alte obiecte similare precedente, trebuie sa inteleaga motivul creatiei unui nou produs sau imbunatatirii unuia deja existent si trebuie sa fie constient de resursele existente. Pentru fiecare obiect, de asemenea, designerul trebuie sa “incerce sa gaseasca o Componenta Principala de Design sis a construiasca in jurul acesteia”. Pare aproape mathematic procesul insa PDC initiaza de fiecare data un process riguros si bine gandit de design, remarcabil prin respectul fata de material si tehnicile de productie si preocuparea fata de produsul final.

Imediat dupa absolvirea facultatii, fratii mai mari ai lui Achille, Livio si Pier deschid un birou la mezaninul unei cladiri cu vederea la Castelul Sforza din Milano. Lipsa proiectelor de arhitectura de la acel moment ii determina sa se concentreze la proiecte de scara mai mica de design. Singuri sau colaborand cu arhitectul Luigi Caccia Dominioni, au facut design de interior, instalatii pentru expozitii, mobilier, obiecte. Radioul conceput de ei a fost printre primele radiouri ce s-a indepartat ca forma de cutia greoaie traditionala si a devenit un obiect organic din plastic. In 1952, Livio paraseste biroul si porneste pe cont propriu in designul de instalatii si obiecte de iluminat.

In 1957, expozitia "Colori e forme nella casa d'oggi" a fost stabilita la vila Olmo, in Como, unde Achille si Pier Giacomo si-au prezentat viziunea despre modul de viata modern.

Castiglioni iubea paradoxurile si noile perceptii. Unul din exemple chiar din aceasta expozitie este Sella, scaunul pivotant, reusind sa creeze un obiect obisnuit intr-un context neasteptat. Scaunul e realizat dintr-o sa de bicicleta de piele, un support tubular metalic si o baza de fier. Motivatia autorului este: “cand folosesc un telefon, imi place sa ma misc, dar totodata sa si stau”. PDC in acest caz e un nou comportament, o consecinta a imbinarii formei cu functiunea. Isi imagineaza nevoi reale cat si virtuale.