Piețe și spații pietonale

CUVINTE CHEIE: stradă; străzi strâmte și ȋntortocheate; strada dreaptă si largă; strada-scară; piață;agora; forum; campo;porticul; curţile publice; pasajele; modelului progresist; modelul culturalist.

“Arhitectura este ca o sculptură mare, scobită, in interiorul căreia pătrunde si umblă omul.”

De-a lungul vremii, omul a simţit nevoia profundă de comunicare, de participare, de integrare, de spectacol. Dansul și muzica au ȋnsoţit ceremonialele și procesiunile care marchează momentele importante ale vieţii. Suportul fizic care a permis desfășurarea acestora este strada, drumul. Acesta ne conduce, ne poartă, ne permite ȋmplinirea trăirilor cotidiene, căci omul trebuie să vadă si, la rândul său, să fie văzut. In așezările de altă dată populaţiile străbăteau spaţiile,iar pietonul stăpânea cea mai mare parte a spaţiului public.Treptat, însă, spaţiile s-au aglomerat, modalitaţile de transport s-au diversificat iar ritmul vieţii a devenit tot mai zbuciumat și pietonul a fost dat la o parte. Sufocaţi de tehnologie, arhitecţii si urbaniștii au ȋnceput să ȋntoarcă privirile spre trecut, nostalgia vremurilor ȋn care te puteai plimba ȋn voie a ȋnvins și spaţiul urban pietonal a ȋnceput să fie recucerit. De la reconsiderarea vechilor trasee la crearea de noi spaţii speciale, spaţiul orășenesc pietonal se conturează și astăzi ca “unul dintre mijloacele cele mai nimerite pentru recuperarea cadrului urban ȋn folosul tuturor.”

In alcătuirea unui oraș se disting două feluri de spaţii: construite și neconstruite. Potrivit schemei lui Yoshinobu Ashihara, spaţiul construit este considerat pozitiv deoarece este bine conturat, iar cel neconstruit, negativ deoarece este deschis, descoperit. Arhitectul reproduce , in Extern Design in Architecture, planurile Romei făcute de Giambatista Nolli ȋn 1748, zona dintre Panteon și Piaţa Venetia, pentru a demonstra modul pozitiv sau modul negativ de percepţie a spaţiului, ȋn funcţie de locul din care e privit. Primul plan figurează construcţiile cu negru și străzile cu alb (modul obișnuit de reprezentare) , iar ȋn cel de al 2-lea plan le inversează. Aceste planuri marchează continuitatea spaţiilor publice interioare și exterioare.

”În așezările de altădata pietonul avea în stapanire cea mai mare parte a spațiului public. Dimensiunile urbei îi periteau să străbată străzile fără efort, să vină în piața centrală, să ajungă la porțile exterioare. În drumurile sale el cunoștea în mod nemijlocit spațiul arhitectural de care se lasă cuprins și pe care îl domină totodată.” .

O componentă esenţială a arhitecturii este mișcarea. Pentru ca spaţiul construit să fie pe deplin ȋnţeles și perceput, el trebuie parcurs. Libertatea de mișcare a populaţiei si caracteristicile mediului și-au pus amprenta asupra formei spaţiului urban. Străzi strâmte și ȋntortocheate au fost descoperite ȋn săpăturile din Ur. Cetaţile Mesopotamiei au uliţe economice de 2-3 metri lătime, care se scurg printre construcţii cu 1,2 sau 3 etaje, iar drumul sacru care urcă pe Acropolă este atât de ȋngust ȋncât nu permite o ȋnaintare ȋn front de mai mult de cinci persoane.

In evul mediu se accentuează caracterul dinamic, sinuos și pitoresc al străzii, cu asimetriile și traseul său neregulat, care ȋncurajează trecătorul să descopere la fiecare pas noi perspective și oferă fără ȋncetare noi descoperiri. “In inima orașului este mai bine ca străzile să șerpuiască, așa cum o face cursul liniștit al unui râu” susţinea Leon Batista. (Fig.1)

De acord cu afirmaţia lui Leon Batista este si Camillo Sitte, susţinător al modelului culturalist de ordonare urbană, care analizează orașele trecutului, traseele căilor de circulatie, dispunerea pieţelor ȋn raport cu cu strada și edificiile care le delimitează. Strada este, ȋn concepţia sa, organ fundamental, formele directoare nu mai sunt cele ale edificiilor, ci cele ale locurilor de trecere si de ȋntâlnire, respectiv străzile și pieţele. Spaţiu ȋnchis și intim, “strada ideală trebuie să formeze un tot inchis. Cu cât impresiile sunt mai limitate, cu atât tabloul va fi mai perfect. ” (Fig.2)

Neajunsurile cadrului construit ȋncep să se observe și ȋn stradă. Densificarea excesivă, insalubritatea, ocuparea curţilor, creșterea regimului de ȋnălţime a construcţiilor sunt doar câteva probleme care ȋi fac pe arhitecţi să ȋnceapă desfiinţarea străzilor coridor, a străzilor zgomotoase și suprapopulate. Este cazul cartierelor pariziene sau a străzilor din Napoli. Alţi factori care determină lărgirea străzilor sunt invenţia vehicolului cu roti și ȋnmulţirea procesiunilor religioase și a activităţilor militare care iau amploare. (Fig. 3, 4)

Rigorile militare conduc la apariţia celor două străzi axiale, cardo si decumanus, intersectate in unghi drept. (Fig. 5)