Arta Chinei

Introducere

Dacă e să vorbim despre arta veche sau cea antică, noi putem enumera o listă întreagă de ţări şi popoare care s-au manifestat în fel şi chip, şi au lăsat nenumărate opere şi capodopere în tezaurul civilizaţiei omeneşti. În primul rând ar fi de menţionat despre Grecia şi Roma antică cu numeroasele sculpturi şi ansamblurile arhitecturale, Imperiul Bizantin cu templele sale măreţe, Egiptul antic cu grandioasele sale «piramide care nu se tem de timp», însă majoritatea acestor civilizaţii au fost pierdute în paginile timpului, pe când cultura chineză cu tradiţiile şi obiceiurile sale milenare dăinuieşte până în prezent.

Cultura chineza, cu o dezvoltare neîntreruptă de peste patru milenii a exercitat secole de-a rându asupra Europei de mai târziu o atracţie de miraj. China era una dintre cele mai însemnate, dacă nu chiar cea mai însemnată ţară a tărâmului fabulos şi îndepărtat denumit Orient. Tărâm de feerie, de exotism luxuriant şi rafinat, de unde pe drumul mătăsii negustorii aduceau vase, mătăsuri, bijuterii pe care europenii nu le puteau reproduce şi le păstrau alătur de tot soiul de lucrurile rare şi preţioase.

Fiind una din cele mai vechi culturi, nu putem considera o povestire a istoria artei întregi, fără a menţiona despre arta Chinei antice. După unele izvoare istorice arta chineză se consolidează încă din epoca comunei primitive, în jurul anului 5000 î.e.n. Săpăturile efectuate în situri neolitice au dus la lumină mari cantităţi de unelte de piatră şi ceramică cu decoraţii efectuate. Dar, în mod sigur, civilizaţia chineză a început să dobândească un caracter mai definit şi mai matur o dată cu afirmarea dinastiei Han, atunci când încep să apară la iveală în urma săpăturilor arheologice primele picturi chineze.

Drept scop mi-am propus studierea mai aprofundată a artei uneia din cele mai vechi civilizaţii, cele chineze. Astfel din elanul artelor chineze am ales pictura, pentru a vedea trăsăturile esenţiale a ei. Pictura chineză pare că a depăşit-o în timp cu mai mult de un mileniu pictura europeană cunoscută, cele mai vechi picturi chineze fiind asociate impresionismului european. De altfel, această pictură unicală în felul său, nu se opreşte la o simplă copiere a realităţii, pictorul chinez creează prin emoţii, realitatea trecând-o prin filiera sufletului, tocmai apoi transpunând-o pe foaie într-un mod dinamic şi irepetabil.

În primul rând aş dori să fac cunoştinţă cititorului cu periodizarea istorică a Chinei, descriind fiecare dinastie cum a influenţat asupra dezvoltării picturii şi care sunt maeştrii de bază a fiecărei epoci în parte. În capitolul al doilea voi încerca să dezvălui principalele stiluri, genuri şi particularităţile picturii chineze.

Capitolul I

Dinastia Han (206 î.e.n. – 220 e.n.) (1)

Primul stat centralizat chinez a fost de Cin Şihuangdi în anul 246 î.e.n.. Anume cu dinastia Han, China cunoaşte stabilitatea şi prosperitatea economică devenind o mare putere politica şi militară. Din acesta perioadă China devine renumită prin învăţaţii şi prin arta ei. Pictura, larg practicată, a rămas doar pe unele lacuri şi textile. Din frescele palatelor şi picturile pe mătase şi pe hârtie nu s-a mai păstrat practic nimic. Din secolele II şi III s-au păstrat unele plăci funerare, cu fragmente de pictura reprezentând personaje din societatea elegantă a vremii şi având în genere aceleaşi caracteristici ca şi desenele de pe basoreliefuri. Însă

Perioada celor şase dinastii (221 – 589) şi dinastia Sui (581-618)

După căderea dinastie Han China este invadată de triburi tibetano-tunguse şi se divide în trei regate Vei, Şu şi U care se războiesc neîncetat între ele. În 581 se instaurează dinastia Sui, al cărei împărat Ven Di reuşeşte în 589 să unifice întreaga ţară.

Cu toate că perioada a fost atât de tulbure şi frământată, s-a dezvoltat pictura pe mătase şi hârtie, în culori de apă, pe suluri orizontale şi verticale, pe evantai, în albume.