Barocul

Baroc (în italiană şi portugheză Barocco, în franceză Baroque) desemnează simultan o perioadă în istoria europeană dar şi un curent artistic care a fost generat în Roma, Italia, în jurul anilor 1600, migrând şi fiind relativ rapid asimilat în celelalte ţări şi culturi europene, de unde a migrat apoi şi în cele două Americi dar şi în alte părţi ale lumii. Se admite faptul ca barocul este cu certitudine un stil ,adaptarea preferentiala a unir forme,apelul la miscare,mai multa libertate fata de reguli,mai multa fantezie in creatie.Regasim intr-insul nu fantezia fara frau a unor artisti si ,mai putin insa,alterarea unei doctrine a frumosului,ci expresia autentica si legitima a unui climat ,in acelasi timp spiritual si social.Asadar barocul nu poate fi abordat in afara epocii si a lumii sale ,ci o opera baroca poate fi inteleasa numai in stransa ei conexiune cu imprejurarile istorice ,ca fiind una din reflectarile acestora.

Originea termenului se regaseste in termenul scolastic baroco.Baroco ca si Barbara sau baralipton ,alaturi de alti termeni proprii logicii.”S-ar putea spune deci ca intr-o prima epoca ,epitetul de baroc a inceput sa fie aplicat acelor manifestari artistice sau de alta origine care se indreptau de la caile atat de clar trasate de canoane si de marile figuri ale Renasterii si care,pareau sa reaminteasca vremurile de intunecata barbarie ale Evului Mediu .” Cuvantul baroc mai este considerat ca fiind derivat din portughezul barocco,termen tehnic folosit de bijutieri pentru a denumi perlele care prezinta un defect de constitutie si care,din cauza formei lor neregulate ,sunt socotite mai putin valoroase decat acelea cu o forma perfect ovala.Tapie Victor-Lucien prezinta presupusa traiectorie a termenului„baroc” pana la forma sa finala.Criticii italieni cred ca din barocco(berrueco-fr) ,derivat –baroc-s-a impus in Italia ,iar de la italieni probabil a trecut la germani.Filiatia nu este insa sigura.Daca intr-adevar cuvantul baroc a fost transmis germanilor de catre italieni ,dar pornind de la termenul francez ,insa difuzarea sa era favorizata de catre tarile germanice ,in timp ce critica franceza refuza cu oarecare incapatanare sa-l admita in uz.”Motivul este totusi ,de inteles.Europa centrala poseda o mare abundenta de opere inrudite stilului din Italia baroca,in timp ce Franta continua sa aibe predilectie pentru liniile clasice ,armonica sau severe , si sa pretinda ca geniului sau national,plin de claritate si logica, ii repugna fanteziile si exuberantele artei italiene. „

Ce sugereaza insa acest cuvant-baroc.Interpretarea data de Eugenio d’Ors, conduce catre stilul baroc in sine ,plin de contradictii si extreme,opus clasicismului: „Stilul civilizatiei se numeste clasicism .Vom numi baroc?Stilul barbariei ,persistent ,mereu sub nivelul culturii ?E numita baroca perla neagra groasa si neregulata .Dar si mai baroca, mai neregula inca,este apa oceanului pe care stridia o metamorfozeaza in perla, si uneori in cazurile de reusita totala,in perla perfecta.”

Definitia tipologica a barocului determina si consolideaza conceptul de stil baroc,notiune cheie,esentiala pentru definirea intregului fenomen .Prima recunoastere a barocului ca stil artistic independent ,cu note definitorii proprii,chiar daca negative in raport cu Renasterea,apartine lui J.Burckhardt,care deschide drumul tuturor caracterizarilor stilistice ulterioare .

Pe un plan mai mare,barocul urmareste o contopire cu viata insasi .”Obiectivul principal al barocului nu este insa oglindirea vietii in arta ,ceea ce ar fi un indiciu al vitalitatii si al vigoarei ,ci obtinerea confuziei dintre oglinditor si oglindit (structuralistii ar spune intre semnificant si semnificat ).” Potrivit lui Adrian Marino, si altor scriitori(Jean Rousset)barocul este asociat unei spiritualitaiti aparte,acea forma mentis care genereaza o anumita „constanta”spirituala, <„o categorie permanenta a spiritului”,”viziune a lumii”> .Edgar Papu in „Barocul ca tip de existenta”,un titlu sugestiv pentru o viziune asupra omului,vorbeste despre obsesia pentru interior a barocului,”omul se vede supus fatalitatii interne a propriului temperament” ,apar dezvoltate acum ceea ce noi numim simturi interioare.Eugenio d’Ors priveste barocul ca un climat in care personalitatile se descompun :”Atunci cand aceasta stare superioara a eului, ,pe care am putea-o denumi constiinta clasica ,se afla in depresiune ,se da curs liber unei infloriri multiple si vicioase a eului ,substituire baroca a eului unic.” Analizand opiniile acestor autori observam faptul ca barocul nu s-a impus numai ca stil artistic,cultural ci reflecat o constiinta specifica,o forma de spiritualitate ce isi are radacina in esenta individului uman.

Marele istoric al artei Henri Focillon ,a dat un nou sens notiunii de baroc.A sustinut ca toate stilurile au strabatut succesiv 3 etape.”Iesind dintr-o perioada nesigura de tentative arhaice ,din care nu lipsesc dealtfel nici farmecul si nici vigoarea ,ele ating plenitudinea si echilibrul, pentru ca depasindu-le apoi ,sa sfarseasca in exuberanta si fantezie.” aceasta lege isi afla o mai mare aplicare in istoria artelor decat in aceea a literaturii ;spre exemplu barocul este luat in considerarea unei notiuni mai generale ce se refera la cultura mai curand decat la un stil.Toate aspectele secolului XVII –lea se regasesc astfel trecute sub eticheta barocului : se vorbeste de stiinta baroca ,pentru a o desemna pe aceea a lui Galilei sau Harvey.