Epoca lui Carlo Goldoni și reforma în comedie

Capitolul 1

In loc de introducere

Ideea de a face teatru s-a nascut in mine inca din perioada primelor semne ale adolescentei. Pe atunci mi-era putin teama de intrebarea, deja cliseu, “de ce teatru?”, pe care mi-o puneau familia, profesorii din scoala. Prietenii, oricine altcineva Nu pra stiam ce sa raspund. Simteam doar o chemare launtrica, inexplicabila primtr-un lant cauzal. Mai tarziu am formulat un raspuns care este si acum valabil: “vreau sa fac teatru pentru ca numai asa o sa am posibilitatea sa traiesc mai multe vieti intr-una singura”. Da, asta era sa pot fi pusa in situatiiexceptionale pe care o viata obisnuita nu ti le poate oferi, sa traversez mental si alte destine in afara de al meu, sa valorific la intensitate maxima toate nuantele mele sufletesti si psihice, ajungand in felul acesta mult mai departe in procesul de autocunoastere.

Citind un autor francez contemporan, Frederic Beigbeder, am descoperit o teorie interesanta, aceea a “femeii care contine toate femeile”. In alt context social, cultural si istoric, Tolstoi afirma ca omul contine in el insusi toti germenii. Este vorba de acele disponibilitati interioare, acea complexitate sufleteasca ce se poate pune in valoare intr-un anumit context, in functie de stimuli si conditionari exterioare, in cazul nostru, o situatie data de un text sau ceruta de un regizor.

In scoala am avut posibilitatea sa studiez roluri de genuri si facturi diferitesi nu pot sa nu recunosc ca m-am lovit de anumite obstacole mai ales in ceea ce priveste partiturile de comedie.

Inca inante de a intra in scoala am studiat in “POD”, sub supravegherea atenta a domnului Catalin Naum caruia ii datorez primele lectii sanatoase de teatru. Acolo am realizat pentru prima oara ca aparitia mea si energia pa care o eman ma va indrepta spre roluri dramatice si mai putin spre comedie.

Asa ca am lucrat mai mult asupra disponibilitatilor mele interioare si mi-am fructificat o alta chemare launtrica spre miscare scenica si dans, intrand in contact cu un alt maestru artistic si spiritual foarte important pentru mine: este vorba de domnul Dan Puric, in a carui trupa lucrez inca din primul an de facultate. Am invatat sa ma joc mai mult, sa jonglez intr-un ritm febril cu starile mele si situatiile de actorie, sa fiu mai atenta la detalii, sa pot juca orice sau cel putin sa ma arunc intr-o situatie cu sinceritate, ca un copil. Nu intamplator cineva spunea ca actorul e “un copil mare”.

In paralel, la scoala am trecut printr-o gama diversa de partituri: in anul I am jucat-o pe domnisoara Zissu, intr-o dramatizare dupa “Noaptea de Sanziene” de Mircea Eliade, in anul II am studiat Cehov: Sonia – “Unchiul Vanea”; Arkadina – “Pescarusul”, si un exercitiu interesant: Paraschiva din “Domnisoara Nastasia”. In anul III a urmat Shakespeare: Catarina- “Imblanzirea Scorpiei”; Lady Ann- “Richard III; Lucetta – “Doi tineri din Verona”; Caragiale: Mita Baston- “D’ale carnavalului”, Veta- “O noapte furtunoasa”. Anul IV a venit cu o noua provocare: Sgualda din “Flecarelile femeilor”.

Epoca lui Carlo Goldoni si reforma in comedie

Incep studiul cu o incursiune in dramaturgia secolului, pentru a putea defini mai exact locul valoric al dramaturgului.

Dupa explozia dramatica din secolul al XVI-lea prelungita

si intr-o parte din secolul urmator,s-a petrecut in teatrul Italian

pana catre jumatatea secolului XVIII-lea o lunga perioada de criza

Commedia dell’Arte,intr-adevar,continua,ca divertisment,nu mai putin si ca un fel de ritual dedicat unei mari traditii nationale,sa fie in atentia publicului autohton,si sa se bucure de adeziunea acestuia. Un nou gen nou ,in plina desfasurare,

opera,trezea de asemenea interes si aplauze.

Acestea totusi raman manifestari secundare.Ce trebuie subliniat ca reprezentand principala manifestare in epoca a teatrului italian este un fenomen de renastere ,slujit de patru nume reprezentative ale literaturii nationale italiene: Metastasio,

Alfieri,Carlo Gozzi si Carlo Goldoni.Aparitia acestor autori nu este intamplatoare.Ea se incadreaza intr-un context de epoca in buna parte ambiguu cu tot atatea inclinatii traditionale ca si libere.