Icoana Maicii Domnului din Vladimir

Icoana Maicii Domnului de la Vladimir

„Singur numele Nascatoarei, Maica Domnului, cuprinde in sine intreaga taina a economiei mantuirii”, spune Sfantul Ioan Damaschinul.

Analogia dintre Eva, Maria si Biserica porneste de la Sfantul Irineu si, de atunci, pentru Sfintii Parinti, Maria este Femeia dusmana Sarpelui.

Daca Duhul Sfant intruchipeaza sfintenia divina, Fecioara intruchipeaza sfintenia umana. Consacrarea Fecioarei vietii templului, potrivit vechii traditii, si mai ales iubirea ei unica fata de Dumnezeu, ating in ea o asemenea profunzime si intensitate , incat zamislirea Fiului se infaptuieste ca un raspuns divin la aprofundarea vietii de ruga, la transparenta sa fata de energiile Duhului.

Fecioara este pazita de orice intinare, de orice rau, datorita purificarilor succesive ale stramosilor, a actiunii speciale a Duhului Sfant si a faptelor sale liber consimtite.

Fecioara o ia inintea umanitatii si toti o urmeaza. E prima care trece prin moartea pe care Fiul ei a golit-o de forta; de aceea rugaciunea citita la moartea fiecarui credincios se adreseaza ocrotirii ei: „Intru Adormire, lumea nu ai parasit, de Dumnezeu Nascatoare”. Adormirea Maicii Domnului incuie portile mortii; semnul fecioarei e pus asupra neantului. Textele liturgice ii slavesc plinatatea ajunsa la hotarul dintre creat si necreat.

La Sfintii Parinti, cuvantul din „Crez”: „Nascut din Duhul Sfant si din Fecioara” se potriveste si tainei celei de-a doua nasteri a fiecarui credincios .

Icoana Nascatoarei de Dumnezeu o arata aproape intotdeauna pe aceasta cu fiul ei si pruncul Iisus.

Conform traditiei, icoana a fost pictata de Sfantul Evanghelist Luca, in timpul vietii Maicii Domnului. Nu trebuie insa, in nici un caz, sa intelegem lucrul acesta in sensul exact, ca a fost lucrarea mainilor Evanghelistului, ci ca ea, ca si multe altele, corespunde traditiei stabilite de el. Altfel spus, reproduce icoane pictate odata de Sfantul Evanghelist Luca.

Vazand icoana ce i-a fost adusa, Maica Domnului a repetat profetia: „De acum ma vor ferici toate neamurile” (Luca,I,48) si a spus : „Harul si puterea mea sunt in aceasta icoana.”

Conform analelor, icoana, adusa la Kiev de la Constantinopol, acum la Galeria Tretiakov, se afla in Rusia din 1155. In acelasi an a fost dusa in tinutul Suzdal, iar in 1161 a fost mutata la Vladimir. In 1395 pleaca la Moscova. Cronicile inregistreaza fiecare data cand a fost mutata dintr-un loc in altul si explica, prin influenta ei, orice eveniment important din istoria rusa.

Icoana a fost pictata de un artist grec, cu putin inainte de aducerea la Kiev si apartine artei bizantine din epoca macedoneana. Modul de executie vadeste o uimitoare maiestrie si reprezinta o marturie a gustului desavarsit al iconografului.

Celebra prin puterile sale facatoare de minuni, ea scapa din mai multe incendii si navaliri ale tatarilor. Este prezenta la toate evenimentele politice ale tarii, ca o adevarata comoara sfanta a natiunii.

Fecioara de tipul „Hodighitria” (Calauzitoarea), reprezinta dogma ce-l infatiseaza pe Fiul ei , Cel care este Calea. Ea poarta copilul binecuvantand pe bratul sau stang; cu dreapta il arata pe Mantuitor.

Fecioara de tipul „Eleusa” (Mangaietoarea), il strange pe prunc la san, subliniind latura materna a Mariei.

Icoana din Vladimir combina cele doua tipuri.

„ Vrand sa izvodeasca un chip al frumusetii absolute si sa arate in mod vadit ingerilor si oamenilor puterea artei Sale, Dumnezeu a facut-o intr-adevar pe Maria preafrumoasa. A reunit in ea frumusetile partiale pe care le-a impartit celorlalte fapturi si a facut o obsteasca podoaba a tuturor fiintelor, vazute si nevazute… o frumusete sublima care impodobeste cele doua lumi…”

Nici o alta icoana nu exprima mai bine aceste cuvinte ale lui Palamas decat cea din Vladimir. Ea atinge una dintre culmile artei iconografice prin sublima sa desavarsire si nu se poate imagina nimic altceva care s-o depaseasca.

Ea se afla la polul opus tipului rafaelit al Madonei. Frumusetea ei este dincolo de orice canon pamantesc: chipul sau, plin de maretie cereasca, poarta, in acelasi timp, intregul omenesc. Acesta este miracolul ei .

Cel care a vazut macar o data aceasta icoana, in special originalul, nu-i poate uita privirea. Fata Mariei este prelunga; nasul, lung si ascutit; gura, mica si stransa; ochii mari, sumbri sub sprancenele arcuite. Sprancenele usor incruntate , cutele dintre ele, fixitatea ocilor privind nemarginirea, confera chipului expresia unei dense si cuprinzatoare mahniri; colturile buzelor intaresc aceasta tristete. Umbra genelor face pupilele mai intunecate si ochii , scrutand parca o adancime de nepatruns, inaccesibila privirii.

Centrul compozitiei se gaseste in dreptul inimii Fecioarei si, in acelasi timp, al gatului puternic al copilului, numit „suflu” si care simbolizeaza suflarea Sfantului Duh asupra Cuvantului.

Mama poarta peste rochie „maphor”-ionul care-i invaluie capul (valul), drodat cu un pretios siret si impodobit cu trei stele* , una deasupra fruntii si celelalte doua pe umeri, semnul dogmatic al vesniciei.

Fecioara poarta pruncul pe bratul drept; mana stanga abia-l atinge; mai curand il arata pe copil privirii tuturor.

Cat despre prunc, de o naivitate miscatoare, El e intotdeauna invesmantat ca cei mari, cu tunica si manta („hymation”) ; doar inaltimea ne arata ca e vorba de un copil. Vesmantul sau este tesut numai din fir de aur, foarte subtire, culoare a Divinitatii. Ochii sai sunt putin iritati, larg deschisi; gura e plina si mare. Privirea ii este indreptata spre mama, cuprins de acel elan dezmierdator, mangaietor.